Marcin Nowacki, membru al CESE, raportor al avizului Finanțarea apărării în UE, enumeră recomandările CESE pentru întărirea securității UE. Având în vedere creșterea amenințărilor la adresa securității și modificarea alianțelor, CESE pledează pentru un mecanism de apărare unificat și solid la nivelul UE. Europa nu se mai poate baza într-o măsură atât de mare pe furnizorii de arme din afara UE, așa cum este cazul în prezent. Nu este însă vorba doar despre a cheltui mai mult, ci și despre a cheltui într-un mod judicios și eficient.

3 aprilie 2025

Valorificarea dialogului social în vederea îmbunătățirii calității vieții și a muncii în regiunea Balcanilor de Vest, Tirana (Albania)

10 aprilie 2025

Către un plan de acțiune al UE privind bolile rare, Varșovia (Polonia)

29-30 aprilie 2025

Sesiunea plenară a CESE

Nicolas Gros-Verheyde

Planul „ReArm Europe” a fost prezentat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și aprobat de cele 27 de state membre în cadrul unui summit extraordinar care a avut loc la 6 martie. El conține cinci propuneri principale, cu siguranță interesante, dar care merită o discuție mai aprofundată.

Prima propunere este flexibilitatea în cadrul Pactului de stabilitate și de creștere.

Comisia propune activarea clauzei derogatorii generale a Pactului de stabilitate și de creștere, care le-ar permite statelor membre să crească cheltuielile pentru apărare până la un nivel de 1,5 % din PIB fără a risca deschiderea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive. Care ar fi economiile preconizate? „Aproape 650 miliarde EUR” pe o perioadă de patru ani. Europa trebuie „să își majoreze semnificativ cheltuielile pentru apărare”, afirmă Ursula von der Leyen.

Cea de-a doua propunere constă într-un nou instrument de împrumut pentru apărare.

Dotat cu un buget de 150 miliarde EUR, acest instrument ar fi finanțat prin împrumuturi de la bugetul UE, în cadrul unui sistem similar asistenței macrofinanciare. Instrumentul este menit să fie utilizat în domenii prioritare în care există lacune grave: apărarea aeriană și antirachetă (Inițiativa privind scutul antiaerian european, propusă de Germania), sisteme de artilerie, rachete și muniții, drone și sisteme antidrone, factori de sprijin strategic, protecția infrastructurilor critice (inclusiv în ceea ce privește spațiul), mobilitatea militară, cibernetica, inteligența artificială și războiul electronic.

Pentru a accelera procesul, Comisia propune utilizarea articolului 122 din Tratat: utilizat în circumstanțe excepționale, acesta impune doar acordul statelor membre în cadrul Consiliului UE, Parlamentul European fiind doar informat. Este vorba despre o eludare a procesului democratic care ar putea fi contestată. Planul de consolidare a apărării europene a fost aprobat la summitul de la Versailles din martie 2022, adică acum trei ani! Invocarea caracterului urgent al acestui instrument pare, așadar, greu de justificat.

A treia propunere este de a apela la fondurile regionale.

Pe termen scurt, insistă Comisia, Uniunea Europeană „poate face mai mult” cu bugetul european prin redistribuirea fondurilor de la anumite rubrici bugetare. Ea propune ca statele membre să aibă posibilitatea de „a utiliza programele politicii de coeziune pentru a crește cheltuielile pentru apărare” și dorește să „faciliteze procesul de transferuri voluntare către alte fonduri ale UE care au un obiectiv de apărare”,

ceea ce reprezintă o reducere majoră a actualului plan bugetar multianual (2021-2027). Dar ar trebui oare să sacrificăm coeziunea socială sau regională în beneficiul apărării? Această chestiune ar trebui dezbătută.

În același timp, platforma STEP pentru tehnologii strategice ar putea fi mobilizată într-o măsură mai mare prin extinderea sa la toate tehnologiile din sectorul apărării. Potrivit Comisiei, o altă posibilitate ar consta în relaxarea restricțiilor existente, cum ar fi normele de concurență sau normele în materie de prefinanțare și cofinanțare.

