Fluxurile transfrontaliere de energie sunt esențiale pentru furnizarea de energie electrică și gaz către diversele state membre ale UE. Aceasta înseamnă că infrastructurile energetice trebuie modernizate prin interconexiuni între țările care se învecinează, pentru a crește capacitatea energetică durabilă ale Uniunii.

În avizul solicitat de Președinția belgiană a Consiliului UE și adoptat în sesiunea plenară a CESE din 18 ianuarie 2024, Comitetul transmite un mesaj clar în acest sens.

UE ar trebui să acorde o atenție deosebită dezvoltării rețelelor, și sunt necesare investiții substanțiale pentru a stimula economia europeană și a crea locuri de muncă de înaltă calitate, care să respecte mediul.

„CESE consideră că, pentru a realiza tranziția verde și autonomia energetică strategică, este esențial să facem o schimbare structurală a sistemului nostru energetic”, a declarat președintele CESE, Oliver Röpke, în cursul dezbaterii care a avut loc odată cu adoptarea avizului.

Ministra energiei din Belgia, Tinne Van der Straeten, a subliniat că tranziția către o energie curată, pe care o fac necesară problemele climatice, este în prezent un imperativ economic și de securitate, și că interconectarea a creat un sistem mai flexibil care ar putea echilibra variațiile geografice ale producției de energie eoliană și solară.

„Ambițiile Europei în materie de energie din surse regenerabile depășesc în prezent planurile sale în ceea ce privește infrastructura, motiv pentru care avem nevoie cât mai repede de aceste infrastructuri transeuropene, care trebuie să fie eficiente din punctul de vedere al costurilor, sigure, durabile și flexibile”, a declarat ea. (mp)

Societatea civilă poate fi definită succint ca un ansamblu de comunități capabile să se autoorganizeze și să definească și să realizeze o serie de obiective selectate ca atare. În sistemele democratice, grupurile societății civile sunt numeroase și diversificate, pentru a reprezenta cât mai bine posibil diversitatea vocilor și a opiniilor membrilor lor. În regimurile nedemocratice, de cele mai multe ori, ONG-urile se opun celor aflați la putere. Societatea civilă poate acționa prin intermediul participării cetățenilor și al dorinței de a coopera pentru binele comun, independent de instituțiile statului.

În perioada în care partidul „Lege și justiție” (PiS) s-a aflat la putere, organizațiile societății civile (OSC) s-au mobilizat împotriva schimbărilor care amenințau sistemul de guvernare al țării și protecția drepturilor omului. În perioada 2016-2022, astfel cum se arată în raportul „Presiunea și mobilizarea. Societatea civilă în fața crizei statului de drept”, publicat de Fundația Helsinki pentru Drepturile Omului, organizațiile neguvernamentale au organizat numeroase mișcări masive de protest pentru a apăra statul de drept și valorile constituționale care fuseseră încălcate și au oferit asistență juridică grupurilor confruntate cu riscul de discriminare sau cu represiunea. Sectorul neguvernamental a continuat să caute noi canale de participare la procesele decizionale, organizând, printre altele, coaliții eficace pentru alegerea Comisarului pentru drepturile omului și a Ombudsmanului pentru drepturile copilului și grupuri de dezbatere ale cetățenilor.

Rezultatele alegerilor parlamentare care au avut loc la 15 octombrie 2023 demonstrează forța societății civile din Polonia. Prezența istorică la vot, de 74,38 %, și câștigarea avantajului electoral de către grupurile de opoziție sunt dovada mobilizării civice efective care a condus la o schimbare de guvern. Candidații partidului „Lege și justiție” au obținut 35,38 % din voturi. Acesta este partidul care, pentru prima dată după 1989, a câștigat alegerile parlamentare pentru a treia oară consecutiv, însă, spre deosebire de scrutinele din 2015 și 2019, lista sa de candidați nu a obținut majoritatea locurilor necesare pentru a forma un guvern. Celelalte forțe politice care un intrat în Parlament sunt: Coaliția civică (30,7%), A treia cale PSL-PL (14,4%), Noua stângă (8,61%) precum și Confederația Libertate și Independență (7,16%). Cele trei grupuri de coaliție: Coaliția civică, A treia cale PSL-PL și Noua stângă au obținut împreună 51,72 % din voturi, ceea ce le-a asigurat majoritatea necesară pentru a forma un guvern. Guvernul condus de prim-ministrul Donald Tusk a fost format după o primă încercare eșuată a PiS.

