În acest număr:

• Andrey Gnyot: „Dușman al poporului” – persecutarea jurnaliștilor în Belarus
• Delegația CESE la COP16 și COP29: Ne tăiem singuri craca de sub picioare
• Adélaïde Charlier: Trădați de miliarde: eșecul COP29 de a garanta justiția climatică
• Luz Haro Guanga: Lupta pentru o planetă sănătoasă este o chestiune de viață și de moarte
• Mariya Mincheva: Costul uriaș al neapartenenței la spațiul Schengen – atât pentru Bulgaria și România, cât și pentru piața unică a UE
   

În 2021, organizația belgiană «Bunici pentru climă» a câștigat premiul CESE pentru societatea civilă pentru acțiuni climatice cu campania lor „Economiile noastre pentru viitorul lor”. Campania a urmărit să încurajeze aproximativ 2,4 milioane de bunici belgieni să își reinvestească economiile – estimate la acea vreme la aproximativ 910 miliarde de euro în active – în proiecte mai durabile. CESEinfo a discutat cu «Bunicii pentru climă» despre climă și finanțarea durabilă în prezent, precum și despre așteptările și planurile pentru viitor.

După trei ani, vedeți rezultate tangibile ale campaniei dumneavoastră? Cum ați evalua, în general, situația actuală în ceea ce privește finanțarea durabilă și în favoarea climei în Belgia – s-au înregistrat progrese? Oamenii devin mai conștienți de importanța acestui aspect?

Premiul CESE ne-a oferit recunoaștere și sprijin importante. Ne-am referit adesea la el în contactele cu guvernul, cu alte organizații de sprijin și cu concetățenii noștri. Ne-a ajutat să stabilim mai multe contacte și să ne dezvoltăm campania în continuare, atât în relația cu bunicii noștri, cât și cu generațiile mai tinere, prin organizarea de prezentări, ateliere și o serie de conferințe pe tema fondurilor durabile.

Ne-am dat seama că, deși acesta nu este încă un subiect simplu, în Europa au fost depuse eforturi legislative majore (taxonomia, Pactul verde, CSRD, CSDDD etc.), ceea ce înseamnă că și companiile și sectoarele iau acum tot mai multe inițiative la care ne putem referi. Aceasta este o sursă de speranță și un lucru foarte necesar, după cum a evidențiat din nou, din păcate, rezultatul (lipsă) al COP de la Baku.

Un studiu recent ne-a arătat că munca noastră de sensibilizare este în continuare foarte necesară. Doar 5-15 % dintre investitori își folosesc dreptul de a solicita instituțiilor lor financiare să ia în considerare preferințele lor durabile. Prin urmare, trebuie să ne continuăm eforturile în acest sens.

Ce așteptări aveți de la COP29? Participați la conferință, dacă nu direct, atunci prin susținerea lui Ferre, un băiat de 12 ani, și a bunicilor săi? Credeți că finanțarea combaterii schimbărilor climatice este o problemă crucială pentru o tranziție corectă?

La momentul redactării acestui articol, COP29 tocmai se va fi încheiat. Încă de la început, i-am oferit sprijinul nostru deplin, în termeni financiari și de comunicare, lui Ferre, în vârstă de 12 ani, care a făcut călătoria la Baku împreună cu bunicii săi, care sunt membri ai asociației «Bunici pentru climă», pentru a ne asigura că vocea copiilor continuă să fie auzită. În același timp am dori să le mulțumim tuturor bunicilor și autorităților care au făcut acest lucru posibil.

COP29 ar fi trebuit să fie un COP dedicat finanțării climei, știut fiind că finanțarea este crucială pentru o tranziție corectă. Din păcate, la Baku, acest lucru nu a fost suficient de evident. Mesajul nostru rămâne: banii există și le cerem celor care dispun de ei să se ridice la înălțimea așteptărilor și să îi folosească în mod durabil pentru viitorul nepoților noștri.

Care sunt cele mai recente proiecte ale organizației «Bunici pentru climă» pe care ați dori să le menționați? Există noi proiecte în pregătire?

Continuăm să privim încrezători spre viitor. Pentru «Bunici pentru climă», anul 2025 – la zece ani de la Acordul de la Paris – va fi anul în care vom face apel la un număr mare de bunici, care sunt membri ai marilor organizații ale persoanelor în vârstă din Flandra. Suntem în mijlocul pregătirilor unor inițiative prin care câteva zeci de „bunici pentru climă” sunt instruiți să se implice cu încredere în discuțiile privind clima, pentru a oferi o mână de ajutor.

Am elaborat o serie de ateliere, printre care unul privind economisirea și investițiile durabile, pe care îl oferim gratuit tuturor filialelor locale ale organizațiilor de vârstnici. Observăm deja un mare entuziasm. La sfârșitul lunii noiembrie 2025, vom găzdui o amplă manifestare de închidere, care – sperăm noi – nu va reprezenta un sfârșit, ci mai degrabă începutul unui angajament în creștere pentru viitor.

Hugo Van Dienderen este co-fondator și co-președinte al organizației «Bunici pentru climă». Fondată în 2019, «Bunici pentru climă» este o mișcare independentă a persoanelor în vârstă, în principal bunici, care doresc să transmită generațiilor viitoare o lume în care se poate trăi.

În fotografie: Ferre cu perechea sa de «Bunici pentru climă» la COP29 din Baku. Lui Ferre i s-a oferit ocazia să își exprime îngrijorările cu privire la criza climatică în fața multor persoane importante.

Putem contribui la salvarea lumii prin investiții durabile? Într-un context în care sectorul financiar trece printr-o transformare considerabilă ca urmare a provocărilor sociale și de mediu, Dr. Brigitte Bernard-Rau de la Universitatea din Hamburg analizează noua și puternica strategie pentru investiții cunoscută sub denumirea de investiții cu impact. Oferindu-se ca o schimbare fundamentală a modului în care gândim rolul capitalului și al finanțelor în societate, strategia supune dezbaterii ideea tradițională conform căreia investitorii trebuie să aleagă între a face bani și a face diferența.

Brigitte Bernard-Rau

Într-o lume care se confruntă cu provocări sociale și de mediu fără precedent, de la schimbările climatice și pierderea biodiversității până la securitatea alimentară, inegalitate, bunăstare și asistență medicală, sectorul financiar trece printr-o transformare considerabilă. Investițiile cu impact s-au dovedit a fi o abordare puternică, care pune sub semnul întrebării ideea tradițională potrivit căreia investitorii trebuie să aleagă între a obține profituri și a genera un anumit impact. Dar care sunt de fapt investițiile cu impact și cum diferă acestea de alte forme de finanțare durabilă?

Cum putem înțelege investițiile cu impact

În esență, investițiile cu impact reprezintă o schimbare fundamentală în modul în care ne raportăm la rolul capitalului și al finanțării în societate. Astfel cum sunt definite de Rețeaua globală pentru investiții cu impact (Global Impact Investing Network – GIIN), investițiile cu impact sunt o strategie de investiții care cuprinde „investițiile realizate cu intenția de a genera un impact social și de mediu pozitiv și măsurabil, dincolo de randamentul financiar”. Totuși, această definiție aparent simplă arată cât de complex este potențialul transformator al investițiilor cu impact.

