Skip to main content
Newsletter Info

CESE info

European Economic and Social Committee A bridge between Europe and organised civil society

APRIL 2024 | RO

GENERATE NEWSLETTER PDF

Limbi disponibile:

  • BG
  • CS
  • DA
  • DE
  • EL
  • EN
  • ES
  • ET
  • FI
  • FR
  • HR
  • HU
  • IT
  • LT
  • LV
  • MT
  • NL
  • PL
  • PT
  • RO
  • SK
  • SL
  • SV
Editorial

Editorial

Votul nostru contează!

Stimați cititori,

În contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, democrațiile noastre sunt puse la încercare de o serie de factori care au afectat Europa, cu efecte sociale, politice și financiare grave asupra fiecărui stat membru și asupra Uniunii înseși. Cu toate acestea, am fost întotdeauna convins că, confruntați cu vremuri dificile, cetățenii europeni vor fi uniți, solidari, hotărâți să construiască calea de urmat și să modeleze Europa pe care o doresc pentru viitorul lor și pentru generațiile următoare, mergând la vot pentru a alege noii lideri ai Europei.

Read more in all languages

Votul nostru contează!

Stimați cititori,

În contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, democrațiile noastre sunt puse la încercare de o serie de factori care au afectat Europa, cu efecte sociale, politice și financiare grave asupra fiecărui stat membru și asupra Uniunii înseși. Cu toate acestea, am fost întotdeauna convins că, confruntați cu vremuri dificile, cetățenii europeni vor fi uniți, solidari, hotărâți să construiască calea de urmat și să modeleze Europa pe care o doresc pentru viitorul lor și pentru generațiile următoare, mergând la vot pentru a alege noii lideri ai Europei.

Întrucât viitoarele alegeri europene vor influența semnificativ itinerariul UE în următorii cinci ani, CESE și-a unit forțele cu Parlamentul European prin semnarea unui memorandum de înțelegere privind cooperarea în vederea pregătirii alegerilor europene, programate pentru perioada 6-9 iunie 2024.

Experiența arată că prezența la alegerile europene este mai scăzută decât în cazul alegerilor naționale. Din acest motiv, CESE va fi foarte activ în creșterea sensibilizării cu privire la viitoarele alegeri europene. Prin mobilizarea rețelei noastre de 90 de milioane de persoane – formate din angajatori, lucrători și alte organizații ale societății civile – putem contribui la creșterea prezenței la vot.

Au fost deja lansate o serie de inițiative, începând cu Săptămâna societății civile, care a avut loc în perioada 4-7 martie 2024, în cadrul căreia s-au reunit peste 800 de reprezentanți ai organizațiilor societății civile și ai grupurilor de tineret pentru a discuta despre viitoarele alegeri și despre viitorul UE.

Odată cu adoptarea unei rezoluții în sesiunea plenară din martie, CESE a lansat apelul său pentru a-i încuraja pe cetățeni să meargă la vot. A fost creată o pagină web dedicată sub sloganul #USEYOURVOTE pentru a găzdui activități, evenimente și inițiative ale membrilor și personalului CESE. Activitățile de informare la nivel local ale membrilor vor juca un rol esențial!

La 4 mai, toate instituțiile UE își vor deschide porțile pentru a sărbători angajamentul democratic în alegeri, marcând aniversarea „Declarației Schuman”. Între timp, la 26 mai, echipa noastră pasionată „Run for Europe” va participa la maratonul 20 km de Bruxelles pentru a promova campania „Folosește-ți dreptul de vot!”. Nu ar trebui să uităm că, cu cât votează mai multe persoane, cu atât democrația devine mai puternică. Cu cât votează mai multe persoane, cu atât deciziile luate devin mai legitime. De data această, cetățenii, în special tinerii, trebuie să meargă la vot. Astfel, ei pot aduce o schimbare și pot oferi Europei o „față” de care vor fi mândri.

Întrucât reprezintă interesul general al cetățenilor europeni, societatea civilă poate juca un rol esențial în această campanie, în special în ceea ce privește sensibilizarea cu privire la importanța alegerilor și încurajarea cetățenilor să voteze.

Trebuie să colaborăm, să ne adresăm cetățenilor și organizațiilor societății civile de la toate nivelurile – european, național, regional –, să ne angajăm într-un dialog veritabil, să le ascultăm vocea și să le spunem liderilor noștri politici ce așteaptă organizațiile a milioane de cetățeni pe care îi reprezentăm de la noii deputați în Parlamentul European și de la noua Comisie în următorii 5 ani.

