redactat de Antonello Pezzini, delegat al Comitetului consultativ pentru mutații industriale al CESE și fost membru al Grupului „Angajatori” al CESE

redactat de Antonello Pezzini, delegat al Comitetului consultativ pentru mutații industriale al CESE și fost membru al Grupului „Angajatori” al CESE

În luna ianuarie, comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, a reiterat necesitatea consolidării unei piețe interne a apărării pentru a ne asigura securitatea. „Am început cu muniții pentru Ucraina”, a declarat el. „Acum trebuie să extindem această abordare pentru a include un program industrial european de apărare la scară largă, capabil să sprijine extinderea bazei industriale europene și să dezvolte infrastructura necesară pentru a proteja zonele în conflict”.

CESE a avut ocazia de a reitera, în repetate rânduri, necesitatea de a sprijini lansarea unui Program european de dezvoltare industrială în domeniul apărării (EDIDP), menit să creeze un sistem integrat interoperativ de apărare comună.

Acest obiectiv este cu atât mai urgent având în vedere contextul geopolitic actual, care ne îndeamnă să consolidăm autonomia strategică a Europei în domeniul apărării și să dezvoltăm o puternică bază industrială și tehnologică comună.

EDIDP ar trebui să se înscrie în cadrul unei viziuni strategice comune pentru industria de apărare, care să poată avansa către integrarea efectivă a producătorilor și utilizatorilor europeni, cu implicarea a cel puțin trei state membre.

Devine tot mai necesar să se stabilească un dialog structurat la nivel european, în sinergie și coordonare cu NATO, și să se instituie un consiliu de miniștri ai apărării, în măsură să asigure o orientare politică de durată și un forum pentru consultare și pentru adoptarea de decizii cu adevărat europene.

Dispozițiile legale trebuie să garanteze un echilibru între țările mari și cele mici, o rată de participare de 20 % a întreprinderilor mici, acțiuni de formare de personal calificat și de noi profiluri profesionale, și recalificarea profesională a personalului ale cărui competențe au devenit redundante sau depășite.

Este momentul să se extindă și să se consolideze această abordare, pentru a include un program industrial european de apărare la scară largă, capabil să sprijine extinderea bazei industriale europene, prin dezvoltarea de produse „cu dublă utilizare”. Este vorba despre produse, inclusiv software și tehnologie, care pot fi utilizate atât în scopuri civile, cât și militare, de exemplu elemente care pot fi folosite pentru proiectarea, dezvoltarea, producerea sau utilizarea armelor chimice sau biologice și a vectorilor acestora.

Textul integral al articolului redactat de Antonello Pezzini poate fi consultat în buletinul informativ al Grupului „Angajatori” al CESE: https://europa.eu/!yKMPTk

În cadrul unei dezbateri cu vicepreședinta Comisiei și comisara pentru democrație și demografie Dubravka Šuica, CESE a solicitat o strategie privind dialogul civil, ca un prim pas în direcția consolidării rolului societății civile și a creșterii participării cetățenilor la procesul de elaborare a politicilor UE.

În cadrul unei dezbateri cu vicepreședinta Comisiei și comisara pentru democrație și demografie Dubravka Šuica, CESE a solicitat o strategie privind dialogul civil, ca un prim pas în direcția consolidării rolului societății civile și a creșterii participării cetățenilor la procesul de elaborare a politicilor UE.

Comitetul Economic și Social European (CESE) și-a prezentat solicitările în avizul „Consolidarea dialogului civil și a democrației participative în UE: calea de urmat”, adoptat la scurt timp după dezbaterea care a avut loc în sesiunea plenară a CESE din 15 februarie.

Comitetul a subliniat necesitatea urgentă de a accelera punerea în aplicare a articolului 11 din Tratatul UE (TUE), în temeiul căruia instituțiile au responsabilitatea comună de a se asigura că societatea civilă organizată este implicată activ în elaborarea legislației UE.

Acest lucru ar trebui realizat ca urmare a Conferinței privind viitorul Europei (CoFoE), o inițiativă de referință și un exercițiu democratic major, care a inclus o serie de dezbateri conduse de cetățeni cu privire la chestiuni care le afectează direct viața.

„Cred că suntem cu toții de acord că vocile cetățenilor trebuie să se facă auzite și în alte contexte, nu doar la urnă. Noi toți, în instituțiile și organismele UE, trebuie să îmbunătățim implicarea societății civile printr-un dialog semnificativ, dincolo de simpla informare și consultare”, a declarat președintele CESE, dl Oliver Röpke.

