EUROMED

This page is also available in

Relațiile dintre UE și vecinii săi din sud constituie una dintre prioritățile noastre. Activitatea noastră acoperă o gamă largă de domenii, cum ar fi participarea societății civile la dialogul politic și civic, tranziția democratică, ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, dezvoltarea durabilă, mobilitatea și imigrația, comerțul, energia din surse regenerabile și dezvoltarea economică.

CESE desfășoară activități cu privire la aceste aspecte încă din 1995. Ca urmare a schimbărilor care au avut loc în regiune în 2010, ne-am adaptat obiectivele în consecință, pentru a urmări:

  • sprijinirea organizațiilor societății civile în țările care trec printr-un proces de tranziție. Acest sprijin vizează, în special, sindicatele și organizațiile patronale, precum și asociațiile de femei, de tineret și ale agricultorilor;
  • menținerea de relații bilaterale cu consiliile economice și sociale naționale din regiune și depunerea de eforturi în vederea creării de condiții pentru includerea societății civile în dialogul politic în țările partenere din sud;
  • elaborarea de avize și de rapoarte comune privind provocările politice esențiale cu care se confruntă regiunea;
  • desfășurarea de reuniuni periodice cu instituții europene și organizații internaționale, pentru a discuta politicile care afectează societatea civilă din regiune;
  • organizarea unei reuniuni anuale la nivel înalt pentru consiliile economice și sociale și pentru instituțiile similare, în cadrul căreia factorilor de decizie din guvernele naționale și din UE le vor fi prezentate recomandări esențiale în materie de politică cu privire la provocările principale cu care se confruntă regiunea.
Displaying 41 - 50 of 81

Pages

Event
Euromed Summit 2018

The Euro-Mediterranean Summit of Economic and Social Councils and Similar Institutions aims at promoting greater understanding of the main issues affecting organised civil society in the Euromed region and at discussing the common challenges they face. The Summit brings together aound 120 participants from economic and social councils, or similar institutions, representatives of employers, trade unions, other economic and social interests groups and NGOs from countries which are members of the Union for the Mediterranean (UFM). This year, the exchange will focus on the following topics:

17/12/2018 18/12/2018
Event

The Euro-Mediterranean Summit of Economic and Social Councils and Similar Institutions bring together some 120 participants from a range of economic and social councils, or similar institutions, representatives of employers, trade unions, other economic and social interests groups and NGOs from countries which are members of the Union for the Mediterranean.

This year, the Summit will focus on :

  • Economic, Social and Cultural rights in the Mediterranean region
  • A Social protection floor in the Euromediterrean Area
  • A new generation of women's rights

It will conclude with the adoption of a final declaration that will be sent to the political authorities of the countries involved in the Euromed Ministerial Summits as civil society's contribution to their work, and disseminated widely amongst civil society organisations in the region.

13/12/2017 14/12/2017
Event

The Euromed Summit brings together some 120 participants from a range of economic and social councils, or similar institutions, representatives of employers, trade unions, other economic and social interests groups and NGOs from countries which are members of the Union for the Mediterranean.

This year, the exchange will focus on the following topics:
• Promotion of legal migration
• Women participation in labour force and women's entrepreneurship
• Organised civil society and climate change in the view of the COP22
• The coordination of social protection systems

As on previous occasions, the meeting will conclude with the adoption of a final declaration.

24/10/2016 25/10/2016

Pages