Relațiile transatlantice

This page is also available in

UE, SUA și Canada împărtășesc valorile democrației, drepturilor omului, libertății economice și politice și au o politică externă și preocupări în materie de securitate similare. SUA și Canada se numără printre principalii parteneri comerciali ai UE și sunt, de asemenea, partenere la configurarea ordinii juridice internaționale. În prezent, relațiile transatlantice se desfășoară într-un mediu nou și se confruntă cu provocări tot mai mari. Considerăm că implicarea societății civile în această relație garantează că relațiile transatlantice pot răspunde așteptărilor publicului și contribuie în mod efectiv la conturarea unei cooperări reciproc avantajoase.

Acordul economic și comercial cuprinzător (CETA) UE-Canada și acordul de parteneriat strategic au fost semnate la 30 octombrie 2016. Vom urmări implicarea constantă a societății civile în punerea în aplicare a acestor acorduri. În prezent, negocierile privind Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) stagnează. Totuși, negocierile privind TTIP au contribuit la consolidarea legăturilor dintre societatea civilă din UE și cea din SUA și la definirea opiniilor societății civile cu privire la modul în care ar trebui să se prezinte viitoarea relație comercială dintre UE și SUA. Aceste realizări nu ar trebui irosite. Comitetul de monitorizare a relațiilor transatlantice al CESE a fost înființat în septembrie 2014, având sarcina de a monitoriza legăturile transatlantice cu societatea civilă, organizând dialoguri și consultări periodice pe teme privind relațiile cu SUA și cu Canada.

Displaying 21 - 25 of 25

Pages

Publication
Thematic paper
4 pages

The business sector in Europe believes a deep and comprehensive Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP) can further enhance this economic relationship and ensure that everyone enjoys the benefits of trade and investment ties more fully.

The document is a summary of the discussion on the Impact of the TTIP in Malta, which took place in Valletta, Malta on 9 March 2015. The meeting was organised together with the Malta Chamber of Commerce, Enterprise and Industry.

Published in: 
2015
Publication
Thematic paper
4 pages

The Transatlantic Trade and Investment Partnership is the biggest and most ambitious free trade agreement currently being negotiated by the European Union. Economists believe that an agreement with the USA will be advantageous for both the European Union and the USA, and the negative effects of trade liberalisation will be insignificant. This publication is a summary of the debate on "What development opportunities does the TTIP bring to Europe?" that was held in Sopot on 2 October 2014 as part of the European Forum for New Ideas.

Published in: 
2014
noiembrie 2014
Newsletter

Publication prepared for the TTIP Roundtable, organised by the Employers' Group on 16 December. The representatives of business from Europe and US present their views on Transatlantic Trade and Investement Partnership.

 

Downloads: 

What does business expect from TTIP

Pages