Construirea unei Uniuni Europene mai transparente, mai favorabile incluziunii și mai democratice necesită un angajament civic sporit și un parteneriat puternic între instituțiile UE și administrațiile naționale. „Eforturile noastre colective vor garanta că UE rămâne un reper al speranței și un model de democrație participativă pentru întreaga lume”, a subliniat comisara Šuica.

Pietro Barbieri, raportorul avizului, a declarat: „Prin acest aviz, CESE invită instituțiile europene să facă un pas concret înainte: să adopte o strategie pentru dialogul civil, dând viață unui plan de acțiune și unui acord interinstituțional care să implice toate nivelurile UE. Angajamentul CESE este un semn al unei nevoi urgente care nu poate fi neglijată sau amânată.”

Miranda Ulens, coraportoare, a adăugat: „Avem deja bune practici pentru dialogul social. Propunerile pe care le prezentăm vor garanta că și vocile altor organizații legitime și reprezentative pot fi auzite. Să creăm o Europă reală și democratică pentru cetățenii ei! #TogetherStrong!” (ll)

  • Săptămâna societății civile: societatea civilă europeană stabilește agenda pentru următorii lideri ai UE
  • Fundația pentru vârsta a treia din Irlanda câștigă Premiul CESE pentru societatea civilă pentru sănătate mintală
  • Christian Moos: Pachetul de măsuri privind apărarea democrației – Comisia ar trebui să retragă directiva
  • Bruno Kaufmann: De ce inițiativa cetățenească europeană este mult mai decisivă decât credem

Pădurile din UE - noul cadru al UE pentru monitorizarea pădurilor și planurile strategice

Document Type
AS
Reference number
11/2024

În cadrul unei conferințe la nivel înalt, CESE, casa societății civile organizate din UE, a tras un semnal de alarmă: penuria de locuințe decente și la prețuri accesibile reprezintă un motiv de îngrijorare din ce în ce mai mare, în special pentru grupurile vulnerabile și pentru tineri, iar Uniunea Europeană trebuie să concentreze resursele necesare pentru a o combate.

Reference number
7/2024

În cadrul sesiunii plenare din februarie, Comitetul Economic și Social European (CESE) a subliniat că factorii-cheie pentru redresarea în urma crizelor recente și pentru asigurarea unei Uniuni mai reziliente sunt creșterea durabilă, convergența socială, un mediu de afaceri favorabil și condiții mai bune de ocupare a forței de muncă.

Europa ignoră această problemă majoră și lasă de dorit sub acest aspect. Combaterea succesului înregistrat de extrema dreaptă se dovedește în prezent o sarcină dificilă. Când nazismul și fascismul au fost biruite în 1945, s-a crezut că mișcările extremiste își vor pierde influența și aria de influență. Dar nu s-a întâmplat asta. Regimul democratic a dat voie extremei drepte să supraviețuiască și să profite de pe urma resentimentelor și a neputinței.

Europa ignoră această problemă majoră și lasă de dorit sub acest aspect. Combaterea succesului înregistrat de extrema dreaptă se dovedește în prezent o sarcină dificilă. Când nazismul și fascismul au fost biruite în 1945, s-a crezut că mișcările extremiste își vor pierde influența și aria de influență. Dar nu s-a întâmplat asta. Regimul democratic a dat voie extremei drepte să supraviețuiască și să profite de pe urma resentimentelor și a neputinței. Extrema dreaptă a beneficiat de optzeci de ani de toleranță și de îngăduință în democrațiile liberale europene. Ea se-a prefăcut că respectă regulile democratice, dar nu a renunțat niciodată la intenția ei de a distruge democrația din interior, dacă poate face acest lucru.

Și nu este departe de a-și împlini dorința: în numele așa-zisei „suveranități naționale”, extrema dreaptă a ajuns deja la putere în mai multe țări, ca de exemplu în Ungaria condusă de Orban iar în Slovacia, de Fico. În Polonia s-a aflat la cârmă timp de opt ani sub guvernul PiS (Prawo i Sprawiedliwość/Lege și Dreptate) până la recentele alegeri din octombrie.