Pentru a înțelege pe deplin rolul distinct al investițiilor cu impact asupra finanțelor moderne – cu abordarea sa materialistă –, este necesar să vedem unde se încadrează ele în spectrul mai larg al abordărilor în materie de investiții. La un capăt al spectrului se află investițiile tradiționale, în care randamentul financiar și maximizarea profitului sunt absolut prioritare, iar considerentele sociale sau de mediu nu joacă niciun rol în procesul decizional. Pe măsură ce ne deplasăm de-a lungul acestui spectru, ne confruntăm cu abordări din ce în ce mai sofisticate în ceea ce privește încorporarea factorilor de performanță socială și de mediu, permițând o varietate de investiții în finanțarea durabilă. Dintre acestea, investițiile cu impact reprezintă cea mai avansată strategie de investiții, promovând schimbări pozitive și transformatoare prin combinarea rentabilității financiare cu obiective sociale și de mediu.

Un rezumat al abordărilor în materie de investiții:

• investițiile tradiționale se concentrează exclusiv pe rentabilitatea financiară, ignorând factorii sociali și de mediu. Aceasta a fost mult timp piatra de temelie a piețelor de capital;
• integrarea criteriilor de mediu, sociale și de guvernanță (criteriile MSG) ia în considerare acești factori ca indicatori de risc în deciziile de investiții, dar nu îi consideră a fi principalii factori determinanți ai investițiilor;
• finanțarea durabilă integrează considerentele MSG în procesul decizional privind investițiile și consideră că durabilitatea creează valoare. Ea sprijină investițiile care abordează provocările legate de durabilitate și generează schimbări sociale și de mediu pozitive. Ea include, de asemenea, investiții în tranziție, finanțând atât activități care sunt deja ecologice (finanțare ecologică), cât și activități care sunt în tranziție pentru a atinge, în timp, anumite niveluri de performanță ecologică (finanțarea tranziției);
• investițiile de impact se referă la o schimbare majoră pe piețele financiare, o „reorientare substanțială către impact”, și răspund la întrebarea „Contribuie investițiile în durabilitate la o lume mai bună?”. Prin urmare, pare a fi abordarea cea mai conștientă, care caută în mod activ să obțină în același timp, cu același angajament, atât un randament financiar, cât și un impact social sau de mediu pozitiv măsurabil.

Cele două fațete ale investițiilor cu impact: aliniere sau generare

În cadrul investițiilor cu impact, există o distincție fundamentală între investițiile aliniate la impact și investițiile generatoare de impact. Această diferențiere îi ajută pe investitori să înțeleagă nu numai încotro se îndreaptă banii lor, ci și modul în care acești bani contribuie la a face lucrurile să evolueze în direcția cea bună.

• Investițiile aliniate la impact sprijină întreprinderile care au demonstrat deja că utilizează practici sociale sau de mediu pozitive și care și-au dovedit angajamentul de a genera un impact pozitiv prin operațiunile și rezultatele lor.
• Investițiile generatoare de impact creează în mod activ noi soluții la provocările sociale sau de mediu, axându-se adesea pe transformare și pe schimbări sistemice.

Această distincție teoretică se materializează în aplicații concrete în diferite sectoare.

Energie curată

Ca parte a tranziției către energia curată, investițiile aliniate la impact pot implica, de exemplu, cumpărarea de acțiuni în societăți bine stabilite din sectorul energiei regenerabile sau al producției de vehicule electrice. Aceste întreprinderi contribuie deja la durabilitatea mediului prin modelele lor de afaceri de bază. Investițiile cu impact în același sector ar putea, în schimb, să se concentreze pe finanțarea unor întreprinderi nou-înființate în domeniul tehnologiei bateriilor sau pe proiecte solare inovatoare axate pe comunitățile locale din zonele slab deservite, creând soluții complet noi la provocările energetice.

Agricultura durabilă

Sectorul agriculturii durabile oferă un alt exemplu ilustrativ. Investitorii orientați spre impact ar putea sprijini producătorii de alimente ecologice bine stabiliți sau operațiunile agricole durabile, în timp ce investitorii generatori de impact s-ar concentra pe dezvoltarea de noi tehnici agricole regenerative sau de soluții revoluționare de agricultură urbană care ar putea transforma modul în care producem alimente.

Impactul social

În domeniul impactului social, investițiile aliniate la impact sprijină adesea întreprinderile cu politici solide în materie de diversitate și practici de muncă echitabile. În schimb, investițiile generatoare de impact ar putea finanța dezvoltarea de noi locuințe la prețuri accesibile sau de soluții tehnologice educaționale inovatoare pentru comunitățile insuficient deservite, creând în mod activ noi căi către echitatea socială.

Procesul investițional: de la intenție la impact

Succesul investițiilor cu impact presupune un proces riguros care, cu intenția de a genera schimbări sociale și de mediu pozitive, începe cu stabilirea unor obiective de impact clare. Investitorii trebuie să definească rezultatele sociale sau de mediu specifice pe care doresc să le obțină. Ei trebuie să stabilească obiective măsurabile și, adesea, să alinieze aceste obiective la cadrele existente, cum ar fi Indicatorul global al Organizației Națiunilor Unite pentru cele 17 obiective de dezvoltare durabilă și cele 169 de obiective ale Agendei 2030.

Acest caracter intenționat distinge investițiile cu impact de alte forme de finanțare durabilă. De asemenea, el impune investitorilor interesați de investițiile cu impact să evalueze cu atenție atât performanța financiară, cât și potențialul de a obține rezultate sociale sau de mediu semnificative.

Evaluarea financiară a proiectelor de investiții este o practică obișnuită, susținută de indicatori standardizați și metodologii solide. Cu toate acestea, evaluarea nefinanciară, cum ar fi evaluarea impactului social și de mediu, rămâne relativ subdezvoltată și nu dispune de un cadru universal. Prin urmare, investitorii trebuie să meargă dincolo de analiza financiară tradițională, pentru a evalua cât de serioasă este cu adevărat o întreprindere în ceea ce privește impactul. Aceasta include evaluarea angajamentului conducerii de a atinge obiectivele de impact, a capacității acesteia de a măsura impactul în mod eficace și a capacității sale de a face cunoscute și de a raporta în mod transparent rezultatele. Procesul de evaluare implică adesea examinarea unor indicatori de impact specifici, adaptați obiectivelor investiției, asigurând alinierea la cadrele recunoscute, cum ar fi IRIS+ sau proiectul de gestionare a impactului (PMI, 2024).

În plus, pentru a consolida procesul de diligență necesară, este esențial să se facă distincție între „impactul cauzat de întreprindere” și „impactul cauzat de investitor”. Impactul cauzat de întreprindere constă în efectele sociale sau de mediu directe generate de operațiunile și produsele unei întreprinderi. În schimb, impactul cauzat de investitor este influența pe care investitorii o au asupra comportamentului și rezultatelor unei întreprinderi prin opțiunile lor de investiții și strategiile lor de implicare. Această distincție este esențială pentru a evalua cu exactitate impactul global al investițiilor și pentru a dezvolta metode eficiente de măsurare a acestuia.