Niciun sondaj nu prevăzuse o prezență la vot atât de ridicată. Ar trebui reamintit faptul că prezența la vot a fost de 61,74 % la alegerile parlamentare din 2019 și de 62,7 % la alegerile istorice din 1989. Cercetările desfășurate (de exemplu, de CBOS și de Fundația Batory) arată că dorința de schimbare, cauzată de frustrarea socială pe termen lung, a fost cea care i-a îndemnat pe cetățeni să meargă la urne. Ar trebui remarcat faptul că, înainte de alegeri, s-a putut observa o puternică mobilizare socială, care a inclus, printre altele: un număr record de alegători care au solicitat autorizația de a vota în afara locului lor de reședință (până la 12 octombrie, ora 15:00, 960 000 de persoane își schimbaseră secția de votare și circa 1 200 000 de persoane depuseseră o cerere în acest sens). Aproape de două ori mai mulți polonezi care locuiau în străinătate au solicitat să voteze (circa 600 000, față de 350 000 la alegerile anterioare din 2019).

Este posibil ca anunțarea și organizarea unui referendum la nivel național să fi fost un alt factor care a sporit mobilizarea cetățenilor pentru alegerile parlamentare. La referendum au participat 40,91% din alegători, și, ca atare, rezultatul său nu este obligatoriu din punct de vedere juridic. Un alt factor important de mobilizare a alegătorilor au fost numeroasele acțiuni întreprinse de ONG-uri în acest scop. Merită menționate în mod deosebit acțiunile care au vizat femeile și tineretul (printre altele campaniile „E alegerea ta!” a Inițiativei „Vocea Femeilor”, „Am tăcut destul”, a Inițiativei Wschód sau „E decizia ta” a SexEd), care au contribuit la creșterea prezenței la vot. La alegerile parlamentare din 2019 au votat 61,5 % dintre femei și 60,8 % dintre bărbați. Prezența la vot în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani a fost de 46,4 %. La alegerile din 2023 au participat mai multe femei (73,7 %) decât bărbați (72,0 %) și 68,8 % dintre tineri (18-29 de ani). Organizațiile cu caracter social au desfășurat cel puțin 20 de acțiuni de încurajare a prezenței la vot în perioada campaniei electorale.

Campaniile s-au desfășurat în principal pe internet, dar unele dintre ele au putut fi urmărite și la televiziune, la radio și chiar în cinematografe. Implicarea unor celebrități, a unor influenceri, a unor actori și a unor personalități publice le-a conferit o mai mare capacitate de a ajunge la diferite tipuri de public. Potrivit sondajului CBOS intitulat „Motivații și decizii electorale în 2023”, desfășurat în octombrie 2023, majoritatea alegătorilor (în total 70 %) au decis cu cine votează cu cel puțin câteva săptămâni înainte de alegeri. Restul alegătorilor au luat această decizie în ultima săptămână dinaintea alegerilor (28 % în total), abia în ziua alegerilor (9 %) sau, respectiv, în ziua dinaintea alegerilor (4 %). Pentru alegătorii Coaliției civice, aspectul cel mai important a fost legătura acestei grupări politice cu Uniunea Europeană (80%). Dorința unei schimbări a puterii (77 %) a fost menționată aproape la fel de frecvent ca motiv pentru votul pentru Coaliția civică. O mare parte dintre votanții acestei formațiuni (64 %) consideră că aceasta reprezintă valori și principii de care se simt apropiați. Alegătorii PiS au votat pentru acest partid pentru că au considerat că le reprezintă atât interesele („are grijă de oameni ca ei” – 66 %), cât și valorile și principiile cu care se identifică (62 %). În același timp, ei au apreciat favorabil guvernările anterioare ale acestei grupări (64 %), precum și programul său economic (59 %).

În iunie 2024, cetățenii polonezi își vor alege deputații în Parlamentul European. Alegerile pentru PE pot fi considerate o continuare a ciclului electoral lansat de alegerile generale din 2023, întrucât în aprilie 2024 în Polonia vor avea loc alegeri locale. Tema europeană va fi prezentă în campania autorităților locale și regionale, deși într-o măsură mai mică decât în timpul alegerilor parlamentare. În plus, cea de-a 20-a aniversare a aderării Poloniei la UE poate avea un efect de pârghie asupra prezenței la vot la alegerile europene. Să reamintim că, la ultimele alegeri pentru PE din 2019, prezența la vot în Polonia a fost de 45,68 %.

Poporul polonez își declară sprijinul ferm pentru apartenența Poloniei la Uniunea Europeană. Potrivit studiului CBOS din aprilie 2023, 85 % sunt în favoarea statutului de membru al UE. Acest număr a scăzut, deși rămâne foarte ridicat (85 %). Unul din zece polonezi (10%) se opune apartenenței Poloniei la UE, iar unul din 20 nu are nicio opinie cu privire la această chestiune (5 %).