Votul nostru contează! #USEYOURVOTE

Cu stimă,

Laurențiu Plosceanu, vicepreședinte responsabil cu comunicarea

Date în agendă

4 mai 2024:

Sărbătoriți Ziua Europei și aflați mai multe despre CESE: Ziua porților deschise pe 4 mai!

30 și 31 mai 2024

Sesiunea plenară a CESE

6-9 iunie 2024

Alegerile europene din 2024

În prim-plan

În această ediție, dăm cuvântul dlui Carlos Trindade, membru al CESE și raportor al avizului „Protejarea democrației împotriva dezinformării”. În ajunul alegerilor europene, el scrie despre consecințele dăunătoare pe care dezinformarea le poate avea asupra democrației și despre cum să o combatem dacă dorim să trăim într-o democrație.

Read more in all languages

În această ediție, dăm cuvântul dlui Carlos Trindade, membru al CESE și raportor al avizului „Protejarea democrației împotriva dezinformării”. În ajunul alegerilor europene, el scrie despre consecințele dăunătoare pe care dezinformarea le poate avea asupra democrației și despre cum să o combatem dacă dorim să trăim într-o democrație.

Protejarea democrației împotriva dezinformării

Mai sunt aproape două luni până la următoarele alegeri europene și dezinformarea devine un subiect din ce în ce mai important în viața politică europeană din cauza influenței nefaste pe care ar putea să o aibă asupra rezultatelor alegerilor.

Read more in all languages

Mai sunt aproape două luni până la următoarele alegeri europene și dezinformarea devine un subiect din ce în ce mai important în viața politică europeană din cauza influenței nefaste pe care ar putea să o aibă asupra rezultatelor alegerilor.

De mai mulți ani, consecințele dăunătoare ale dezinformării reprezintă un motiv de îngrijorare pentru public, în general, și pentru politicieni, în special. Societatea democratică și modul nostru de viață cosmopolit sunt puse sub semnul întrebării. Extrema dreaptă și alte forțe extremiste europene și regimuri autocratice din țări terțe creează alianțe pentru a desfășura campanii de dezinformare care subminează proiectul european. În acest scop, utilizează platformele de comunicare socială și algoritmii acestora. Tehnologia este principalul instrument de care se folosesc pentru această campanie rău-intenționată.

Este necesară o strategie bazată pe mai mulți factori pentru a proteja democrația și a contracara dezinformarea, iar tehnologia existentă ne poate ajuta să o combatem eficient. Este esențial ca cele trei domenii ale luptei digitale – dezinformarea, amenințările hibride și securitatea cibernetică – să fie vizate în același timp în mod eficace, creând sinergii și consolidând securitatea, respectând în același timp statul de drept.

De asemenea, este esențial să se reglementeze crearea și funcționarea algoritmilor, astfel încât oamenii să poată decide să accepte sau să refuze anumite caracteristici algoritmice și să se echilibreze corect drepturile fundamentale ale cetățenilor, pe de o parte, și drepturile de proprietate intelectuală ale întreprinderilor, pe de alta. Este însă inacceptabil ca întreprinderile din domeniul tehnologiei să transforme manipularea și discursurile de incitare la ură într-o sursă de profit. Interesele private nu pot prevala asupra interesului public.

Este esențial ca informațiile publice, pluraliste și independente, în toate limbile UE, să comunice fapte incontestabile referitoare la promovarea informațiilor naționale, regionale și locale în statele membre.

Pe ordinea de zi se află crearea unui canal european de știri publice, disponibil pe diferite platforme, cu un angajament ferm față de independența editorială, care să le permită europenilor să acceseze informațiile de care au nevoie pentru a lua decizii în cunoștință de cauză. Clasificarea jurnalismului ca bun public european, astfel cum a propus UNESCO, și consolidarea modalităților de apărare a jurnaliștilor sunt măsuri necesare.

În ceea ce privește alfabetizarea digitală și capacitarea publicului larg, este esențial să se urmeze exemplul excelent al Finlandei de promovare a gândirii creative a cetățenilor. Acest lucru necesită măsuri care să ofere instrumente de promovare a alfabetizării mediatice, culturale și democratice la toate nivelurile de educație și care să vizeze toate grupele de vârstă și minoritățile.

