Principalele priorități ale UE pentru viitorul apropiat trebuie să includă redresarea economiei europene pentru a realiza o tranziție sustenabilă și a aduce prosperitate cetățenilor și întreprinderilor din Europa. Acesta este mesajul central al Rezoluției privind contribuția CESE la programul de lucru al Comisiei Europene pentru 2022, adoptată în sesiunea plenară a CESE din iunie.
Cele două noțiuni călăuzitoare după pandemie ar trebui să fie redresarea și reconstrucția, spune CESE în rezoluție. Atât investițiile cât și reformele trebuie desfășurate astfel încât să depășim criza economică și socială și să consolidăm reziliența Europei la șocurile viitoare, prin creștere sustenabilă și favorabilă incluziunii, muncă decentă și dreptate socială.
Principalii piloni ar trebui să fie:
- descătușarea potențialului deplin al pieței unice;
- realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă;
- crearea unei economii circulare și atingerea neutralității climatice până în 2050;
- garantarea bunei guvernanțe și a responsabilității democratice.
Referindu-se la adoptarea rezoluției, Christa Schweng, președinta CESE, a spus „Am încredere că recomandările CESE, pe care le prezentăm din timp, vor furniza o contribuție valoroasă pentru viitorul program de lucru al Comisiei. Comitetul continuă să fie pe deplin implicat în sprijinirea celor șase ambiții principale ale Comisiei și în îndeplinirea rolului său de facilitator al dialogului în cadrul societății civile, precum și cu instituțiile europene, pentru a face ca aceste ambiții să devină realitate”.
Dna Schweng a adăugat că participarea tuturor cetățenilor, prin intermediul organizațiilor societăți civile, ar constitui un fundament democratic veritabil al procesului de redresare și de reconstrucție a viitorului Europei: „Contez pe faptul că Comisia va ține seama de propunerile societății civile organizate atunci când stabilește prioritățile pe anul următor.”