European Economic
and Social Committee
CESE formulează recomandări esențiale pentru unitatea socială și creșterea favorabilă incluziunii în Europa
La solicitarea Președinției belgiene a Consiliului UE, Comitetul Economic și Social European (CESE) a prezentat recomandări esențiale menite să consolideze coeziunea socială, să gestioneze datoria și să acorde prioritate investițiilor în îngrijirile de sănătate și ocuparea forței de muncă în întreaga Europă. CESE și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că bugetele limitate ar putea încetini progresul în combaterea sărăciei și a schimbărilor climatice.
CESE și-a prezentat recomandările în avizul pe tema „Stimularea creșterii favorabile incluziunii pe termen lung prin reforme și investiții”, care a fost dezbătut și adoptat în sesiunea sa plenară din martie, cu participarea comisarului pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, și a ministrului belgian al pensiilor și integrării sociale, Karine Lalieux.
În acest aviz, Comitetul a subliniat nevoia de a alinia cadrele existente, cum ar fi semestrul european și Pilonul european al drepturilor sociale. Vorbitorii din cadrul dezbaterii la nivel înalt au subliniat necesitatea de a promova Europa socială și de a aborda chestiuni presante, cum ar fi decalajul de pensii între femei și bărbați și incluziunea digitală. Conferința la nivel înalt privind Pilonul european al drepturilor sociale, care va avea loc în curând în Belgia, demonstrează angajamentul de a continua punerea în aplicare a acestui instrument.
Propunerile Comitetului subliniază importanța utilizării eficiente a resurselor financiare, a implicării partenerilor sociali și a societății civile în procesele decizionale, și a asigurării unei tranziții verzi și digitale juste. Incluziunea este o temă centrală, la fel ca și maximizarea impactului investițiilor sociale, în paralel cu promovarea stabilității economice și a coeziunii sociale în UE. (tk)