Merită totodată reamintit, că pentru prima dată, alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în contextul unor crize multiple, legate printre altele, de războiul în curs din Ucraina, de criza climatică, criza economică, și de ascensiunea dreptei populiste. Prin urmare, dată fiind intensificarea preconizată a activităților de dezinformare, va fi important să se instituie o politică de comunicare eficace și coerentă în cadrul campaniei, diferențiată în funcție de grupurile de alegători vizate. Tensiunile internaționale îi incită pe partizanii Uniunii Europene să o privească cu speranță, ca pe o comunitate care ne garantează securitatea.

Małgorzata Molęda-Zdziech

Școala de Economie din Varșovia – Echipa Europe Direct Polonia

Din decembrie, am început să postăm opiniile invitaților noștri cu privire la alegerile europene în rubrica: „Eu votez. Dar tu?” De data aceasta, invitata noastră este Malgorzata Molęda-Zdziech, socioloagă și politoloagă poloneză și comentatoare activă a evenimentelor din Polonia.

Ea conduce Departamentul de studii politice al Școlii de Economie din Varșovia și este reprezentanta rectorului pentru cooperarea cu Uniunea Europeană. În articolul său, ea comentează rolul semnificativ al societății civile poloneze în influențarea rezultatului celor mai recente alegeri naționale din Polonia, din octombrie 2023. Dna Molęda-Zdziech face referire, de asemenea, la una dintre prioritățile viitoarei Președinții poloneze a Consiliului UE, în ceea ce privește rolul societății civile în protejarea statului de drept. (ehp)

Jacques Delors s-a stins din viață după ani mulți de implicare fructuoasă, cu rezultate de lungă durată. Piața unică, spațiul Schengen, Erasmus, euro, Fondul de coeziune: el a contribuit direct la construirea unor capitole întregi ale integrării europene așa cum o cunoaștem astăzi. În spatele realizărilor europene stă etica acțiunii.

Participarea publică îi datorează lui Jacques Delors întreaga sa noblețe. Activitățile sale în cadrul asociațiilor, sindicatelor și cele politice ale acestui activist –cum îi plăcea umil să se numească – s-au inspirat din gândurile despre personalism ale lui Emmanuel Mounier. Creștin discret, el vedea în fiecare persoană o ființă unică, integrată într-o rețea de relații sociale pe care știa cum s-o mobilizeze pentru a întreprinde acțiuni de anvergură.

Preocupat de răspândirea individualismului, acest social-democrat a mizat pe angajamentul societății, în care fiecare își asumă un rol pentru binele comun. Numele său rămâne indisolubil legat de concertare, de gestionarea în comun, de colegialitate și de alte forme de acțiune colectivă, pe care le-a promovat și le-a susținut. De aceea a acordat o importanță atât de mare Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor, contribuind la crearea sa. Respecta organismele intermediare și credea în dialogul social sincer, în spiritul compromisului.

L-a practicat la nivel european, unde l-a extins la dialogul cu religiile. Dl Delors nu a fost omul providențial. Autodidact, el nu s-a considerat un o persoană care s-a ridicat prin forțele proprii, ci o persoană formată de și împreună cu alții, prin acțiune. Modul său de gândire a evoluat permanent, alimentat de răspunsul obținut în urma acțiunilor sale, într-un cerc virtuos. Om cu principii și convingeri ancorate în credința sa puternică, el nu a fost prizonier al unei ideologii surde. Privind cu luciditate realitatea, înțelegând situațiile, respectând tradițiile naționale, a fost capabil să găsească calea de urmat.

Pentru el, realitatea a primat față de ideologie, știind să-și croiască drumul când circumstanțele impuneau acest lucru. Astfel, a știut să reia ideea unei monede unice, și să sprijine de la bun început reunificarea Germaniei, care era inevitabilă după căderea Zidului. Este adevărat că lumea și tumulturile sale actuale nu mai sunt cele ale Europei dlui Delors. Realizările sale, ca de exemplu piața internă, trebuie adaptate și completate pentru a face față unor puteri amenințătoare. Dar ele constituie baza acțiunilor pe care le întreprindem în prezent. Abordarea sa incluzivă și clarvăzătoare a realităților, ancorată ferm în principii și deschisă compromisurilor pentru a progresa împreună, trebuie adusă din nou pe masa de lucru a liderilor europeni.

Sébastien Maillard, consilier special în cadrul Institutului Jacques Delors și fost director al institutului (2017-2023)

Jacques Delors, decedat la 27 decembrie 2023, va rămâne în istorie ca fiind cel mai mare, cel mai eficient și cel mai vizionar președinte al Comisiei Europene, un „părinte fondator” al Europei unite, așa cum au fost, cu mult timp înaintea lui, Jean Monnet și Robert Schuman.

