Cu ocazia comemorării a trei ani de la începutul războiului de agresiune brutal și neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei - un atac nu doar asupra unei națiuni suverane, ci și asupra valorilor fundamentale ale democrației, demnității umane și ordinii internaționale bazate pe norme - suntem solidari cu poporul ucrainean, a precizat președintele CESE, Oliver Röpke, într-o declarație prezentată în cadrul ședinței plenare a CESE din luna februarie.

Încă din prima zi a acestei invazii, am fost alături de Ucraina – nu doar simbolic, ci și prin acțiuni concrete. Astăzi, ne reafirmăm angajamentul ferm de a sprijini suveranitatea, democrația și viitorul european ale Ucrainei. Solicităm UE să își mențină și să își consolideze sprijinul politic, economic, umanitar și militar.

Poporul ucrainean a dat dovadă de un curaj și o reziliență extraordinare în apărarea țării sale și a principiilor care ne unesc ca cetățeni europeni. Încă din prima zi a acestei invazii, CESE, membrii săi și societatea civilă europeană pe care o reprezintă au fost alături de Ucraina - nu doar simbolic, ci și prin acțiuni concrete.

Într-o perioadă de incertitudine geopolitică tot mai accentuată, recentele declarații ale reprezentanților SUA care pun sub semnul întrebării angajamentul NATO în materie de apărare colectivă sunt extrem de îngrijorătoare. Europa nu-și poate permite să se complacă în starea actuală.

Ucraina luptă nu doar pentru supraviețuirea sa, ci și pentru securitatea întregului continent european.

CESE îi îndeamnă pe liderii UE să profite de acest moment pentru a consolida capabilitățile europene de securitate și apărare, a redefini autonomia strategică, a apăra multilateralismul și a aprofunda cooperarea cu Națiunile Unite, dezvoltând totodată parteneriate globale mai solide cu aliații democratici din afara Europei.

Europa trebuie să acționeze acum.

Indecizia nu reprezintă o opțiune. Autocrații și agresorii devin mai puternici atunci când există momente de ezitare.

Democrațiile trebuie să rămână unite și ferme.

CESE solicită UE să își consolideze autonomia strategică, apărând atât democrația, cât și drepturile fundamentale și sprijinind cu fermitate Ucraina. Acum este momentul ca UE să întreprindă acțiuni geopolitice strategice.

Puteți citi declarația completă aici. (at)