Provocări, complexități și considerații

În pofida promisiunii lor, investițiile cu impact se confruntă cu obstacole semnificative:

1. măsurarea impactului: în absența unor indicatori de măsurare standardizați, măsurarea și compararea rezultatelor sociale și de mediu sunt dificile. Transparența, urmărirea și raportarea riguroasă a indicatorilor de impact sunt esențiale pentru asigurarea coerenței și a responsabilității, asigurându-se că afirmațiile privind impactul sunt susținute de dovezi;
2. probleme de identificare: în contextul unor schimbări sistemice mai cuprinzătoare, este dificil de spus cu exactitate ce efect a avut o anumită investiție. Determinarea măsurii în care modificarea observată poate fi atribuită direct unei investiții specifice rămâne una dintre cele mai persistente provocări în ceea ce privește investițiile cu impact. De exemplu, îmbunătățirile aduse ODD 3 – Sănătate și bunăstare – ar putea fi rezultatul mai degrabă al unei combinații de investiții în unități de asistență medicală, educație și infrastructură, decât al unei singure investiții specifice. Dezvoltarea unor metodologii precum analiza contrafactuală și compararea cu un grup de control este necesară, dar poate necesita multe resurse și nu este întotdeauna fezabilă, în special pentru proiectele mai mici sau pentru piețele în curs de dezvoltare;
3. gestionarea afirmațiilor false cu privire la impactul obținut: afirmațiile exagerate sau false cu privire la presupusele impacturi sociale sau de mediu subminează încrederea în sector. Pentru a menține încrederea și integritatea în întregul domeniu al investițiilor cu impact, raportarea transparentă și declarațiile de impact verificate sunt de cea mai mare importanță (ITF). Standardele clare pentru măsurarea impactului și metodele solide de verificare, împreună cu auditurile efectuate de părți terțe și certificarea independentă, sunt esențiale pentru menținerea credibilității.

Deblocarea potențialului transformator al investițiilor cu impact

Investițiile cu impact se află în prima linie a transformării profunde a finanțelor globale, și sunt mult mai mult decât o nouă strategie de investiții printre altele. Ele reprezintă o reorientare fundamentală a rolului social al finanțelor. Ele sfidează convingerea tradițională conform căreia randamentele financiare și impactul social și de mediu pozitiv nu pot fi reconciliate.

Evoluția investițiilor cu impact arată că investitorii pot nu numai să obțină randamente bune, ci și să contribuie la schimbări sociale și de mediu semnificative. Prin integrarea unei cauze sociale și a unui scop lucrativ, investițiile de impact reprezintă o abordare convingătoare pentru un sistem financiar în serviciul oamenilor și al planetei.

Brigitte Bernard-Rau este cercetătoare și bursieră postdoctorală la Școala de Afaceri, Economie și Științe Sociale din cadrul Universității din Hamburg. Cercetarea sa se axează pe ratingurile și agențiile de rating MSG , pe finanțarea durabilă, pe investițiile responsabile din punct de vedere social, pe investițiile cu impact și pe responsabilitatea socială a întreprinderilor. Recent, ea a publicat volumul Sustainability Stories: The Power of Narratives to Understand Global Challenges (Springer Nature, 2024). Cartea prezintă peste 30 de narațiuni inspirate de diferiți autori din întreaga lume, care vorbesc despre diferite modalități de a se implica pentru binele comun și de a aduce o schimbare în comunități, în practicile profesionale și în viața oamenilor.

Adélaïde Charlier, tânără activistă în domeniul climei și al drepturilor omului și cofondatoare a mișcării „Youth for Climate Belgium”, enumeră tot ceea ce nu este așa cum trebuie în privința acordului privind clima din cadrul COP29, care tocmai a fost încheiat la Baku, capitala Azerbaidjanului. Privită de mulți ca un simbol al încrederii pierdute și al inegalității climatice, COP29 a dezamăgit profund țările vulnerabile și societatea civilă.

Recenta conferință COP29 privind schimbările climatice de la Baku a creat o fractură la nivel mondial, țările vulnerabile și societatea civilă exprimând frustrări profunde cu privire la ceea ce consideră a fi o trădare a încrederii. Deși, pe de o parte, s-a ajuns la un acord – cu angajamentul de a aloca 300 de miliarde USD pe an pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să se adapteze la schimbările climatice până în 2035 – , pe de altă parte, acest acord nu este deloc în măsură să răspundă nevoilor urgente ale celor aflați în prima linie în ceea ce privește combaterea crizei climatice.

„Mai bine niciun acord, decât un acord care lasă de dorit”

Harjeet Singh, director pentru implicarea la nivel global în cadrul Inițiativei Tratatului de neproliferare a combustibililor fosili, a dat tonul cu 24 de ore înainte de aprobarea textului definitiv al acordului: „Mai bine niciun acord, decât un acord care lasă de dorit”, afirmație care a reflectat tensiunile tot mai mari între țările afectate de schimbările climatice, societatea civilă și țările mai bogate. Până duminică, situația în cadrul conferinței devenise dramatică, rămânând de actualitate un singur obiectiv financiar: angajamentul de a acorda „300 de miliarde USD pe an până în 2035”. Un obiectiv ridicol, suma fiind cu mult inferioară solicitărilor colective ale țărilor vulnerabile (1 300 miliarde USD pentru a-și acoperi nevoile în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice, atenuarea acestora și compensarea pierderilor și a daunelor cauzate de criza climatică).

Acest acord este legat de noul obiectiv colectiv cuantificat privind finanțarea combaterii schimbărilor climatice, care este menit să finanțeze tranziția climatică în țările în curs de dezvoltare. Deși suma alocată este de trei ori mai mare decât obiectivul de 100 miliarde USD stabilit în 2009 – care a fost îndeplinit cu o întârziere de doi ani, doar la sfârșitul anului 2022 – , aceasta este încă departe de a fi suficientă. Angajamentul din 2009 de a aloca 100 de miliarde USD, după calcularea inflației, ar fi echivalent cu 258 de miliarde USD până în 2035, ceea ce reprezintă o creștere reală de doar 42 miliarde USD în termeni de efort efectiv. Apelul lansat de țările vulnerabile este clar: „Sunt necesare mii de miliarde, nu miliarde.”

Structura obiectivului financiar propus este la fel de dezamăgitoare ca și suma în sine. Ea se caracterizează prin lipsa oricărui angajament specific față de mecanismele de finanțare publică, cum ar fi granturile sau subvențiile, care sunt extrem de necesare pentru țările din sudul lumii.

În plus, nu sunt prevăzute obiective secundare pentru a finanța în mod adecvat acțiunile de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea și pentru a acoperi pierderile și daunele. Lipsa unei atenții speciale acordate adaptării la schimbările climatice, combinată cu un punerea unui accent disproporționat pe atenuare – finanțată în principal de băncile multilaterale de dezvoltare și de sectorul privat – demonstrează că, din 2009 și până în prezent, nu s-au desprins învățăminte: procesul de adaptare a fost semnificativ subfinanțat, acest lucru fiind agravat de lipsa de asumare a răspunderii și de lipsa de finanțare specifică pentru compensarea pierderilor și a daunelor.

În plus, deși acordul face referire la pierderi și daune, acestea sunt menționate doar în mod vag și superficial, în loc să fie integrate în mod relevant. Cadrul deschide, de asemenea, calea către o dependență puternică de finanțarea privată, inclusiv de parteneriatele public-privat, de investiții private cu riscuri reduse sprijinite din fonduri publice și de investiții complet private, care sunt încurajate în mod activ.

Ignorarea responsabilităților istorice

Dincolo de finanțarea insuficientă pe care o propune, acordul a scos la iveală fisuri profunde în diplomația în domeniul climei. Țările mai bogate au ignorat principiul responsabilității diferențiate, transferând o parte din sarcina financiară către țările vulnerabile, care sunt deja mult mai afectate de impactul schimbărilor climatice. Țări precum India, Cuba, Bolivia și Nigeria au dat glas mâniei lor, acuzând țările bogate că nu plătesc emisiile de gaze cu efect de seră pe care le-au generat de-a lungul timpului.

Această lipsă de asumare a responsabilității a dus la pierderea încrederii, tensiunile între țări atingând niveluri fără precedent în istoria negocierilor COP. Angajamentul actual de a aloca 300 miliarde USD este nesemnificativ în comparație cu cele 1 000 de miliarde USD care, conform estimărilor experților ONU, reprezintă investiția minimă necesară pentru țările în curs de dezvoltare (cu excepția Chinei) până în 2035.

