CESE dezbate despre migrație cu comisarul pentru promovarea modului nostru de viață european

În cadrul sesiunii sale plenare din iulie, Comitetul Economic și Social European (CESE) a găzduit o dezbatere cu Margaritis Schinas, vicepreședinte al Comisiei, care a prezentat o serie de inițiative viitoare ce se înscriu în portofoliul său pentru „promovarea modului nostru de viață european”, inclusiv noul Pact privind migrația și azilul, Agenda pentru competențe, programul „UE pentru sănătate” și noua Strategie privind o uniune a securității.

Subiectul dominant al dezbaterii a fost politica în domeniul migrației.

„Așteptăm noul Pact privind migrația și azilul cu mari speranțe, dar și cu unele preocupări. Sper că el va duce la o reformă substanțială a sistemului Dublin, care de mult prea mult timp este o gaură neagră a politicii europene”, i-a spus Luca Jahier, președintele CESE, comisarului Schinas.

Dl Jahier a spus că în domeniul migrației și integrării în special se vede prezența unor valori precum solidaritatea, egalitatea și echitatea sau... absența lor. El și-a exprimat regretul față de situația în care statele membre din sudul Europei trebuie să poarte o povară disproporționată, în timp ce unele țări aleg să nu își asume obligațiile.

Noul Pact privind migrația și azilul, anunțat ca prioritatea nr. 1 a Comisiei conduse de dna Ursula von der Leyen, a trebuit amânat din cauza pandemiei. Acum este amânat până după negocierile privind bugetul consolidat pe termen lung al UE.

Comisarul Schinas a spus că noul pact va oferi o soluție globală, care să combine, printre altele, gestionarea robustă a granițelor externe și gestionarea partajată a cererilor de azil, distribuind povara pe umerii tuturor statelor membre.

În timpul schimbului de vederi cu comisarul, membrii CESE s-au referit la importanța integrării depline a migranților din punct de vedere economic și social și la nevoia de a sublinia contribuția lor la societățile și economiile noastre. (ll/ks)