A patra propunere este reprezentată de împrumuturile BEI.

Banca Europeană de Investiții (BEI) și acționarii săi (statele membre) și-au exprimat în mod repetat opoziția față de orice evoluție în direcția acordării de împrumuturi sectorului pur militar, preferând sectoarele care oferă o dublă utilizare. Prin urmare, Comisia insistă asupra modificării politicii BEI.

A cincea propunere constă în mobilizarea capitalului privat.

Scopul este de a oferi întreprinderilor din domeniul apărării „cel mai bun acces posibil la capital, la finanțare” – o problemă recurentă pentru industrie. Această idee ar trebui să fie inclusă în comunicarea privind o „uniune a economiilor și investițiilor”.

În acest număr:

• Evaluarea rapoartelor Letta și Draghi privind funcționarea și competitivitatea pieței unice a UE, de Matteo Carlo Borsani, Giuseppe Guerini și Stefano Palmieri
• Obsesia competitivității, de Karel Lannoo, CEPS
• Busola pentru competitivitate nu reușește să echilibreze nevoile întreprinderilor cu drepturile lucrătorilor, de Esther Lynch, CES
• Future 500: Extinderea întreprinderilor europene pentru un succes global, de Stjepan Orešković, Bosqar Invest
• ECCJ contestă pachetul Omnibus: interesele întreprinderilor nu ar trebui să ghideze politica UE, de Andriana Loredan, ECCJ

„A sosit momentul să trecem la transpunerea în fapte a Raportului Draghi, înainte ca acesta să dispară în meandrele politicii. Avem nevoie de strategi și de factori de decizie competenți, care să nu se cantoneze în acest raport și să elaboreze strategii pentru politica industrială a UE”, afirmă Stjepan Orešković, antreprenor și om de știință croat.  Împreună cu Jörn Fleck, director principal al grupului de reflecție transatlantic „Atlantic Council”, el a prezentat inițiativa ambițioasă „Future 500” în cadrul conferinței publice internaționale „Conclave II” de la Bruxelles. Această inițiativă, care face parte din platforma mai largă „SEEUS Futures” a „Atlantic Council”, urmărește să identifice și să sprijine 500 de întreprinderi europene care se află pe calea unei creșteri substanțiale și a unui impact global. Obiectivul este de a sprijini noi antreprenori europeni să concureze la nivel mondial, consolidând prezența Europei pe scena economică internațională. Stjepan Orešković ne-a spus mai multe despre acest proiect.

Puteți prezenta pe scurt ideea de bază a proiectului „Future 500”?

Pe baza informațiilor obținute din rapoarte importante privind viitorul Europei, elaborate de Draghi, Letta și Heitor, și analizate prin prisma dublă a oamenilor de știință și a antreprenorilor, inițiativa ridică mai multe întrebări critice: Cine va pune în aplicare aceste planuri de competitivitate și recent publicata Busolă pentru competitivitate? Ce mecanisme vor fi utilizate? Ce costuri vor fi suportate? Și care sunt randamentele preconizate în comparație cu cele ale recentelor întreprinderi americane cu o creștere puternică? Proiectul „Future 500” este o piatră de temelie a platformei SEEUS, reprezentând SUA, UE și Europa de Sud-Est, și urmărește să sporească vizibilitatea și cooperarea între aceste regiuni. Acesta este conceput strategic pentru a răspunde nevoii presante a Europei de a cultiva un mediu dinamic care să facă din întreprinderile locale lideri pe scena mondială. Inițiativa se concentrează pe furnizarea de capital de risc, orientări strategice și crearea de oportunități de rețele internaționale, valorificând cunoștințele unor experți precum Dani Rodrik de la Universitatea Harvard și Beata Jaworcik de la BERD, pentru a elabora politici industriale adaptate acestui secol, care să ne consolideze în mod semnificativ poziția competitivă.