Democrația reprezintă guvernarea poporului de către popor, iar cea mai bună modalitate de a proteja democrația este ca oamenii să își exprime dorința fermă de a trăi într-o democrație!

Modelul social european – prin incluziune și coeziune socială și regională, egalitate și solidaritate – este modul cel mai eficient (și mai rațional) prin care oamenii să simtă că bunăstarea lor generală merge mână în mână cu democrația și, prin urmare, să fie motivați să combată dezinformarea.

Pentru a proteja democrația, este nevoie urgent de o abordare mai aprofundată, de o strategie holistică și de o mai bună reglementare europeană a multiplelor dimensiuni ale acestui fenomen. Toate aceste aspecte sunt abordate în avizul TEN/830.

Carlos Trindade, membru al CESE

Invitatul-surpriză

În această ediție, invitata noastră-surpriză este profesoara Danuta Hübner, deputată în Parlamentul European, din partea Grupului Partidului Popular European. Ea enumeră toate motivele pentru care alegerile din 2024 vor fi o luptă pentru Europa și pentru care partidele politice au o responsabilitate majoră de a-și încuraja potențialii alegători să meargă la urne. În 2024, nu ne putem permite să îi lăsăm pe alții să decidă cine ne va reprezenta în procesul decizional european – de data aceasta, miza este prea mare.

Read more in all languages

În această ediție, invitata noastră-surpriză este profesoara Danuta Hübner, deputată în Parlamentul European, din partea Grupului Partidului Popular European. Ea enumeră toate motivele pentru care alegerile din 2024 vor fi o luptă pentru Europa și pentru care partidele politice au o responsabilitate majoră de a-și încuraja potențialii alegători să meargă la urne. În 2024, nu ne putem permite să îi lăsăm pe alții să decidă cine ne va reprezenta în procesul decizional european – de data aceasta, miza este prea mare. 

Danuta Hübner: votul contează

O dată la cinci ani, cetățenii europeni merg la urne pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul European (PE), singura instituție a Uniunii Europene aleasă în mod direct. În 2024, 720 de membri nou aleși vor demara în cea de-a zecea legislatură. În cursul mandatului de cinci ani, ei vor juca un rol decisiv în modelarea Europei, a instituțiilor și politicilor sale, a poziției sale într-o lume polarizată și a angajamentului său față de valorile comune.

Read more in all languages

O dată la cinci ani, cetățenii europeni merg la urne pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul European (PE), singura instituție a Uniunii Europene aleasă în mod direct. În 2024, 720 de membri nou aleși vor demara în cea de-a zecea legislatură. În cursul mandatului de cinci ani, ei vor juca un rol decisiv în modelarea Europei, a instituțiilor și politicilor sale, a poziției sale într-o lume polarizată și a angajamentului său față de valorile comune.

Toate alegerile sunt importante. Așa începe democrația. Dar știm că democrația înseamnă mult mai mult decât alegeri. Vedem guverne alese în mod democratic care practică democrația, însă subminează statul de drept. Alegerile, chiar dacă sunt corecte și libere, nu sunt singura garanție a democrației și nici singurul factor care determină democrația. Acesta este motivul pentru care alegătorii ar trebui să se implice activ în alegeri.

Ultimii cinci ani au fost marcați de o serie de provocări aproape existențiale pentru Uniunea Europeană. A trebuit să facem față Brexitului și consecințelor acestuia. Apoi au urmat pandemia de COVID-19, invadarea brutală și inumană a Ucrainei de către Rusia, generând provocări economice, inclusiv criza energetică și nivelurile ridicate ale inflației. Am făcut față tuturor acestor perturbări neprevăzute, urmărind în același timp principalele noastre obiective strategice de dublă tranziție către o economie verde și competitivă din punct de vedere digital. Un mediu geopolitic în schimbare a condus la sancțiuni ambițioase impuse Rusiei de UE și de partenerii săi democratici, la reducerea riscurilor legate de dependența noastră de China și la plasarea relațiilor noastre cu SUA pe o bază solidă fără precedent. Uniunea a lansat, de asemenea, primul program privind industria europeană de apărare, care se va concretiza în anii următori.