Presiuni pentru încheierea unui acord care lasă de dorit

Cele mai sărace și mai vulnerabile națiuni din lume, inclusiv cele 45 de țări cel mai puțin dezvoltate și 40 de state insulare mici, au acceptat în cele din urmă acordul, sub o enormă presiune politică. Teama că nu se va ajunge la niciun acord, și în special ca o președinție Trump să amenințe progresele viitoare în domeniul climei, le-a forțat să accepte acest acord. Pentru multe țări, a fost vorba despre un compromis dureros: acceptarea unei finanțări insuficiente pentru a obține un ajutor imediat.

Prețul întârzierii

Acest „acord care lasă de dorit” nu este numai o grea lovitură pentru relațiile diplomatice; el va avea consecințe devastatoare pentru milioane de vieți omenești. Țările vulnerabile se află deja în situații-limită din cauza condițiilor meteorologice extreme, a creșterii nivelului mării și a deficitului de resurse. Guvernele din țările mai bogate trebuie să recunoască faptul că a investi acum în acțiunile de combatere a schimbărilor climatice va costa mult mai puțin decât a aștepta ca „nota de plată” pe care Natura ne-o prezintă să crească.

Rezultatul COP29 reprezintă o atenționare clară: criza climatică necesită acțiuni îndrăznețe și urgente, și dreptate pentru cei mai afectați de schimbările climatice. Fără asumarea de angajamente care să ducă la adevărate schimbări, nu vom face decât să adâncim, an după an, decalajul dintre Nord și Sud la nivel mondial, subminând însăși esența cooperării globale în domeniul climei.

În perspectiva COP30, este clar că lupta pentru justiția climatică este departe de a se fi încheiat.

Adélaïde Charlier este o activistă europeană în domeniul justiției climatice, în vârstă de 23 de ani, cunoscută drept cofondatoare a mișcării „Youth for Climate Belgium” și, în prezent, fondatoare a organizației „Bridge” (care urmărește crearea de legături între politica pentru tineret și politica în domeniul climei). Ea a fost, de asemenea, selecționată pentru lista Forbes 30under30 2024.

Bulgaria și România plătesc un preț economic și politic substanțial pentru că nu beneficiază pe deplin de regimul Schengen, ceea ce afectează, de asemenea, competitivitatea și creșterea economică a UE. A sosit momentul ca Consiliul UE să stabilească o dată pentru eliminarea controalelor la frontierele terestre dintre cele două țări și celelalte state membre ale spațiului Schengen, scrie Mariya Mincheva, raportoarea avizului „Costul non-Schengenului pentru piața unică – impactul asupra Bulgariei și României”.  (ll)

Mariya Mincheva

Bulgaria și România au îndeplinit condițiile pentru aderarea la spațiul Schengen în 2011. Și totuși, 13 ani mai târziu, aceste țări nu beneficiază încă de toate avantajele liberei circulații. Această discrepanță are un preț politic și alimentează euroscepticismul.

În cadrul unei reuniuni a Consiliului, la 22 noiembrie, la Budapesta, miniștrii afacerilor interne din Ungaria, Austria, Bulgaria și România au convenit să „inițieze măsurile necesare” pentru a stabili o dată pentru eliminarea controalelor la frontierele terestre, sub rezerva unor eforturi mai susținute de a opri migranții aflați în situație ilegală care sosesc pe ruta Balcanilor de Vest.

Acordul Schengen este esențial pentru libera circulație a persoanelor, bunurilor, serviciilor și capitalurilor în cadrul UE, și este un factor-cheie al succesului economic al UE. Limitările subminează competitivitatea și creșterea economică a UE și împiedică realizarea economiei sociale de piață, astfel cum se prevede în tratate.

De mai mulți ani, unele state membre au reintrodus temporar controale la frontiere. Cu toate acestea, impactul economic și social al acestor decizii asupra pieței unice nu a fost evaluat. Comisia Europeană evaluează barierele fizice în calea comerțului, ceea ce acoperă doar blocadele, demonstrațiile și acțiunile de protest cu camioane la frontiere. Efectele controalelor la frontierele terestre, inclusiv reintroducerea temporară a controalelor la frontiere de către statele membre ale spațiului Schengen, nu sunt luate în considerare.

În 2023, Consiliul a convenit să se elimine controalele la frontierele interne aeriene și maritime cu Bulgaria și România începând cu 31 martie 2024. Cu toate acestea, au fost menținute controalele la frontierele terestre interne, fără a se stabili o dată exactă pentru eliminarea lor, ceea ce a dus la costuri semnificative și a împiedicat întreprinderile să beneficieze pe deplin de avantajele pieței unice.

Prin luarea de măsuri în vederea integrării depline a Bulgariei și României în spațiul Schengen, UE își poate consolida coeziunea internă, își poate spori competitivitatea și poate susține principiile fundamentale ale liberei circulații și solidarității, care stau la baza proiectului european.

Parlamentul European a susținut că neapartenența la spațiul Schengen ar putea afecta așteptările pieței cu privire la statutul acestor țări în UE. Este un semnal politic care ar putea influența randamentul obligațiunilor de stat, prețurile activelor financiare și ratele dobânzilor impuse întreprinderilor și gospodăriilor, și ar putea dăuna economiei reale.

Ambele țări plătesc anual miliarde de euro din cauza creșterii costurilor logistice, a întârzierilor în livrarea de bunuri și echipamente și a creșterii costurilor aferente combustibilului și șoferilor. Toate aceste costuri directe sunt în mod inevitabil transferate consumatorilor, fiind reflectate în prețuri mai mari, și au un impact asupra sănătății fizice și mintale a lucrătorilor.

Această situație împiedică turismul. De asemenea, împiedică libera circulație a forței de muncă, limitând posibilitățile lucrătorilor din Bulgaria și România de a căuta un loc de muncă în statele membre învecinate. Această limitare afectează sectoarele construcțiilor, agriculturii și serviciilor, care se bazează în mare măsură pe lucrătorii sezonieri și temporari.

În raportul său privind viitorul pieței unice, Enrico Letta pledează pentru o opoziție fermă față de orice încercare de a limita libertatea de circulație între statele membre, inclusiv față de restricții tehnice privind rutele și transportul rutier, și orice suspendare a Acordului Schengen.

A sosit momentul ca Consiliul să stabilească o dată pentru eliminarea controalelor la frontierele terestre dintre Bulgaria, România și celelalte state membre care fac parte din spațiul Schengen. O decizie finală cu privire la această chestiune este așteptată în cadrul reuniunii Consiliului UE Justiție și Afaceri Interne din 12 decembrie.

Un an de progrese și promisiuni: reflecții din partea președintelui Oliver Röpke

Având în vedere că 2024 se apropie de sfârșit, mă aplec asupra unui an de realizări notabile pentru Comitetul Economic și Social European (CESE). Împreună, am dat mai mult răsunet vocii societății civile, am consolidat principiile democratice și am promovat durabilitatea în Europa și la nivel mondial.

Una dintre reușitele noastre marcante cu care ne mândrim a fost lansarea inițiativei „Membri din țările candidate la aderare”, care a implicat reprezentanți ai țărilor candidate la aderarea la UE în procesele consultative ale CESE. Această inițiativă ne reafirmă angajamentul față de un proces de extindere transparent și bazat pe merite, care să pregătească viitoarele state membre pentru o participare deplină la configurarea UE.

