European Economic
and Social Committee
UE ar trebui să intensifice cooperarea internațională pentru a proteja oceanele
Intensificarea cooperării internaționale este esențială pentru ca oceanele să devină durabile până în 2030 și pentru a asigura securitatea și siguranța pe mare, afirmă CESE într-un nou aviz adoptat în sesiunea sa plenară din ianuarie.
Având în vedere complexitatea sa, guvernanța oceanelor nu poate fi considerată doar o „problemă marină”, necesitând o abordare multidisciplinară și integrată pentru a sprijini factorii de decizie de la toate nivelurile.
Impactul uman asupra oceanelor rezultă adesea din activități terestre. O parte semnificativă a poluării marine provine din eliberarea de deșeuri, pesticide, antibiotice, fosfați și materiale plastice, fără a mai menționa problema munițiilor neexplodate.
Potrivit CESE, rolul UE în calitate de legiuitor și de actor internațional care consolidează rețelele și parteneriatele internaționale este esențial, iar diversele părți interesate ar trebui să fie implicate în mod eficient și transparent în fiecare etapă a procesului.
„UE are un rol de lider în eforturile depuse pentru protejarea oceanelor, dar toate țările trebuie să-și îndeplinească misiunea: doar așa noile generații vor putea încă să spună că planeta noastră e una albastră”, a declarat raportorul acestui aviz, Stefano Palmieri.
Pentru a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050 și sustenabilitatea până în 2030, UE ar trebui să se concentreze pe luarea de măsuri pentru a proteja starea bună a mediului marin și stocurile de pește, ambele fiind vitale pentru numeroase comunități. (mp)