Înaintea lui, președintele Comisiei era ceva mai mult decât un birocrat european; datorită lui această funcție a căpătat statutul, recunoscut apoi în mod unanim, omolog celui de șef de stat sau de guvern. În cursul mandatului său de zece ani, din 1985 până în 1995, datorită, printre altele, sprijinului acordat de cancelarul german Helmut Kohl și de președintele Franței, François Mitterrand, a impulsionat cu forță și fermitate procesul de integrare europeană. Primul său obiectiv la relansarea acestuia, imediat după asumarea mandatului, a fost de a transforma piața comună, bazată pe uniunea vamală, într-o veritabilă piață unică până în 1992. Apoi, în timp ce piața unică era încă în curs de realizare, și-a lansat celălalt mare proiect, cel al uniunii monetare, lucrând concomitent la extinderea competențelor comunitare (odată cu înființarea Uniunii Europene prin Tratatul de la Maastricht).

A fost, totodată, primul care a abordat și „deficitul democratic” al Comunității, propunând și obținând competențe sporite pentru Parlamentul European, mai întâi prin procedura de cooperare (prevăzută în Actul Unic) și apoi (începând de la reforma de la Maastricht) prin codecizie, care a atribuit în cele din urmă un adevărat rol de colegiuitor Adunării de la Strasbourg în domeniile care fac obiectul deciziilor adoptate cu majoritate calificată în Consiliu.

Calea către obiectivul strategic al pieței unice a început cu două documente: raportul privind costul „non-Europei”, care a demonstrat avantajele economice ale eliminării barierelor de reglementare interne rămase, și o primă „Carte albă”, în care au fost identificate toate măsurile legislative (aproximativ 200) necesare pentru eliminarea acestor bariere.

Încă de la început, Delors a indicat consolidarea mecanismelor decizionale și a instituțiilor europene ca fiind instrumentul esențial pentru finalizarea proiectului. Prin urmare, a propus, prin Actul Unic European, o primă reformă reală a Tratatelor de la Roma din 1957 - prin care se instituiseră Comunitățile Europene (piața comună și Euratom) - și a convins statele membre să îl aprobe în 1987.

În continuare, Jacques Delors a jucat un rol esențial în redefinirea cadrului financiar comunitar, cu o creștere semnificativă a resurselor bugetare de până la 1,20 % din PIB-ul total al statelor membre prin „Pachetul Delors I” (1988-1992) și până la 1,27 % cu „Pachetul Delors II” (1993-1999), pe lângă creșterea considerabilă a fondurilor destinate „coeziunii economice și sociale” (politicile regionale și structurale), considerată ca fiind o contrapartidă necesară pentru unificarea pieței interne. Dar și mai importantă a fost modificarea sistemică a cadrului bugetar al Uniunii, care, de la o periodicitate anuală, a trecut la una pe termen mediu (șapte ani), începând cu cele două „pachete Delors”.

Se evita astfel repetarea anuală a negocierilor financiare extenuante dintre statele membre, care încetinea activitatea instituțiilor europene timp de mai multe luni pe an. Un alt element-cheie introdus de Delors în politicile europene a fost atenția acordată dimensiunii sociale (el a fost cel care, printre altele, a lansat „dialogul social” între întreprinderi, sindicate și instituțiile europene). Cu toate acestea, programul său social, care prevedea și armonizarea instrumentelor de protecție a lucrătorilor în caz de criză și de contracarare a presiunilor de delocalizare a activităților productive, este una dintre operele sale rămase neterminate.

Însă cea mai grea înfrângere a sa a fost cea legată de a doua „Carte albă”, privind „creșterea economică, ocuparea forței de muncă și competitivitatea”, lansată cu pompă în 1993 ca fiind ultimul proiect major al mandatului său. Era o propunere de revitalizare și stimulare a economiei (care urma să fie finanțată cu 20 de miliarde de EUR pe o perioadă de 20 de ani), bazată, printre altele, pe o emisiune de titluri de datorie comună (8 miliarde de EUR pe an), precum și pe contribuții de la bugetul comunitar și împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții, pentru a sprijini construirea infrastructurii de transport și telecomunicații și o serie de alte inițiative economice și sociale (prefigurând astfel ceea ce, cu 20 de ani mai târziu, urma să fie „NextGenerationEU”, instrumentul instituit ca răspuns la criza provocată de pandemie).

Planul, salutat inițial de Consiliul European, a fost ulterior criticat și abandonat de miniștrii de finanțe ai UE. Parabola descendentă a deceniului lui Jacques Delors s-a încheiat cu un val de reflux în care era acuzat de ambiții exagerate, de iacobinism centralizator și de o reglementare excesivă. Ironia sorții, mai târziu s-au reluat unele dintre ideile sale, cum ar fi „rețelele transeuropene” sau programul „SURE” de sprijinire a sistemelor în cazul suspendării temporare a contractelor de muncă ale lucrătorilor în timpul crizei provocate de COVID-19.

14-15 februarie 2024

Sesiunea plenară a CESE

4-7 martie 2024

Săptămâna europeană a societății civile