Redactat de Grupul „Lucrători” al CESE

„Ca să poți minți, trebuie să crezi că știi adevărul. Debitarea unor tâmpenii nu necesită această convingere”. Lucrarea filosofului Harry G. Frankfurt „On Bullshit” („Despre tâmpenii”) este deosebit de relevantă după așa-numita „Zi a eliberării” de ieri de la Washington.

La 2 aprilie, președintele SUA a anunțat taxe vamale forfetare pentru importuri de 10 % pentru toată lumea, plus taxe specifice pentru „cei mai mari infractori”. A fost prezentat un tabel cu acești infractori, care conținea cifre privind „taxele reciproce” pentru alte țări, de exemplu o cotă de 20 % pentru UE. Faptul că aceste cifre sunt în mare măsură lipsite de sens și, cu siguranță, nu se încadrează în nicio definiție corectă a tarifelor reciproce nu a fost, în mod vădit, un motiv de îngrijorare pentru președinte, cum nu a fost nici faptul că deficitul UE în materie de comerț cu servicii aproape că echilibrează bilanțul comercial total dintre cele două părți. Se știe, însă, că nu acuratețea a fost scopul acestui demers.

Pe măsură ce intrăm într-un nou război comercial, bazat pe nonsens, la ce ar trebui să ne așteptăm? O inflație mai mare, incertitudinea pieței și un impact negativ asupra industriilor europene. Rămâne de văzut dacă vreuna dintre aceste consecințe va aduce beneficii lucrătorilor americani.

Dincolo de tarife, UE trebuie să-și protejeze lucrătorii și locurile de muncă, atenuând impactul inițial, nu numai din cauza tarifelor, ci și din cauza incertitudinii cauzate de caracterul lor arbitrar. Aceasta înseamnă reactivarea cererii noastre interne și asigurarea faptului că bogăția este redistribuită și utilizată în mod eficace.

Acest lucru înseamnă, de asemenea, măsuri de protecție și investiții în sectoarele noastre esențiale, diversificarea surselor de energie, abordarea crizei costului vieții și reformarea UE pentru ca procesul său decizional să devină eficace. O societate puternică și rezilientă este singurul lucru care poate împiedica apariția unor epigoni ai lui Trump pe continentul nostru. Partenerii sociali reprezintă o parte esențială a unei astfel de societăți. Nu întâmplător, sindicatele se numără printre dușmanii notorii ai cuplului Musk-Trump.