În Uniunea Europeană, extrema dreaptă încearcă, de asemenea, să submineze democrația și să o distrugă. Evoluțiile din domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor din ultimii treizeci de ani, favorizate de platformele digitale și de cele de comunicare socială, au sporit în mod dramatic capacitatea grupurilor neo-naziste și neo-fasciste de a interacționa și de a dobândi vizibilitate și putere la scară mondială. Ele se folosesc de libertatea de expresie din democrație pentru a-și accentua și a-și reitera ideile xenofobe și rasiste. Pun la cale strategii și profită de probleme, chiar acum, pentru a submina ordinea cetățenească din care fac parte și ele. Problema este că democrația oferă mișcărilor – care doresc să o distrugă – condiții obiective favorabile dezvoltării și pătrunderii sociale – inclusiv prin finanțare din partea statului.

Extrema dreaptă a găsit un teren fertil de creștere în Europa, având în vedere că politicile neoliberale și capitalismul financiar bazat pe Reaganomics au dus la împiedicarea progresului și a bunăstării sociale a claselor de mijloc, care sunt simbolul edificării și reușitei Europei. Neoliberalismul a dus la dereglementare și a împiedicat dezvoltarea economică și socială, a redus veniturile reale produse de muncă în favoarea capitalului, a restricționat sprijinul social și serviciile publice și a lăsat sectorul locuințelor la cheremul speculațiilor imobiliare. Guvernele europene se întrec din nefericire în a da vize privilegiate cleptocraților și oligarhilor de tot felul. Criza de pe piețe și dumpingul fiscal, care fac ca concurența pe piața internă să fie neloială, sprijinul slab acordat de Bruxelles și Frankfurt IMM-urilor, precum și sprijinul slab acordat forței de muncă și scăderea puterii de cumpărare au sporit sentimentul de nemulțumire în Europa în ultimii cincisprezece ani.

Este o greșeală politică de neiertat, care duce la scăderea constantă a participării la vot la alegerile europene și la creșterea prezenței extremei drepte în Parlamentul European. Reapariția ideologiei naziste și fasciste este rezultatul modelului de austeritate la care a recurs Europa. Acest model a protejat sistemul financiar, dar a eșuat pe planul echității economice și fiscale și nu a dat un răspuns problemelor, dorințelor și așteptărilor cetățenilor. El a oferit un teren prielnic vechilor ideologii identitare șia celor care se bazează pe ideologia supremației albe, care pândesc mereu prilejul ca umanitatea să regreseze pe scara progresului civilizațional. Această intensificare a urii culturale și religioase se face simțită astăzi în viața noastră, pe ecranele televizoarelor și pe platformele de comunicare socială, prin încurajarea neîntreruptă a dezinformării. A insufla frică și nesiguranță printre cetățeni, invocând pericolul islamizări și al sfârșitului supremației albe sau al identității iudeo-creștine, precum și a demoniza comunitatea romă, percepută ca trăind din ajutoare, sunt strategii care au facilitat de obicei venirea la putere a dictatorilor sau a liderilor autoritari.

În prezent, guvernele europene permit alarmismul legat de „pericolul imigrației” într-o Europă în curs de îmbătrânire, care se confruntă cu o urgentă nevoie să importe o parte din forța sa de muncă pentru a se menține și a se dezvolta economic. Și asta în ciuda faptului că numărul refugiaților și al migranților care vin în prezent în UE este scăzut – de fapt, chiar mai mic decât nevoile populației și ale pieței de muncă de pe continent. Cu toate acestea, discursul xenofob și rasist persistă într-o Europă care nu are nici acum un cadru juridic sigur și eficient pentru primirea și integrarea migranților, favorizând în schimb traficul de persoane. Lucrătorii migranți s-au dovedit de neprețuit în reconstrucția Europei postbelice și a creării UE. Contribuția lor va rămâne crucială pentru progresul Europei în deceniile următoare. Extrema dreaptă știe foarte bine acest lucru, în condițiile în care mulți dintre cei care o finanțează se folosesc de migranți în întreprinderile și afacerile lor.

Dar ea va continua să își facă de cap, creând temeri și manipulând mintea oamenilor, dar și profitând de slăbiciunea liderilor naționali și europeni, nesiguri când vine vorba de o viziune strategică, de valorile și de principiile noastre. Democrații și proeuropenii nu se pot lupta cu aceste lucruri decât cu arma valorilor noastre. În numele democrației, libertății, demnității și păcii în Europa.

