FIȚI O PARTE DIN SOLUȚIE, NU DIN PROBLEMĂ!

Stimați cititori,

Cea mai recentă ediție a Premiului CESE pentru societatea civilă a fost dedicată unui subiect drag inimii mele – acțiunile pentru protecția climei.
S-ar putea crede că realitatea crizei climatice ne-a deschis ochii deja și a devenit un fapt atât de general acceptat încât întreaga lume s-a unit în încercarea de a evita autodistrugerea. Dar, deși s-au făcut multe eforturi în această direcție, încă nu facem suficient de mult.

De aceea este important să continuăm să repetăm mesajul că schimbările climatice ar putea ajunge în curând pe o traiectorie fără întoarcere, ceea ce ar putea pune amenința existența lumii pe care o cunoaștem.

De aceea, nu pot sublinia îndeajuns cât de important este să ne unim cu toții forțele pentru a face ceva în privința schimbărilor climatice, și este o responsabilitate de care nimeni nu este scutit.

CESE consideră că succesul Pactului verde european – în temeiul căruia UE s-a angajat să atingă neutralitatea climatică până în 2050 – depinde de acțiunile și de angajamentul tuturor părților interesate. Organizațiile și oamenii de pe teren joacă un rol esențial, contribuind la o schimbare a normelor și a comportamentelor, la ecologizarea economiei sau stimulând tranziția la nivel local sau regional.

Dedicând Premiul pentru societatea civilă 2021 acțiunilor în domeniul climei, CESE a dorit să onoreze și să prezinte eforturile depuse până în prezent de actorii non-statali.

Pe câștigători i-am căutat printre proiectele care sprijină o tranziție justă și ecologică spre o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Obiectivul a fost de a încuraja proiectele în curs și de a inspira noi proiecte și cred că am atins acest obiectiv!

Am primit o multitudine de idei care ne dau speranța că putem învinge în această bătălie. Am primit proiecte din toate colțurile Europei care luptă împotriva schimbărilor climatice în moduri inovatoare și creative. Nu a fost ușor să alegem câștigătorii și considerăm că fiecăruia dintre candidații noștri merită să-i fie recunoscute eforturile. Puteți citi mai multe despre ei în broșura noastră dedicată ediției de anul acesta a premiului.

Am ales să distingem cinci proiecte, fiecare impresionant în felul său și care abordează unele dintre cele mai presante chestiuni cu care ne confruntăm în contextul tranziției către o economie și o societate neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei.

Prin activitatea lor importantă, cei cinci câștigători încurajează investițiile durabile și arată rolul valoros al generațiilor mai vârstnice; ele abordează sărăcia energetică, dând posibilitatea celor care se află în această situație să își facă auzită opinia; ei transformă economia circulară în realitate pe teren, promovând în același timp justiția socială; ei combat încălzirea urbană lansând aplicații inovatoare, interactive sau aducându-i la masa discuțiilor pe toți actorii implicați în tranziția energetică, determinându-i să desfășoare dezbateri semnificative și să găsească o soluție realistă.

Prin urmare, la ceremonia de decernare a Premiului, care a avut loc pe data de 9 decembrie la Bruxelles, m-am simțit onorat să înmânez premiile celor cinci câștigători. În acest număr, puteți afla mai multe despre proiectele lor extraordinare și puteți să faceți cunoștință cu ei în interviurile pe care le-am realizat. Vom lansa și un podcast în care fiecare dintre ei ne va spune despre planurile viitoare și despre cum i-a motivat premiul CESE să-și continue activitatea.

In this issue you can also read about one of the winners of 2020 Civil Solidarity Prize who have just been given a prestigious climate award in the UK. Ne-a impresionat în mod deosebit să aflăm ce schimbare a însemnat pentru ei premiul CESE, permițându-le să își continue proiectele și să se angajeze în proiecte noi, care au început să le aducă apreciere și recunoaștere. Acest lucru ne face să ne simțim nu doar mândri, ci și mai hotărâți să continuăm acordarea acestui premiu, aducând în prim-plan eforturile deosebite pe care organizațiile societății civile și oamenii le depun la fața locului pentru a aborda probleme de toate felurile și în întreaga Uniune Europeană!

Lectură plăcută și nu uitați: toți trebuie să contribuim și să dăm tot ce putem în această luptă împotriva schimbărilor climatice, indiferent cât de mici sau de mari ne sunt eforturile sau chiar sacrificiile. Suntem cu toții o parte din soluție, așadar să încetăm să mai fim o parte din problemă!

Cillian Lohan, vicepreședintele CESE pentru comunicare