Alegerile din 2024 vor fi o luptă pentru Europa. Campania electorală va trebui să răspundă așteptărilor cetățenilor, respectându-le rolul în procesul decizional european. Nu există nicio îndoială că aspecte precum migrația, schimbările climatice și sprijinul pentru Ucraina care își apără țara împotriva agresiunii Rusiei ne privesc pe toți cei cărora ne pasă de libertate, democrație și pace. Politicienii aleși vor trebui să depună toate eforturile pentru a asigura relansarea eficientă a politicii de extindere. Atunci când discută cu candidații despre sarcinile lor în următorii cinci ani, ei trebuie să știe că, în cazul în care sunt aleși, vor trebui să țină seama de faptul că Uniunea Europeană face parte dintr-o lume din ce în ce mai scindată, împărțită între democrații și regimuri autoritare. 2024 este anul în care au loc alegeri în întreaga lume, în țări cu o populație totală de patru miliarde de locuitori.

Noi, europenii, vom acorda o atenție deosebită deciziilor americanilor care vor merge la urne pentru a-și alege președintele. Relația transatlantică va fi o chestiune importantă în cadrul dezbaterilor noastre electorale europene. Este de datoria politicienilor și a partidelor politice europene să depună toate eforturile pentru a colabora cu cetățenii și a-i încuraja să își facă auzită vocea. Incertitudinea geopolitică face acest lucru mai important ca niciodată. Partidele politice care își prezintă candidații la alegeri au adesea opinii diferite cu privire la chestiuni de o importanță crucială pentru viețile noastre. Putem avea un cuvânt de spus și putem avea un impact asupra viitorului Europei, care este viitorul nostru, numai dacă noi, ca cetățeni, ne angajăm să discutăm cu candidații și mergem la urne. Uneori suntem frustrați și supărați. Dar tocmai de aceea participarea noastră activă la dialogul electoral politic este atât de importantă.

În 2019, pentru prima dată, prezența la vot la alegerile europene a depășit ușor 50 %. Votul tinerilor europeni a fost cel care a contribuit la creșterea ratei de participare. Pe de o parte, este o veste bună că jumătate dintre persoanele cu drept de vot și-au exercitat acest drept. Dar, pe de altă parte, înseamnă că jumătate dintre noi, cetățeni europeni cu drept de vot, nu au votat. În 2024, nu ne putem permite să-i lăsăm pe alții să decidă cine ne reprezintă în procesul decizional și legislativ european. Participarea scăzută slăbește legitimitatea celor aleși și se traduce prin rolul lor mai slab în Parlamentul European. Este o responsabilitate majoră a partidelor politice să își încurajeze potențialii alegători să meargă la urne.

De decenii, cetățenii europeni s-au considerat reprezentați în UE prin intermediul guvernelor lor. Alegerile din 2024 oferă ocazia de a demonstra puterea reală a PE ca voce a cetățenilor. Vor fi persoane care votează pentru prima dată. În cinci state membre, tinerii în vârstă de 16 ani vor vota. Tinerii vor avea așteptări diferite din partea politicienilor. Am văzut acest lucru în timpul Conferinței privind viitorul Europei, iar acum îl auzim în cadrul grupurilor de monitorizare organizate de Comisia Europeană. Politicienii ar trebui să valorifice viitoarele alegeri europene ca un proces de construire a unei noi generații de alegători și politicieni, ca o fereastră de oportunitate de a consolida educația politică transparentă, precum și identitatea și încrederea.

Strategia de comunicare a PE pentru alegerile europene din 2024 se axează pe mobilizarea persoanelor care s-au abținut și a celor care votează pentru prima dată, ajutându-i pe cei implicați, inclusiv mass-media, ONG-uri, întreprinderi și persoane fizice, sprijinind implicarea civică imparțială a cetățenilor și a organizațiilor europene în promovarea importanței votului.

Asistăm deja la ingerințe străine în alegerile europene, la operațiuni hibride de dezinformare, la distrugerea încrederii în instituții și în politicieni și la elaborarea de discursuri care dezbină. Acest lucru se întâmplă înainte de alegeri, se va intensifica în timpul alegerilor și vor exista patologii postelectorale. Trebuie puse în aplicare legi împotriva dezinformării. Acțiunile naționale și europene nu vor fi suficiente, avem nevoie de finanțare semnificativă care să sprijine o abordare la nivelul întregii societăți pentru a expune dezinformarea și pe autorii acesteia, deoarece ea afectează viața de zi cu zi a oamenilor și alegerile lor strategice.

La aceste alegeri, este în joc soarta democrației, libertății și securității. Și fiecare vot contează.