Portofoliul de analiză prospectivă a permis Comisiei Europene să stabilească legături mai strânse cu organizațiile societății civile, facilitând luarea în considerare a opiniilor acestora și transformând planificarea viitoare a politicilor UE într-un veritabil instrument participativ

În acest număr:

  • #CivSocWeek urmează să aibă loc între 4 și 7 martie
  • Emilie Prouzet: Competitivitatea pe termen lung, factori și actori pentru cartografierea căii de urmat
  • Ana Gomes: Depășirea pericolului extremei drepte în Europa – cauze și remediile necesare
  • Ucraina, doi ani mai târziu

În acest număr:

  • #CivSocWeek urmează să aibă loc între 4 și 7 martie
  • Emilie Prouzet: Competitivitatea pe termen lung, factori și actori pentru cartografierea căii de urmat
  • Ana Gomes: Depășirea pericolului extremei drepte în Europa – cauze și remediile necesare
  • Ucraina, doi ani mai târziu

de Pietro Vittorio Barbieri

Adoptarea unui aviz privind dialogul civil nu poate încheia procesul. Este, cu siguranță, un pas fundamental în direcția progresului, având în vedere că avizul a fost elaborat la cererea Președinției belgiene și, prin urmare, ar putea fi adăugat pe agenda Uniunii Europene.

de Pietro Vittorio Barbieri

Adoptarea unui aviz privind dialogul civil nu poate încheia procesul. Este, cu siguranță, un pas fundamental în direcția progresului, având în vedere că avizul a fost elaborat la cererea Președinției belgiene și, prin urmare, ar putea fi adăugat pe agenda Uniunii Europene.

În loc să se descrie avizul, ar fi mai util să se înțeleagă procesul. Dialogul civil este, în primul rând, un cadru în care oamenii își pot discuta agendele și obiectivele, în care părțile interesate instituționale și neinstituționale se reunesc pe picior de egalitate.

Cu toate acestea, democrația reprezentativă trebuie protejată de tentativele iliberale de a o submina. Diversele forme de populism sunt motive de profundă îngrijorare, deoarece erodează spațiul pentru participarea civică. Acesta este motivul pentru care punerea în aplicare a articolului 11 din TUE este atât crucială, cât și urgentă. Atunci când el a fost redactat, era clar că democrația liberală necesită participarea unor organisme intermediare, cum ar fi partenerii sociali și asociațiile societății civile. Aceste organisme transmit punctele de vedere ale oamenilor – antreprenori care conduc întreprinderi mari sau IMM-uri, lucrători, profesioniști, consumatori, minorități precum migranții, persoanele cu handicap și romii, precum și toate persoanele implicate în asociațiile europene și internaționale pentru drepturile omului. „Libertatea, democrația, drepturile omului și statul de drept se numără printre valorile fundamentale pe care este întemeiată Uniunea Europeană. Ele sunt consacrate în tratatele UE și reprezintă miezul identității UE. Aceste valori au fost, însă, supuse unor presiuni însemnate în ultimii ani. Europa a înfruntat crize fără precedent, care au amplificat inegalitățile sociale și economice și au pus sub semnul întrebării încrederea cetățenilor UE în instituțiile democratice”, a declarat Oliver Röpke în discursul său inaugural. Dialogul civil este esențial pentru a răspunde acestor provocări și, după cum a subliniat noul președinte atunci când a vorbit despre CESE ca instituție a UE, porțile instituțiilor sale trebuie să fie întotdeauna deschise pentru a afla ce au oamenii de spus.

Dezbaterea din cadrul grupului de studiu care a pregătit prezentul aviz a fost un bun exemplu de dialog civil, în cadrul căruia participanții se ascultă reciproc și negociază formularea, conținutul și obiectivele.

Am convenit asupra unor solicitări care vor fi prezentate instituțiilor europene în vederea consolidării dialogului civil. Obiectivul a fost acela de a se ajunge la un acord interinstituțional, care să fie fundamentul unei strategii și a unui plan de acțiune.

Este vorba de progres, un pas înainte, la fel ca multe altele pe care CESE le-a realizat începând din 1999, prin intermediul unor discuții interne între entitățile pe care le reprezintă. Cu toate acestea, această acțiune trebuie acum inițiată și sprijinită și trebuie să se îndrepte către adoptare de către Uniunea Europeană.