Organizațiile societății civile își exprimă dezamăgirea cu privire la rezultatele COP28, dar le consideră un punct de pornire pentru intensificarea acțiunilor europene pe plan mondial. Comitetul Economic și Social European (CESE) își menține angajamentul de a aborda criza climatică, subliniind că este necesar un nivel mai înalt de ambiție și o implicare mai intensă a tinerilor.

COP28 reprezintă un punct de cotitură istoric: pentru prima dată în treizeci de ani, țările se angajează să elimine utilizarea combustibililor fosili din sistemele lor energetice. Președintele CESE, dl Oliver Röpke, recunoaște că s-au făcut progrese, insistă însă asupra unei eliminări complete a combustibililor fosili și subliniază importanța implicării tinerilor în aceste eforturi.

Negociatorii Uniunii Europene consideră un succes faptul că este menținut obiectivul Acordului de la Paris de limitare a creșterii temperaturii globale. COP28 se axează pe sectorul energetic, vizând o reducere cu 43 % a emisiilor de dioxid de carbon până în 2030 și un nivel al emisiilor nete egal cu zero până în 2050. Cu toate acestea Acordul este criticat din cauza deficiențelor sale, inclusiv o serie de incertitudini legate de realizarea obiectivului de 1,5°C, influența statelor petroliere și dispozițiile financiare ineficiente privind tranziția.

Dna Sandrine Dixson-Declève, copreședintă a Clubului de la Roma, avertizează că se adâncesc inegalitățile în ce privește bogăția și tensiunile sociale din cauza unei partajări inadecvate a poverilor. Delegata tinerilor din cadrul CESE, dna Diandra Ni Bhuachalla afirmă că este pur și simplu devastată de rezultatul COP28, subliniind importanța experiențelor concrete ale cetățenilor în lupta împotriva grupurilor de presiune în favoarea combustibililor fosili.

În ciuda îngrijorărilor, membrii CESE apreciază rezultatele pozitive ale Acordului de la Dubai și se angajează să abordeze lacunele, încurajând și alte instituții europene să procedeze la fel. Mesajul general al dezbaterii CESE este un angajament ferm: „nu vom renunța” la abordarea urgentă a crizei climatice cu ajutorul măsurilor aplicate în permanență de UE și ONU. (ks)