Aveți deja posibili candidați pentru cele 500 de întreprinderi pe care intenționați să le selectați? Care sunt cerințele de bază pe care trebuie să le îndeplinească o întreprindere pentru a fi selecționată?

Nu au fost încă selecționate anumite întreprinderi, dar „Future 500” va viza entitățile cu scalabilitate și potențial de creștere rapidă. Procesul va fi deschis și continuu și va acorda prioritate întreprinderilor promițătoare sub aspect economic, care inovează și au importanță strategică în sectorul lor. De asemenea, vom încerca să stabilim parteneriate cu băncile multilaterale de dezvoltare și cu investitorii care sprijină deja întreprinderile să devină o forță competitivă. Accentul se pune pe întreprinderile care demonstrează deja o traiectorie solidă de creștere, capacitate de inovare și ambiția de a se extinde la nivel mondial. Aceste elemente garantează că întreprinderile nu sunt doar lideri de piață, ci și deschizători de drumuri în ceea ce privește tehnologia și modelele de afaceri. Ne vom baza pe experiențele unor proiecte importante, cum ar fi „Scale-Up Europe”, care reunesc fondatori, investitori, cadre de conducere și oameni de știință cu misiunea de a transforma Europa într-o casă a campionilor în tehnologie. Pentru țările candidate la aderarea la UE, aceste întreprinderi potențial selecționate sunt deosebit de importante: ele vor integra principiile noii economii și vor servi drept modele pentru întreprinderi ambițioase și competitive de nivel internațional, care nu depind în mod decisiv de o finanțare națională din banii contribuabililor.

Cât de optimist sunteți în ceea ce privește potențialul Europei în materie de competitivitate la nivel mondial?

Avem toate motivele să fim optimiști în ce privește capacitatea Europei de a-și consolida poziția competitivă la nivel mondial și de a abandona atitudinea predominantă de autocompătimire. Randamentele totale ale acțiunilor de referință ale zonei euro, de la începutul acestei piețe „sub semnul taurului” de la sfârșitul anului 2022, au înregistrat rate de creștere superioare celor ale S&P500, dacă facem abstracție de Nvidia. Datorită sistemelor sociale și de sănătate europene oamenii sunt sănătoși și activi mai multă vreme și la un cost mult mai scăzut, ceea ce are un impact pozitiv asupra productivității și competitivității economiei noastre la scară mondială.

Încercăm să dăm viață conceptului de „entuziasm veritabil”, pe care Immanuel Kant îl formula în contextul revoluției franceze. O astfel de mentalitate poate transforma provocările într-o forță motivațională, care să ne insufle o hotărâre aparent de neînvins. În loc de „pisicuțele” dolofane și „cățelușii” bine hrăniți – elitele înstărite și conformiste, supușii obedienți și lipsiți de ambiție care au fost preferați în ultimele două decenii –, avem nevoie de mai mulți „tineri înfometați”: persoane ambițioase, pregătite să facă față provocărilor.

Inițiativa „Future 500” urmărește să abordeze în mod proactiv problemele cronice semnalate în rapoartele privind competitivitatea, cum ar fi nevoia de inovare îndrăzneață și extinderea întreprinderilor. Poziția Europei la nivel mondial se va baza în mare măsură pe capacitatea sa de a integra tehnologii avansate, de a stimula talentele antreprenoriale și de a perfecționa politicile industriale pentru a sprijini creșterea favorabilă incluziunii. Prin mobilizarea forței sale de muncă bine educate, a bogatului patrimoniu inovator și a sectoarelor industriale tradiționale și noi, precum și prin abordarea unor aspecte precum fragmentarea în materie de reglementare și dezechilibrele pieței –, inițiativa urmărește să creeze un mediu fertil pentru liderii din mediul de afaceri și inovatori.

Pe scurt, inițiativa „Future 500” marchează un pas important în testarea peisajului economic al Europei, poziționarea continentului ca concurent de nivel mondial prin încurajarea întreprinderilor cu potențial ridicat și consolidarea ecosistemului antreprenorial. Nu există nicio șansă să câștigăm competiția dacă nu știm cine ne sunt concurenții.

