Redactat de Grupul „Lucrători” al CESE

Raportul anual pe 2023 privind progresele înregistrate al Agenției Europene de Mediu (AEM) nu a fost prea încurajator: este posibil ca UE să nu îndeplinească majoritatea obiectivelor până în 2030. În special, perspectivele privind amprenta consumului, nivelurile consumului de energie, producția circulară și agricultura ecologică sunt deosebit de dezastruoase, deși nici restul domeniilor – de la biodiversitate la atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea – nu arată mai bine.

Nici rezultatele COP28 nu ne lasă să răsuflăm ușurați. După cum s-a văzut în dezbaterea din cadrul sesiunii plenare a CESE din decembrie, societatea civilă este departe de a fi mulțumită de concluziile COP28: textul nu definește cu claritate nici în ce mod vor fi finanțate acțiunile, nici de către cine, și este mai bogat în cuvinte decât în fapte (în ciuda faptului că, pentru prima dată, identifică combustibilii fosili ca reprezentând cauza profundă a schimbărilor climatice). Obiectivul de limitare la 1,5° a creșterii temperaturii medii globale până la sfârșitul secolului este puțin probabil să fie atins, deoarece această creștere a temperaturii va fi atinsă cel mai probabil în termen de cinci ani. 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, fiecare lună începând din iunie fiind cea mai caldă din istorie.

Această imagine sumbră n-ar trebui să ne descurajeze, ci, mai degrabă, să ne motiveze: trebuie să acționăm. Nu este momentul nici pentru bune intenții timide (am avut destule în trecut, și iată unde am ajuns), nici să revenim la măsurile de austeritate. Principiile tranziției juste, bazate pe durabilitate economică, socială și a mediului, trebuie să fie integrate în fiecare politică a UE. În conformitate cu cel mai recent aviz al CESE pe această temă, aceasta implică adoptarea unei directive pentru o tranziție justă la nivelul UE pentru lumea muncii. Sarcina colosală care ne așteaptă nu va putea fi îndeplinită decât dacă toată lumea contribuie. Dacă costul tranziției se repercutează doar asupra persoanelor celor mai vulnerabile, așa cum se întâmplă de multe ori, populismul de extremă dreaptă va prospera. Și atunci când nici măcar reprezentanții acestuia nu vor pot nega efectele catastrofale ale schimbărilor climatice; va fi prea târziu.