Am extins parteneriatele globale prin semnarea unui memorandum de înțelegere cu Consiliul pentru dezvoltare economică și socială durabilă din Brazilia. Această cooperare consolidată privind dezvoltarea durabilă și democrația, după cum s-a evidențiat în cursul întâlnirilor mele cu președintele Lula da Silva. . La Summitul social al G20 de la Rio de Janeiro, CESE a jucat un rol central, pledând pentru reforma guvernanței și o protecție socială sporită, alături de președintele Lula și de guvernul brazilian. Tot astfel, parteneriatul nostru cu Uniunea Africană, oficializat printr-o declarație comună în cadrul Summitului ONU privind viitorul, a subliniat importanța guvernanței globale care favorizează incluziunea și acțiunile climatice echitabile. Aceste inițiative globale scot în evidență influența crescândă a CESE în abordarea provocărilor comune.

În Europa, Săptămâna societății civile a demonstrat importanța implicării nivelului local în configurarea viitorului UE. În cadrul Forumului la nivel înalt privind extinderea, am reiterat că extinderea nu înseamnă doar extinderea frontierelor, ci și aprofundarea valorilor comune. Întâlnirile cu lideri precum prim-ministrul albanez, Edi Rama, s-au axat pe garantarea faptului că societatea civilă joacă un rol central în negocierile de aderare la UE. Aceste eforturi au fost completate de discuții privind transformarea digitală, desfășurate în cadrul ședinței Biroului CESE de la Varșovia, pentru a asigura coerența dintre progresele tehnologice și valorile europene de echitate și corectitudine. Strădaniile pun bazele viitoarei președinții poloneze a UE.

În perspectiva anului 2025, vom pune în continuare accentul pe consolidarea democrației participative, pe promovarea justiției sociale și pe abordarea provocărilor globale, cum ar fi schimbările climatice și digitalizarea. CESE va continua să acționeze neobosit în slujba unei Europe sensibile la preocupările cetățenilor, care este sursă de inspirație și care nu lasă pe nimeni în urmă.

Fie ca anul următor să aducă pace, progrese și prosperitate pentru toți. 

„Noi, femeile din mediul rural, nu dorim să avem parte de milă sau compasiune, ci să fim recunoscute și apreciate ca aliate în lupta de realizare a dezvoltării durabile. Avem nevoie de oportunități și de servicii de bază de calitate pentru a rămâne în teritoriile noastre și pentru a continua să hrănim lumea”, afirmă Luz Haro Guanga, lucrătoare agricolă din Ecuador și secretară executivă a Rețelei femeilor din mediul rural din America Latină și zona Caraibilor (RedLAC), care a luat recent cuvântul în cadrul dezbaterii pe tema „Femeile și tripla criză planetară”. În interviul său acordat CESE Info, dna Haro Guanga vorbește despre impactul schimbărilor climatice în America Latină și despre motivul pentru care – în pofida eșecurilor COP16 – nu încape loc și nu avem vreme pentru pesimism în lupta pentru o planetă mai durabilă și mai sănătoasă.

CESE info: Organizația dumneavoastră, RedLAC, a participat la COP16. Sunteți dezamăgită de rezultatele conferinței, având în vedere că nu s-a ajuns la un consens cu privire la finanțarea protecției naturii și a biodiversității? A servit totuși COP16 la ceva?

Haro Guanga: În calitate de femeie ecuadoriană care provine din mediul rural, lupt, încă din anii 1980, pentru drepturile surorilor mele din Ecuador aparținând aceleiași categorii. Printre lecțiile pe care le-am învățat în aproape 40 de ani se numără faptul că procesele sociale necesită eforturi enorme, oferă puține recompense imediate și, în primul rând, necesită perseverență, consecvență și insistență. Ajungerea la un consens cu privire la finanțarea protecției naturii și a biodiversității ar fi fost ceva extraordinar, dar sunt sigur că vocile a mii de bărbați și femei din mediul urban și rural, care au avut la COP16 efectele unei avalanșe la COP16, au câștigat sufletele și mințile celor care mai înainte nu aveau nicio intenție de a sprijini această acțiune urgentă în domeniul climei.

Până la urmă nu am reușit să ne atingem obiectivul, dar acum va trebui să insistăm în continuare pe lângă autoritățile din fiecare oraș, comunitate și țară, astfel încât acestea să ia act și, din voință personală, tehnică și politică, să ia cele mai bune decizii pentru a evita în viitor pierderile de vieți omenești cauzate foamete, ca urmare a faptului că nu adoptăm măsuri în prezent.

Cum afectează schimbările climatice femeile indigene și din mediul rural din America Latină?

Aș dori să subliniez unele puncte dintr-un document elaborat de Comisia interamericană a femeilor (CIM) din cadrul Organizației Statelor Americane (OAS), pe baza dialogurilor cu 70 de femei lider din 16 țări. Dialogul a început în septembrie 2024. Documentul a fost prezentat în cadrul COP16 și prezintă opiniile femeilor din mediul rural.

Concluzia a fost că schimbările climatice se fac simțite în toate țările, inclusiv în cele două Americi, și au un impact grav. Au fost evidențiate patru evenimente climatice.

Perioadele de secetă prelungită: Unele țări au raportat că timp de luni întregi au existat foarte puține precipitații, iar țările din sud au semnalat secete mai lungi de un an.

O creștere a temperaturilor cu mult peste nivelurile normale: Aceste temperaturi ridicate, pe lângă uscăciunea solului, contribuie la apariția a numeroase incendii (unele spontane, iar altele declanșate în mod deliberat), toate fiind însă agravate de secetă și afectând viața și sistemele caracterizate de biodiversitate. De exemplu, la momentul reuniunii din Brazilia, s-a raportat existența a 300 de focare de incendii active în statul Piauí.

Furtunile: S-a menționat că ploile sunt intense și apar în episoade foarte scurte, însoțite adesea de furtuni puternice. Participanți din America Centrală, Mexic, Republica Dominicană și din zonele de coastă ale Columbiei au menționat o creștere a intensității și frecvenței uraganelor și furtunilor tropicale care au un impact asupra zonelor lor.

Modificările tiparelor de precipitații: „Plouă când aștepți mai puțin” este o expresie care și-a făcut apariția în toate reuniunile, iar în ceea ce privește sudul și zonele andine s-a vorbit despre îngheț neașteptat, grindină și căderi de zăpadă. În general, s-a observat o scădere a nivelului precipitațiilor anuale, dar s-a afirmat că, atunci când se înregistrează ploi, ele sunt torențiale, provocând inundații și dezastre naturale, ducând la pierderi de vieți omenești și afectând infrastructura, drumurile și culturile, precum și condițiile de viață, în special în zonele rurale. Un participant a rezumat situația, afirmând că „uneori, precipitațiile sunt devastatoare”.

Pe de altă parte, sunt utilizate practici nesustenabile, care epuizează resursele naturale. Problemele cele mai îngrijorătoare și, de asemenea, cele mai des menționate au fost exploatarea forestieră sau defrișarea pădurilor și a mangrovelor; incendiile forestiere aprinse în mod deliberat; manipularea necorespunzătoare a resurselor de apă; poluarea; promovarea activităților intensive, expansive, cu consum intensiv de apă și poluante și utilizarea excesivă a produselor agrochimice, a erbicidelor și a pesticidelor.

Un aspect care a ieșit în evidență a fost lipsa de acțiune a unor administrații locale și naționale care nu elaborau cadre de reglementare pentru a limita activitățile distructive și a promova strategii productive durabile. Unele țări au reglementări, dar, din cauza corupției sau a intereselor politice personale, autoritățile nu le pun în aplicare.

Prin urmare, liderii internaționali sunt invitați să exercite o presiune mai mare asupra statelor pentru ca acestea să respecte tratatele privind biodiversitatea și schimbările climatice pe care le-au semnat.

