Christa Schweng: „Contribuția societății civile este absolut necesară pentru a contura o Europă mai bună”

Christa Schweng și-a făcut prima apariție în calitate de președintă nou-aleasă a CESE la o dezbatere inaugurală cu liderii UE, în ziua următoare alegerii ei în cadrul sesiunii plenare din octombrie.

Dezbaterea, desfășurată online, a avut ca temă „Redresarea pentru viitorul Europei” și s-a bucurat de contribuția președinților tuturor principalelor instituții ale UE, care au reflectat asupra rolului pe care îl poate avea societatea civilă în abordarea provocărilor cu care se confruntă Europa și întreaga lume.
Christa Schweng, președinta nou-aleasă a CESE, a afirmat că Comitetul are un rol esențial în a face auzită vocea societății civile organizate la nivel european.

„Datorită contribuției societății civile organizate”, a continuat dna Schweng, „politicile europene pot reflecta cu mai mare exactitate situația pe teren și acestea pot fi puse în aplicare mai eficient la nivel național sau local.”

În opinia dnei Schweng, acest rol nu este doar pozitiv, ci într-adevăr necesar: „Este absolut necesară experiența practică a angajatorilor, a lucrătorilor, a consumatorilor, a agricultorilor și a ONG-urilor pentru a contura o Europă mai bună. Noi suntem o punte de legătură: trebuie să ne asumăm acest rol și sunt convinsă că putem.”

Vicepreședinții nou-aleși ai CESE au participat, de asemenea, la dezbatere. Giulia Barbucci, vicepreședinta pentru buget, a amintit că UE a depus eforturi remarcabile pentru a face față crizei actuale, dar lipsește încă implicarea fundamentală a cetățenilor, iar CESE poate juca un rol foarte important în acest sens.

Cillian Lohan, vicepreședintele pentru comunicare, a subliniat că membrii CESE au o perspectivă unică cu privire la impactul UE asupra vieții de zi cu zi din diferite sectoare ale societății.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a participat, de asemenea, la dezbatere prin intermediul unui mesaj video, alăturându-se președintelui Parlamentului European, David Maria Sassoli, președintelui Consiliului European, Charles Michel și președintelui Comitetului European al Regiunilor, Apostolos Tzitzikostas, care i-au urat dnei Christa Schweng mult succes pentru mandatul său. Cu toții și-au exprimat aprecierea pentru contribuțiile CESE și au subliniat necesitatea de a se ține seama de vocea societății civile europene. (dgf)