Evenimentul CESE dedicat tinerilor – „Europa ta, părerea ta!” (YEYS) 2021 va urma modelul Conferinței Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP), fiind un cadru în care elevii să își exprime părerile cu privire la modul de abordare a crizei climatice și de a progresa către realizarea ambiției de neutralitate climatică pentru 2050.
Începând din 2010, YEYS a reunit în fiecare an, la Bruxelles, mai mult de 100 de elevi și peste 30 de profesori, pentru a dezbate subiecte arzătoare de actualitate. Ediția YEYS 2021, care va avea loc la 18 și 19 martie 2021 sub formă de eveniment pe deplin virtual în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19, va avea tema „Clima noastră, viitorul nostru!”
La această dezbatere a tinerilor vor participa 33 de școli, câte una din fiecare stat membru al UE și din cele cinci țări candidate (Macedonia de Nord, Serbia, Turcia, Muntenegru și Albania), plus o școală din Regatul Unit – dovadă concretă a faptului că CESE este hotărât să rămână aproape de societatea civilă din Marea Britanie.
Scopul celei de-a 12-a manifestare YEYS este de a asculta punctele de vedere noi ale elevilor despre cum ar trebui abordată actuala criză climatică și cum ne-am putea apropia de obiectivele ambițioase de neutralitate climatică stabilite pentru 2050.
Rezultatele manifestării YEYS 2021 vor fi transmise decidenților politici în domeniul mediului de la nivel internațional și promovate în cadrul unor conferințe din Europa, inclusiv Evenimentul tineretului european (EYE) organizat de Parlamentul European, care va avea loc la sfârșitul lunii mai a anului 2021.
În timp ce elevii participă la propria COP, cadrele didactice vor participa la sesiuni de informare online organizate în cooperare cu cele trei instituții europene principale (Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul UE) care au ca scop extinderea cunoștințelor acestora despre acțiunile și resursele UE dedicate tinerilor și educației.
În paralel cu manifestarea YEYS, CESE va desfășura o campanie pe platformele de comunicare socială Instagram și Facebook care să sporească gradul de conștientizare în ce privește schimbările climatice și să-i încurajeze pe tineri să adopte un stil de viață sustenabil. (cl)