Cillian Lohan 

Circulația persoanelor în UE a adus beneficii multiple tuturor celor implicați. Circulația tinerilor este deosebit de importantă, deoarece le permite să se familiarizeze cu diferite culturi europene și să experimenteze modul de viață din alte țări europene. De asemenea, le permite să înțeleagă că avem multe în comun. Vizitarea unei alte țări pentru a lucra sau a studia acolo ne ajută pe toți să înțelegem natura noastră umană comună. Indiferent de limba pe care o vorbim, de alimentele pe care le consumăm sau de clima regiunii în care trăim, împărtășim atât de multe lucruri – relațiile cu familia și prietenii, speranțele și dificultățile, provocările și oportunitățile. 

Aceste schimburi între țări sunt cele care creează o societate de adulți solidari și care îi înțeleg pe ceilalți. Nu-i mai vedem pe cetățenii europeni din țările vecine ca pe străini, ci ca pe prieteni. 

Nu ar trebui să subestimăm rolul pe care acest lucru îl joacă în menținerea păcii și stabilității pe continentul nostru. Circulația tinerilor este piatra de temelie a cooperării și colaborării actuale.

Acesta este contextul în care am propus un aviz din proprie inițiativă privind mobilitatea tinerilor și relațiile dintre tineri în UE post-Brexit. Colaborând cu colegii mei, cu personalul și cu membrii, am realizat o amplă consultare a grupurilor interesate, în cadrul căreia reprezentanți ai UE și reprezentanți ai Regatului Unit s-au întâlnit online și în persoană, au difuzat sondaje și au schimbat e-mailuri. Activitatea noastră s-a bucurat de un sprijin amplu în cadrul sesiunii plenare a CESE, cu o majoritate copleșitoare în favoarea sa. 

Instituțiile europene au răspuns cu o ofertă amplă de programe de mobilitate îmbunătățite pentru tinerii din Regatul Unit. Prima reacție din partea Regatului Unit a constat în respingerea acestei oferte, însă vom continua să depunem eforturi pentru a demonstra beneficiile sale pentru toate părțile.

Subliniem că nu numai studenții (universitari) sau cei care urmează o formă de învățământ cu frecvență pot beneficia de programe precum Erasmus+ sau „Europa creativă”. Aceste tipuri de inițiative ale UE le permit tinerilor din toate categoriile sociale să aibă acces la programe de schimb și experiențe la care, altfel, ar fi greu de participat.

Costurile și randamentul financiar pot fi calculate în termeni pur economici, dar acesta este doar un aspect al valorii. Valoarea reală a mobilității și a schimburilor rezidă în schimbul de experiență și în înțelegerea reciprocă. Un continent dinamic și multicultural necesită interacțiunea și circulația persoanelor. CESE va continua să se mobilizeze în acest sens. Continuăm să colaborăm cu societatea civilă din Regatul Unit nu doar pentru a pune în practică principiile care ne ghidează, ci și pentru a da exemplu. 

Am semnat un memorandum de înțelegere cu Civil Society Alliance din Regatul Unit și un memorandum de înțelegere specific cu SAFE în Scoția (cu colaborarea fostei membre a CESE, Irene Oldfather). Vom continua această activitate și o vom consolida. Sectorul tineretului și-a demonstrat poziția de lider în vremuri tulburi, nu în ultimul rând în domeniul politicilor climatice. Haideți să colaborăm la nivel instituțional pentru a le oferi tinerilor toate instrumentele de care au nevoie pentru a-și amplifica activitatea și să valorificăm puterea lor pentru a crea un viitor mai bun pentru noi toți!