Dr. Stjepan Orešković este om de știință și antreprenor. Este membru al Academiei Europene de Știință și Arte și fondator al Bosqar Invest. Sub conducerea familiei sale, Bosqar Invest și-a mărit forța de muncă de la 300 la peste 16 000 de angajați în decurs de cinci ani, prezentând o strategie de extindere formidabilă, care integrează știința, tehnologia, investițiile din fonduri de pensii și din alte fonduri, precum și curajul antreprenorial – o abordare vitală susținută de raportul Draghi. Acest accent strategic a influențat probabil inițierea de către „Atlantic Council” a proiectului „Future 500” despre care ne vorbește.

Comisia Europeană va prezenta în curând un pachet de reforme legislative privind obligațiile de raportare ale întreprinderilor, cunoscut ca „pachetul Omnibus”.  Pachetul urmărește să simplifice și să raționalizeze reglementările în materie de sustenabilitate, astfel încât obligațiile de raportare să devină mai simple pentru întreprinderi. Anunțarea sa în noiembrie a trimis unde de șoc în toată Uniunea Europeană, generând numeroase dezbateri și reacții ale diverselor grupuri. Organizațiile societății civile (OSC), sindicatele, întreprinderile, investitorii, juriștii și mediul universitar și-au exprimat cu toții îngrijorarea legată de posibilitatea ca pachetul Omnibus să conducă la dereglementare, îndemnând Comisia să protejeze aceste instrumente, mai degrabă decât să le slăbească.  Andriana Loredan, reprezentantă a Coaliției europene pentru justiție corporativă (ECCJ), explică ce este în joc și de ce anumite organizații ale societății civile, precum ECCJ, se opun pachetului Omnibus.

Competitivitatea este utilizată ca pretext pentru a dereglementa legislația foarte necesară în materie de sustenabilitate

Pachetul Omnibus se axează pe trei instrumente esențiale în materie de sustenabilitate aflate în centrul Pactului verde european, și anume Directiva privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea (CSRD), Directiva privind diligența necesară a întreprinderilor în materie de durabilitate (CSDDD) și Regulamentul privind taxonomia. Acest pachet este rezultatul direct al schimbării de strategie a noii Comisii, care a început cu publicarea raportului lui Mario Draghi, intitulat Viitorul competitivității europene, în septembrie 2024. Raportul Draghi atribuie parțial stagnarea piețelor UE unor sarcini de reglementare excesive pentru întreprinderi, ignorând totodată prea ușor alți factori-cheie, cum ar fi inflația prețurilor la petrol, gaze și alimente determinată de speculațiile întreprinderilor multinaționale. Potrivit raportului Draghi, cadrul UE de raportare privind durabilitatea și diligența necesară este o sursă majoră de sarcină impusă de reglementare. Fără dovezi care să coreleze legislația în materie de durabilitate cu lipsa percepută a competitivității UE, această perspectivă restrânsă a devenit un pretext pentru a elimina, eventual, în întregime legislația privind sustenabilitatea.

Prin acest pachet specific Omnibus, Comisia urmărește să simplifice unele dintre cele mai importante instrumente adoptate recent pentru a aborda impactul întreprinderilor mari asupra oamenilor și a mediului. Printre acestea se numără CSDDD, care a fost adoptată abia anul trecut și nu a fost încă pusă în aplicare.

Orice discuție privind conținutul pachetului Omnibus rămâne speculativă pentru moment. Cu toate acestea, unul din cele mai semnificative riscuri asociate cu pachetul Omnibus este ca instrumentele legislative privind sustenabilitatea să fie repuse în discuție, ceea ce ar putea duce la renegocierea unor dispoziții esențiale (cum ar fi răspunderea civilă sau planurile de tranziție climatică în cadrul CSDDD). ECCJ se opune cu fermitate să fie redeschisă discuția legată de legislația convenită anterior privind durabilitatea, deoarece o astfel de decizie ar spori incertitudinea în materie de reglementare, ar afecta respectarea de către întreprinderi a drepturilor omului și a mediului și i-ar penaliza pe operatorii de avangardă.

