Sesiunea plenară a CESE din decembrie a cuprins o dezbatere privind reconstrucția și reziliența regiunii euromediteraneene în urma pandemiei de COVID-19, cu accent pe alfabetizarea digitală.

Subliniind rolul esențial jucat de cooperarea și dialogul regionale și de rețeaua organizațiilor societății civile în special, președinta Comitetului, dna Christa Schweng, a afirmat că Uniunea pentru Mediterana și Fundația Anna Lindh au fost parteneri foarte importanți pentru CESE și au reprezentat doi piloni semnificativi ai parteneriatului euromediteraneean.

Álvaro Albacete Perea, secretar general adjunct al Uniunii pentru Mediterana, și Josep Ferré, director executiv al Fundației euromediteraneene Anna Lindh pentru dialog între culturi, a subliniat cât este de importantă consolidarea relației între UE și regiunea din sudul bazinului mediteraneean.

Digitalizarea este vitală pentru progresul economic și social în întreaga regiune euromediteraneană. Avizul din proprie inițiativă privind „Tranziția digitală în regiunea euromediteraneană”, elaborat de Dolores Sammut Bonnici și adoptat la sesiunea plenară, evidențiază importanța reducerii decalajului digital între țări, între regiunile urbane și cele rurale și între generații. (mp)