Premiul emblematic al CESE pentru societatea civilă evidențiază contribuția remarcabilă a societății civile la menținerea și consolidarea identității și a cetățeniei europene. În fiecare an, premiul abordează o temă diferită, de o importanță majoră pentru societate, legată de activitatea CESE.

La 20 martie, Comitetul Economic și Social European (CESE) a premiat trei organizații ale societății civile din Slovacia, Belgia și Franța, pentru proiectele lor inovatoare care combat nivelurile tot mai ridicate de polarizare dăunătoare în întreaga Uniune Europeană.

Premiul, în valoare totală de 32 000 EUR, a fost împărțit între cele trei organizații câștigătoare.

CESE a acordat premiul cel mare, în valoare de 14 000 EUR, Slovenská debatná asociácia (Asociația slovacă de dezbateri) pentru „Olimpiada de gândire critică”, o inițiativă de pionierat care consolidează reziliența tinerilor slovaci în fața dezinformării. Proiectul include un concurs pentru elevi, organizat pe trei categorii de vârstă, în care participanții abordează materiale publicate în mass-media și evaluează credibilitatea conținutului acestora.

Cei doi finaliști au primit câte 9 000 EUR fiecare.

Reporters d'Espoirs din Franța s-a clasat pe locul al doilea, cu proiectul „Prix Européen Jeunes Reporters d'Espoirs”, un program de formare în limba franceză dedicat jurnalismului orientat către soluții.

Premiul al treilea a fost acordat organizației FEC Diversité asbl din Belgia pentru proiectul „ESCAPE GAME EXTREME DROITE pour se désintoxiquer”, un joc captivant conceput pentru a combate ideologiile de extremă dreapta.

Despre cea de-a 15-a ediție a Premiului CESE pentru societatea civilă

Cea de-a 15-a ediție a Premiului CESE pentru societatea civilă a pus în lumină proiecte non-profit conduse de persoane fizice, de companii private și de organizații ale societății civile care au contribuit la combaterea polarizării dăunătoare în întreaga Uniune Europeană.

În ultimii ani, Europa a fost lovită de numeroase crize, de la războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina la creșterea prețurilor la energie și a costului vieții și până la consecințele economice și sociale ale pandemiei de COVID-19, care încă se fac simțite. Astfel de crize pot eroda încrederea în instituțiile publice și pot alimenta o polarizare dăunătoare la nivelul societății.

Deși polarizarea poate avea un rol într-o societate deschisă și pluralistă, creșterea populismului și polarizarea negativă creează probleme mari pentru democrațiile europene. Europa se confruntă și cu o fragmentare continuă a peisajului mediatic tradițional, cu intensificarea dezinformării și cu atacuri asupra libertății mass-mediei, toate acestea constituind amenințări suplimentare la adresa valorilor democratice.

Câștigătorii din acest an au fost selectați dintre peste 50 de candidaturi interesante și diverse din 15 state membre. Proiectele câștigătoare au fost alese pentru creativitatea, entuziasmul și dedicarea extraordinară cu care combat polarizarea dăunătoare a societății europene.

„Societatea civilă organizată joacă un rol fundamental în protejarea democrației europene, așa cum au dovedit-o încă o dată proiectele remarcabile și variate din acest an”, a declarat vicepreședintele CESE responsabil cu comunicarea, Aurel Laurențiu Plosceanu.