Sunteți optimistă sau pesimistă cu privire la direcția în care se îndreaptă lupta pentru protecția climei și a mediului? Și ce credeți că ar trebui făcut?

Dacă nu ne fixăm obiective excepționale, nu vom putea obține rezultate deosebite. Deși schimbările climatice ne afectează, iar efectele lor avansează rapid, nu putem înceta să depunem eforturi pentru ca factorii de decizie să acorde atenție acelor aspecte fundamentale care necesită acțiuni prioritare, nu numai sub aspectul finanțării, ci și al coordonării, cooperării și abținerii de la un comportament egoist și un zel politic partizan.

Sunt convinsă că, dacă vom continua să insistăm, să ne facem auzite vocile și să susținem procesele sociale pe termen lung prin perseverență, încheind alianțe strategice în cele două Americi și în întreaga lume, putem influența politicile publice și ne putem asigura că cei care dețin poziții de putere sau roluri decizionale fac acest lucru cu convingerea că există o nevoie urgentă de a combate schimbările climatice și, în același timp, de a limita acțiunile care accelerează efectele dăunătoare și distructive ale acestora asupra planetei noastre: incendiile, monoculturile, utilizarea necontrolată a insecticidelor și a substanțelor chimice, distrugerea bazinelor hidrografice, pescuitul nediferențiat, distrugerea izvoarelor de apă, tratarea apelor uzate etc.

Pesimismul va estompa ecoul vocilor noastre, ceea ce ne va face, în cele din urmă, să renunțăm la activitatea și la străduințele noastre. Nu avem timp de pierdut și nu este loc pentru pesimism în lupta pentru o planetă mai durabilă și mai sănătoasă, în pofida evenimentelor nefavorabile. Aceasta este o chestiune de viață și de moarte pentru generațiile actuale și cele viitoare!

Termenul la care trebuie să se treacă la acțiune a fost deja depășit. Dar în acest moment mai putem încă trece la schimbarea atitudinilor și la asumarea de angajamente în folosul tuturor.

Luz Haro Guanga este o lucrătoare agricolă din Ecuador și secretară executivă a Rețelei femeilor din mediul rural din America Latină și zona Caraibilor (RedLAC), precum și președinta componentei tehnice a RedLAC din Ecuador, FUNMUJERURAL-e. RedLAC este o organizație socială formată din peste 200 de organizații ale femeilor din mediul rural din toată America Latină și din Caraibe. Înființată în Argentina în 1990, scopul său este de a promova participarea civică și politică efectivă a femeilor din mediul rural. Mulțumită eforturilor susținute ale RedLAC, Organizația Statelor Americane (OAS) a proclamat perioada 2024-2034 drept „Deceniul interamerican pentru drepturile tuturor femeilor, adolescenților și fetelor din zonele rurale ale Americii”.

De Andrey Gnyot

Ca să sfârșești prin a fi arestat în Belarus, ajunge să-ți alegi profesia nepotrivită. Se pare că o astfel de greșeală fatală poate face să fii deținut chiar și în mijlocul Europei, de pildă în Serbia. Iar o organizație internațională atât de prestigioasă precum Interpolul va înlesni acest lucru. Vorbele mele sunt pline de sarcasm și de amărăciune, dar nu exagerez cu nimic. Numele meu e Andrey Gnyot. Sunt regizor și jurnalist din Belarus și fost deținut politic. Iată povestea mea.

Am decis să devin jurnalist în 1999. Televiziunea și radioul au fost pasiunea mea, visul meu și hobby-ul meu. Putea cineva în vârstă de 17 ani să-și imagineze că, în țara lui, jurnalismul independent va fi etichetat drept extremism și că toate celelalte mijloace de comunicare nu vor mai fi decât un simplu instrument de propagandă? Nu, niciunul dintre noi nu se aștepta ca acest lucru să se întâmple în Europa secolului XXI. Totuși, exact asta se întâmplă astăzi în regimul dictatorial din Belarus, țară în care nu există un singur canal de presă independent. Toate structurile mass-media sunt în mâna statului. Acesta exercită un control strict asupra politicii editoriale, lucru simplu de făcut. Puterea autoproclamată a lui Lukașenko este elogiată, oricine îndrăznește să o critice, chiar și în mod constructiv, fiind etichetat „dușmanul poporului”, calificativ moștenit de la trecutul comunist.

Așa se face că, la mijlocul anilor 2000, un tânăr și naiv absolvent de jurnalism a încercat să își croiască drum în această profesie. În timpul și după încheierea studiilor, am dobândit multă experiență practică în domeniul televiziunii și radioului, știind exact ce vreau. Dar șansele de a reuși se epuizau rapid: posturile de radio private au fost închise sau au fost preluate de stat, în timp ce posturile de televiziune independente nu mai beneficiau de nicio frecvență de emisie. Așa încât nu prea mai aveam de ales: fie mă puneam în slujba propagandei, fie mă feream de chestiunile sensibile, fie mă limitam la emisiuni anoste de divertisment. Jurnalismul a supraviețuit în Belarus doar mulțumită câtorva ziare și portaluri internet independente. Mulți jurnaliști și-au părăsit profesia, mulți dintre ei devenind victime ale represiunii. Ministerul Informațiilor din Belarus emitea în mod regulat avertismente către canalele media, dar trei avertismente erau suficiente pentru revocarea unei licențe. Potrivit Asociației Jurnaliștilor din Belarus, numărul ziarelor a scăzut cu 21 % în perioada 2020-2024. Pe piața din Belarus au rămas numai publicații aseptizate, precum cele destinate proprietarilor de case de vacanță, amatorilor de reviste umoristice și împătimiților de cuvinte încrucișate. Toate publicațiile sociopolitice independente fie au fost închise de autorități, fie au renunțat să fie publicate, din cauză că le era imposibil să mai funcționeze.

Din fericire, am reușit să găsesc o soluție de compromis pentru mine, exprimându-mi public dorința de a mă ocupa cu activități creative și de regie, domenii în care am avut mare succes. În același timp, mi-am continuat activitatea jurnalistică ca voluntar, fără a-mi dezvălui numele, pentru a nu mă expune public. Aceasta s-a dovedit a fi o tactică eficace. Pe baza întregii mele experiențe și a contactelor profesionale, am fost în măsură să pun la dispoziția mass-mediei independente noi înregistrări video din 2020 și am fost, de asemenea, în măsură să mă angajez în activism civic și politic, devenind cofondator al mișcării civile pentru drepturile omului „Asociația liberă a atleților din Belarus – SOS.BY”. Nu cred că pot fi acuzat de prejudecăți și implicare, deoarece am ales să fiu de partea poporului din țara mea – o dictatură nu are nicio legătură cu obiectivitatea, la fel cum propaganda nu are nicio legătură cu jurnalismul.

În 2021, Belarus s-a situat pe locul 158 din 180 în clasamentul libertății presei. Comparativ cu 2020, a coborât cinci locuri. „Belarus este cea mai periculoasă țară din Europa pentru lucrătorii din mass-media”, avertizează organizația internațională pentru drepturile omului, Reporteri fără Frontiere.

Trebuie remarcate preferințele cetățenilor belaruși în 2020, un an marcat de acțiuni de protest: internetul și platformele de comunicare socială au reprezentat principalele surse de știri pentru 60 % dintre respondenți. Televiziunea – numai în cazul a 11 % dintre respondenți. Presa scrisă – pentru 7 %, și radioul – pentru 5 % dintre ei. După ce a înțeles acest lucru, regimul dictatorial a început să intervină dur și nemilos. Principala născocire a fost lupta împotriva „extremismului”, folosită de atunci ca argument pentru cenzură și persecuție. Autoritățile blochează accesul la conținutul canalelor mass-media care își continuă activitatea din străinătate, iar orice cooperare cu acestea este considerată drept o formă de extremism.

