Europa rămâne în urmă în ceea ce privește competitivitatea și trebuie să abordeze urgent deficiențele pieței sale unice, însă într-un mod care să aducă beneficii atât întreprinderilor, cât și europenilor.

În sesiunea plenară a CESE din ianuarie s-a organizat o dezbatere privind competitivitatea europeană și viitorul pieței interne. Avizul CESE aflat în centrul acestei dezbateri a fost solicitat de Președinția belgiană a UE, care s-a angajat să profite de cele șase luni pentru a se concentra asupra competitivității și a pieței unice. Avizul va contribui, de asemenea, la conturarea raportului la nivel înalt al dlui Enrico Letta privind viitorul pieței unice, care urmează să fie prezentat Consiliului European din martie.

În acest context, CESE subliniază că piața internă trebuie să facă față provocărilor unei lumi foarte diferite de cea pentru care a fost ea creată în anii '90. Drept urmare, UE este supusă mai multor presiuni: menținerea echității în același timp cu subvenționarea sectoarelor sale industriale pentru a contribui la finanțarea tranziției verzi; menținerea locurilor de muncă în Europa, asigurându-se în același timp că întreprinderile europene rămân competitive și asigurarea de materii prime în condițiile în care trebuie respectate standardele de muncă și de mediu.

Raportoarea Sandra Parthie a declarat: „Piața unică a făcut din UE unul dintre cele mai puternice blocuri comerciale din lume, însă această poziție de putere începe să se zdruncine. Ceea ce propunem în avizul nostru este să ne concentrăm asupra dezvoltării unei politici industriale europene care să nu reprezinte suma a 27 de politici industriale naționale, ci mai degrabă o viziune cu adevărat europeană privind potențialul nostru industrial”.

La dezbatere a luat cuvântul și dl Markus Beyrer, director general al Business Europe, care a spus: „Avem o problemă de competitivitate. Rămânem în urma concurenților noștri de la nivel mondial, iar piața unică este unul dintre instrumentele de care dispunem pentru a remedia această situație. Obiectivul este de a ne asigura marja necesară pentru a alimenta modelul european așa cum îl cunoaștem, inclusiv pentru a susține aspectele sociale”.

Dl Ludovic Voet, secretar confederal al Confederației Europene a Sindicatelor (CES), a subliniat că piața unică stă la baza contractului social european și că acest contract trebuie consolidat, afirmând că: „În sistemul nostru de concurență, întreprinderile trebuie să plătească salarii corecte, să ofere locuri de muncă de bună calitate și să nu aducă prejudicii mediului înconjurător. Europa trebuie să-și mențină elanul pentru realizarea unei tranziții verzi juste”.

Avizul CESE include o propunere de numire a unui comisar pentru serviciile de interes economic general (SIEG) în cadrul următoarei Comisii Europene și un plan cincinal de dezvoltare a SIEG sigure, de bună calitate și durabile. Aceste servicii reprezintă 25 % din PIB-ul UE și 20 % din totalul locurilor de muncă și acoperă sectoare-cheie precum transporturile, energia, comunicațiile, accesul la apă și la salubritate. Cu toate acestea, aceste servicii sunt foarte importante și în domeniul asistenței medicale și al serviciilor sociale. (dm)