European Economic
and Social Committee
CESE insistă asupra unui program de lucru al UE mai ambițios și mai favorabil incluziunii
Comitetul Economic și Social European (CESE) a cerut ca programul de lucru al Comisiei Europene pentru 2025 – în care sunt stabilite prioritățile UE în materie de legislație și politici – să se axeze pe reziliența economică, echitatea socială și durabilitate. În cadrul unei dezbateri în plen cu Valdis Dombrovskis, comisarul pentru economie și productivitate, CESE – care joacă un rol esențial în elaborarea programului de lucru – și-a reafirmat angajamentul de a contribui la elaborarea unei agende în care să fie abordate provocările urgente și prin care să se asigure, în același timp, o Uniune Europeană mai favorabilă incluziunii și mai orientată spre viitor.
În decembrie 2024, CESE și-a prezentat contribuția la programul de lucru intitulat „Progresăm împreună: o Uniune mai ambițioasă, mai simplă și mai rapidă”. Prin această viziune se urmărește abordarea cu prioritate a provocărilor economice și geopolitice ale UE. În cadrul unor ample consultări și recomandări, CESE aduce în fiecare an fine ajustări programului de lucru, pentru a se asigura că acesta este de cel mai mare folos cetățenilor și întreprinderilor europene.
Președintele CESE, Oliver Röpke, a salutat colaborarea strânsă cu Comisia Europeană. Deși recunoaște eforturile Comisiei, el a făcut apel la o abordare mai ambițioasă și mai favorabilă incluziunii. „Ne menținem angajamentul de a elabora politici care promovează stabilitatea economică, echitatea socială și valorile democratice”, a declarat el.
Dl Dombrovskis a reafirmat că programul de lucru al Comisiei pentru următorii cinci ani vizează stimularea competitivității economice și a securității. „Luarea de măsuri pentru reducerea birocrației excesive este un element important pentru construirea acestei Europe mai competitive. Agenda noastră de simplificare are menirea de a garanta că normele noastre înlesnesc – nu împiedică – atingerea obiectivelor noastre economice, sociale, de mediu și de securitate”, a afirmat el.
Principalele priorități pentru 2025
Creșterea economică și competitivitatea
Programul de lucru se axează pe reformele structurale, pe noul cadru financiar multianual (CFM) și pe consolidarea piețelor de capital. CESE susține ideea unei abordări mai largi a rezilienței economice, în cadrul căreia să se caute soluții la creșterea lentă, la criza costului vieții și la tot mai marea incertitudine geopolitică.
O reglementare mai inteligentă, nu doar mai puțină
CESE sprijină angajamentul Comisiei de a reduce sarcinile administrative, dar atrage atenția că simplificarea reglementărilor nu trebuie să aibă loc în detrimentul protecției sociale sau al standardelor de mediu.
Stimularea inovațiilor și investițiilor
Dat fiind accentul puternic pus pe rețelele digitale, IA și tehnologiile cuantice, poziția de lider tehnologic a UE constituie o prioritate a programului de lucru. CESE îndeamnă insistent Comisia să creeze condițiile necesare pentru prevenirea scurgerilor de capital și stimularea investițiilor pe termen lung în Europa.
O Europă mai echitabilă și mai verde
Prin abordarea unor provocări precum deficitul de competențe, securitatea alimentară și finanțarea durabilă, scopul programului de lucru este să se consolideze durabilitatea socială și a mediului. CESE subliniază importanța politicilor de promovare a coeziunii sociale și a unei tranziții digitale juste.
Pregătirea pentru extindere și pentru viitor
Având în vedere posibila extindere după 2028 pentru care se pregătește UE, programul de lucru conține planuri de stabilitate financiară și politică. CESE insistă să fie integrate perspectivele societății, pentru a se asigura că politicile corespund nevoilor tuturor europenilor. (tk)