La sfârșitul anului 2023, în Belarus erau încarcerați 32 de jurnaliști. În centrele de detenție, jurnaliștii au fost supuși presiunilor și unor tratamente inumane. Potrivit activiștilor pentru drepturile omului, bloggerul și jurnalistul Igor Losik la „Radio Liberty” a intrat în greva foamei pentru o lungă perioadă în colonia penitenciară, după care și-a tăiat venele și gâtul. A fost condamnat la 15 ani de închisoare. Urmărirea penală pentru orice formă de cooperare cu mass-media independentă care est etichetată „formațiune extremiste” s-a intensificat. O nouă tendință constă în persecutarea nu numai a reprezentanților societății civile, ci și a cetățenilor obișnuiți care comentează orice eveniment social și politic în fața jurnaliștilor.

La 31 octombrie 2024, regimul din Belarus a catalogat contul meu personal de Instagram drept „material extremist”. Aceasta înseamnă că nu numai eu, ci și toți abonații mei din Belarus vor fi urmăriți penal pentru că mi-au urmărit contul. Peste 5 000 de resurse internet din Belarus au fost declarate „extremiste” de către dictatură. Probabil că nicio altă țară europeană nu se poate lăuda cu astfel de cifre impresionante! Credem noi, belarușii, că se acordă suficientă atenție problemei jurnalismului din această țară? Vă voi spune pe șleau că nu. Nu numai că instituția jurnalismului este pe cale de a fi desființată în Belarus, dar și profesioniștii din domeniul jurnalismului sunt eliminați fizic.

Dictatura încearcă, de asemenea, să-i persecute pe jurnaliștii și activiștii din afara Belarusului. Exemplul meu este o ilustrare vie a acestui gen de persecuție. Regimul a învățat cum să utilizeze instituțiile democratice pentru a-și atinge obiectivele inumane. Jurnaliștii, activiștii, bloggerii și cetățenii activi pe plan politic au fost urmăriți penal pentru infracțiuni fiscale, în principal pentru că nu au plătit impozitele în trecut. Acesta s-a dovedit a fi un ecran de fum perfect pentru a disimula motivațiile politice aflate la baza persecuției. Ales Bialiatski, activist pentru drepturile omului și laureat al Premiului Nobel, se află în închisoare, fiind acuzat infracțiuni financiare. Redactorul-șef al canalului media independent „TUT.BY” (desființat de regim în 2020) și colegii săi se află în spatele gratiilor în virtutea aceluiași articol de lege referitor la fraudele financiare. Articolul privind criminalitatea financiară a fost reținut de Interpol pentru a mă pune sub urmărire. Organizației Interpol i-a luat aproape opt luni pentru a efectua o anchetă internă și a ajunge la concluzia că urmărirea mea încălca articolele 2 și 3 din statut. Cu toate acestea, am fost arestat și încarcerat în închisoarea centrală din Belgrad timp de șapte luni și șase zile. Am petrecut cinci luni în arest la domiciliu, supus unor restricții severe. Curtea Supremă a Serbiei a decis de două ori să mă predea regimului dictatorial din Belarus. În două rânduri, avocatul meu și cu mine am contestat cu succes această hotărâre. Una peste alta, mi-a fost răpit un an din viață, sănătatea mea fizică și mentală fiind afectate. Și asta doar pentru că mi-am ales profesia greșită într-o țară nepotrivită. Și numai pentru că am avut o opinie și mi-am exprimat-o făcând uz de cetățenia activă.

Din fericire, am reușit să am câștig de cauză – altfel nu ați citi aceste cuvinte. Mulțumită solidarității incredibile dintre jurnaliști, oamenii politici, societatea civilă și organizații, am părăsit Serbia și am ajuns în siguranță la Berlin. Dar povestea mea nu s-a încheiat. În fața mea stau încă un proces îndelungat de redresare și multe bătălii de dat. Știu că nu mi-am ales din întâmplare vocația, chiar dacă unii o consideră o formă de extremism. Sunt convins că jurnalismul independent face parte integrantă dintr-o societate democratică, de genul celei pe care doresc să o construiască cetățenii belaruși. Și sperăm că nu va trebui să străbatem de unii singuri acest drum atât de important.

Peter Schmidt, Diandra Ní Bhuachalla și Arnaud Schwartz

CESE, care a reprezentat societatea civilă din UE la COP29 din Baku, capitala Azerbaidjanului, a pledat pentru acțiuni climatice urgente și concrete, solicitând totodată ca justiția socială și justiția de mediu să devină prioritare în negocierile privind clima. 

L-am invitat pe Peter Schmidt, președintele Grupului ad-hoc pentru COP, să ne vorbească despre mesajele-cheie ale CESE legate de tema principală a COP29 – finanțarea combaterii schimbărilor climatice.

Peter Schmidt: creșterea bruscă a numărului de evenimente climatice extreme în întreaga lume ne amintește fără drept de apel că trebuie să fim mai ambițioși în materie de climă. Anul acesta este pe cale de a fi consemnat ca cel mai cald din istoria datelor meteorologice, iar dezastrele climatice provocate de om, cum ar fi inundațiile, incendiile forestiere și secetele, au loc mai frecvent și se manifestă cu o intensitate sporită, exacerbând inegalitățile sociale. Costul inacțiunii climatice depășește cu mult costul acțiunii.

Pentru COP29, mizele sunt considerabile. Obținerea unui acord cu privire la soluții globale de finanțare a combaterii schimbărilor climatice este esențială pentru ca țările în curs de dezvoltare să deblocheze mijloacele necesare pentru acțiuni climatice la nivel mondial. Participarea CESE la COP29 de la Baku a adus în dezbatere recomandări bazate pe avizul nostru privind finanțarea acțiunilor climatice, punând accentul pe reconfigurarea arhitecturii financiare internaționale pentru a debloca și a facilita o finanțare eficace și accesibilă a combaterii acțiunilor climatice.

Am insistat asupra necesității de a institui noul obiectiv colectiv cuantificat pentru a elimina lacunele în materie de finanțare a acțiunilor climatice, astfel încât aceasta să devină mai adecvată scopului, mai favorabilă biodiversității, să aibă un impact sporit și să fie direcționată cu mai mare precizie către țările și comunitățile cele mai vulnerabile. Fluxurile de finanțare a combaterii schimbărilor climatice ar trebui să fie ghidate de principiile tranziției juste, în conformitate cu Acordul de la Paris și să se axeze pe obiectivele de dezvoltare durabilă. Este extrem de important ca actorii publici și privați să-și asume angajamente pe termen lung, iar finanțele publice vor juca un rol esențial în mobilizarea investițiilor private destinate inițiativelor în domeniul climei și în reducerea riscurilor asociate cu aceste investiții.

Comitetul solicită, pe de o parte, ca inițiativele locale și mișcările de la nivel local să poată avea acces la finanțarea combaterii schimbărilor climatice, și pe de altă parte, să se adopte o abordare cuprinzătoare pentru a curma ciclul îndatorării și al investițiilor insuficiente în adaptare. Solicităm o distribuție echitabilă a fondurilor pentru climă, pentru a aborda disparitățile. În plus, angajamentul societății civile are o importanță decisivă pentru elaborarea unei abordări democratice și favorabile incluziunii, care să garanteze că investițiile în domeniul climei sunt eficace și sustenabile.