Influența disproporționată a întreprinderilor în contextul unui proces de consultare deficient

Comisia a anunțat pachetul Omnibus și și-a elaborat propunerea cu o lipsă totală de transparență și fără a ține seama de dreptul primar al UE sau de propriile sale norme procedurale.

Comisia intenționează să-și prezinte inițiativa Omnibus într-un interval de timp foarte scurt, ceea ce nu permite evaluarea adecvată a impactului și o consultare publică corespunzătoare. Această abordare este incompatibilă cu dreptul de a participa la procesele decizionale ale UE, un principiu democratic protejat de legislația UE, și contravine propriilor Orientări ale Comisiei privind o mai bună legiferare, care necesită consultarea amplă și transparentă a părților interesate în cursul procesului de elaborare a politicilor sale.

În schimb, în februarie 2025, Comisia a organizat un fel de consultare, o așa-numită „verificare a realității”, cu un grup mic și selectiv de părți interesate, în principal întreprinderi mari și asociații de întreprinderi. Multe din aceste întreprinderi se confruntă în prezent cu acțiuni în justiție pentru încălcarea drepturilor omului sau a normelor ecologice în propriile operațiuni sau în cadrul propriului lanț valoric. Astfel, ele au un interes legitim să slăbească legislația privind sustenabilitatea, în detrimentul lucrătorilor, al comunităților locale și al climei. În plus, reprezentarea disproporționată a marilor întreprinderi a contrastat puternic cu subreprezentarea societății civile. Organizațiile societății civile, sindicatele și întreprinderile mici au fost reprezentate doar simbolic, în timp ce victimele abuzurilor corporative și întreprinderile care pledează pentru reglementări în materie de sustenabilitate au fost complet excluse din dialog.

Pachetul Omnibus: o posibilă amenințare pentru politicile climatice ambițioase

Președinta Ursula von der Leyen și comisarul Valdis Dombrovskis, care supraveghează întregul demers de simplificare, par să se alinieze la agenda celor mai mari și mai puternice corporații. Principalii parteneri ai Comisiei în timpul așa-numitei verificări a realității au inclus mai ales întreprinderile ale căror activități comerciale contribuie semnificativ la schimbări climatice și care au un interes în reducerea obligațiilor în materie de climă, cum ar fi întreprinderile din sectorul petrolului, gazelor, petrochimic, al autovehiculelor și din sectorul financiar. Dată fiind actuala criză climatică și impactul său negativ asupra oamenilor și a mediului, acest lucru stârnește teama că pachetul Omnibus ar putea reprezenta un regres pentru politicile climatice.

Prioritatea Comisiei ar trebui să fie punerea în aplicare, mai degrabă decât dereglementarea

Dacă este efectiv preocupată de competitivitate, de reducerea sarcinii de reglementare, de drepturile omului și de justiția climatică, Comisia ar trebui să analizeze cum poate pune în aplicare eficient instrumente de durabilitate. Acest lucru se poate realiza cu ușurință prin elaborarea de orientări care să sprijine întreprinderile și autoritățile statelor membre, astfel cum se specifică în CSDDD, și prin dezvoltarea finanțării și a consolidării capacităților. Această abordare ar răspunde criticilor formulate în raportul Draghi cu privire la lipsa de orientări care să faciliteze aplicarea legislației UE în materie de sustenabilitate.

În ultimă analiză, rescrierea secretă a reglementărilor esențiale în materie de durabilitate în spatele ușilor închise, împreună cu unele din cele mai mari corporații din lume, nu este chiar calea către obținerea unei competitivități reale. 

Andriana Loredan este responsabilă de politici în cadrul Coaliției europene pentru justiție corporativă (ECCJ) și, încă de la publicarea propunerii pentru prima dată în 2022, a participat la promovarea Directivei privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor. Anterior, a lucrat pentru organizația Anti-Slavery International, pe tema afacerilor și a drepturilor omului din perspectiva muncii forțate.