Delegata CESE pentru tineret în cadrul COP (2023-2025), și-a împărtășit așteptările în ce privește COP29. Din perspectiva unei persoane tinere, ca dumneavoastră, care credeți că sunt chestiunile cele mai presante legate de climă, de rezolvat în mod prioritar?

Diandra Ní Bhuachalla: După dezamăgirea stârnită de rezultatele COP28, am încercat să-mi temperez, pe cât posibil, așteptările pentru COP29. În plus, întrucât eram conștientă că rezultatele unei noi conferințe anuale nu puteau fi decât limitate – ca urmare a prezidării ei și de această dată de către un stat care depinde în mare măsură de profiturile generate de combustibilii fosili – mi-a venit destul de greu să mai sper.

Cu toate acestea, după ce m-am consultat cu diferite organizații de tineret din întreaga Europă prin intermediul ședințelor structurate ale Grupului operativ pentru tineret, ca parte a programului „Delegatul CESE pentru tineret în cadrul COP”, mi-am dat seama că cea mai bună opțiune consta în concentrarea atenției asupra justiției climatice și tranziției juste, asupra finanțării combaterii schimbărilor climatice și a noului obiectiv colectiv cuantificat în acest sens, și în creșterea participării semnificative a tinerilor la procesele decizionale de la nivel internațional.

La ora actuală, știind că nu s-a putut obține niciun progres într-o serie de negocieri din cursul primei săptămâni, ca urmare a imposibilității găsirii unui acord și a lipsei de cooperare – inclusiv cu privire la subiecte precum genul, finanțarea combaterii schimbărilor climatice și tranziția justă – îmi dau seama că așteptările mele au fost, încă o dată, mult prea ridicate, și de aceea mi-am reorientat activitatea de sensibilizare către evenimentele conexe și ședințele bilaterale. În prezent, am două mari aspirații: sper ca formulările actuale, în special în ceea ce privește drepturile omului, să rămână neschimbate și să realizăm mici progrese pentru a alinia perfect lucrurile în vederea COP30, în care toată lumea pare acum să-și investească toate speranțele.

Din cauza naturii intersecționale a schimbărilor climatice și a efectelor lor, mi-ar fi imposibil să încerc să ierarhizez problemele în ordinea importanței sau a urgenței. Tinerii sunt îngrijorați în legătură cu viitorul lor, cu securitatea locurilor de muncă și eventuala necesitate de a se recalifica; în legătură cu casele și familiile lor și siguranța în fața furtunilor, inundațiilor și eroziunii; în legătură cu sănătatea și calitatea vieții pentru copiii lor sau chiar a următoarei generații și cu faptul că generația noastră va fi nevoită să poarte negocieri mult mai dificile cu privire la climă atunci când vom deveni la rândul nostru factori de decizie, întrucât măsurile actuale sunt absolut insuficiente, iar impactul acestei inacțiuni va fi resimțit timp de decenii.

Avem nevoie chiar acum de justiție climatică. Avem nevoie chiar acum de o finanțare realistă a combaterii schimbărilor climatice. Avem nevoie chiar acum de o ocupare a forței de muncă și o tranziție energetică corecte, juste și echitabile. Avem nevoie chiar acum de ambiție. Avem nevoie chiar acum de punerea în aplicare.

Avem nevoie de voi toți acum.

COP16 privind biodiversitatea, care a avut loc la Cali, Columbia, în octombrie, s-a încheiat în mod haotic și fără a ajunge la niciun acord cu privire la finanțarea pentru conservarea naturii. L-am întrebat pe dl Arnaud Schwartz, reprezentantul CESE la COP16, dacă putem rămâne optimiști în pofida acestui regres. Ce măsuri ar trebui luate pentru a realiza progrese în ce privește protejarea biodiversității?

Arnaud Schwartz: 200 miliarde de dolari anual. Potrivit ONU, aceasta este suma de bani care ar fi necesară (incluzând toate tipurile de finanțare – publică, privată, națională și internațională) pentru a ne îndeplini obiectivele în materie de biodiversitate. Despre ce este vorba de fapt? Este vorba, nici mai mult, nici mai puțin, despre a stopa prăbușirea lumii organismelor vii, care, la ora actuală, dispar într-un ritm tot mai accelerat, și despre restaurarea naturii, oferindu-i șansa de a supraviețui într-o lume în care viața rămâne posibilă, în loc să o lăsăm pradă lăcomiei și stupidității.

Cum arată viitorul după eșecul COP16?

Fiecare dintre noi, fără excepție, ar trebui să-și pună această întrebare și să o adreseze celor din jurul nostru, cu atât mai mult cu cât se știe că, numai în Franța, se cheltuie anual mai mult de un sfert din această sumă pentru a pregăti sau a câștiga războaie. Într-adevăr, la nivel mondial, reuniunea de la Cali a fost o oportunitate ratată, din cauza lipsei de voință politică și a lipsei de solidaritate economică.

Cu toate acestea, nu este totul pierdut.

Întrezărim și o rază de speranță: această COP le-a recunoscut popoarelor indigene și comunităților locale, inclusiv celor de origine africană, rolul de gardieni ai biodiversității – după ce precedentele CoP s-au codit să o facă timp de vreo 30 de ani; de asemenea, a fost creat și un nou fond al ONU, cunoscut sub numele de Fondul Cali. Pe termen lung, acest fond va fi utilizat pentru a strânge contribuții voluntare de la întreprinderi private, iar jumătate din suma colectată va fi destinată grupurilor de persoane menționate mai sus. Asta este ceva!

Sunteți... sunteți, de fapt...

faceți parte din noi, facem parte din voi, iar pentru a ne continua drumul pe calea noastră comună, logic ar fi să începem prin readucerea economiei noastre pe calea cea bună, în beneficiul binelui comun. Așadar... ca să încetăm să ne mai tăiem singuri craca de sub picioare, ce mai așteptăm pentru a revizui normele internaționale în materie de finanțe și comerț?

Principala temă de interes a delegaților CESE la COP29, Peter Schmidt și Diandra Ní Bhuachalla, a fost finanțarea combaterii schimbărilor climatice, domeniu în care au urmat orientările cuprinse în recentul aviz al CESE intitulat „Finanțarea acțiunilor climatice: o nouă foaie de parcurs pentru a îndeplini obiectivul ambițios privind clima și ODD”. Unul dintre principalele evenimente coordonate de CESE la Baku s-a intitulat „O perspectivă globală către promovarea unei tranziții juste în sectorul agroalimentar” și a avut loc la 18 noiembrie. Evenimentul a explorat conceperea unor sisteme alimentare sustenabile și cu emisii reduse de carbon, care să fie totodată echitabile pentru fermieri, pentru lucrătorii din lanțul de producție și pentru generațiile viitoare. Scopul a fost îmbunătățirea colaborării dintre responsabilii cu elaborarea politicilor și societatea civilă, amplificând vocile provenite din sudul global și promovând soluții climatice favorabile incluziunii și în beneficiul tuturor.

Ca membru al delegației UE, Arnaud Schwartz a participat la reuniuni în care s-au solicitat sinergii sporite între procesele ONU privind diversitatea biologică (CBD) și schimbările climatice(CCONUSC), eliminarea treptată a subvențiilor dăunătoare mediului, ca mijloc de a disponibiliza mai multe resurse, și un rol mai activ pentru societatea civilă organizată în punerea în aplicare a Cadrului mondial pentru biodiversitate de la Kunming-Montreal. Aici puteți găsi mai multe informații despre contribuția CESE la COP16.

Dl Schwartz este raportorul avizului CESE pe tema „O strategie cuprinzătoare privind biodiversitatea în cadrul COP16: reunirea tuturor sectoarelor în jurul unui obiectiv comun”.