Danuta Hübner, deputată în Parlamentul European (Grupul PPE)

Rubrica Info CESE: „Eu votez, și tu?”

În noua noastră rubrică „Eu votez. Și tu?” vă aducem articolul lui Mihály Hardy, jurnalist maghiar și redactor-șef la Klubrádió, care ne oferă o imagine de ansamblu asupra atmosferei preelectorale din Ungaria. Klubrádió este ultimul post de radio independent important al țării, care difuzează știri 24/7 și oferă o analiză de fond privind tematicile actuale și cultura. Postului de radio i s-a retras frecvența de către autoritatea guvernamentală pentru mass-media, dar a reușit să supraviețuiască datorită popularității sale și a finanțării participative. 

Read more in all languages

În noua noastră rubrică „Eu votez. Și tu?” vă aducem articolul lui Mihály Hardy, jurnalist maghiar și redactor-șef la Klubrádió, care ne oferă o imagine de ansamblu asupra climatului preelectoral din Ungaria. Klubrádió este ultimul post de radio independent important al țării, care difuzează știri 24/7 și oferă o analiză de fond privind tematicile actuale și cultura. Postului de radio i s-a retras frecvența de către autoritatea guvernamentală pentru mass-media, dar a reușit să supraviețuiască datorită popularității sale și a finanțării participative. 

Mihály Hardy: Miza este libertatea

„Libertatea înseamnă că nu mai e nimic de pierdut...” – spune un cântec country foarte cunoscut, scris de Kris Kristofferson în 1969 și reinterpretat de mulți artiști, de la Janis Joplin până la Kenny Rogers. Cu toate acestea, spre deosebire de cântecul „Me and Bobby McGee”, în acest moment, libertatea în Europa, înseamnă că avem multe de pierdut dacă nu ne-o apărăm. În special în Ungaria.

Read more in all languages

„Libertatea înseamnă că nu mai e nimic de pierdut...” – spune un cântec country foarte cunoscut, scris de Kris Kristofferson în 1969 și reinterpretat de mulți artiști, de la Janis Joplin până la Kenny Rogers. Cu toate acestea, spre deosebire de cântecul „Me and Bobby McGee”, în acest moment, libertatea în Europa înseamnă că avem multe de pierdut dacă nu ne-o apărăm. În special în Ungaria.

Oamenii se obișnuiesc foarte repede cu binele. Ei nu privesc înapoi în timp, pentru a putea aprecia libertăți precum libertatea de a călători, libertatea presei, libertatea de a avea un loc de muncă sau libertatea accesului la educație în întreaga Europă. Oamenii din generația mea (un „boomer” născut la sfârșitul anilor 50, când Ungaria făcea încă parte din Pactul de la Varșovia) își amintesc drumul lung până la libertatea din prezent, de la căderea zidului Berlinului până la aderarea Ungariei la UE, revenirea în familia națiunilor libere, în 2004. A durat 14 ani de la căderea comunismului până când țara noastră a reușit să se alăture acestei familii, împreună cu Cehia, Slovacia și Polonia. În opinia mea, în ultimii 14 ani, Ungaria a înregistrat un regres lent, a rămas în urmă. Era în avangarda libertăților civile și a libertății presei la începutul anilor 90, iar astăzi se confruntă cu populismul, autocrația și dictatura constituțională – o contradicție în sine.

Guvernul de la Budapesta a declarat aproape deschis război valorilor europene comune: în narațiunea sa, „Bruxelles” este un dușman, iar UE însuși diavolul. Această situație durează de aproape 14 ani și demonstrează dificultatea de a sprijini orice campanie proeuropeană, fie a opoziției (sau ce a mai rămas din ea), fie a societății civile și a ONG-urilor (sau ce mai rămâne din ele). Și, totuși, refuzăm să capitulăm, refuzăm să permitem ca valorile europene să se piardă doar pentru că niște politicieni maghiari au decis să danseze după o muzică compusă departe, probabil la Kremlin.

Sondaje recente din Ungaria arată în continuare că aproape 68-70 % din populația cu vârstă de vot sprijină și se bucură de beneficiile legate de Uniunea Europeană și de valorile europene comune. Marea întrebare este dacă sunt pregătiți să meargă la vot în număr mare la 9 iunie 2024. În Ungaria, acest vot va avea loc în aceeași zi cu alegerile locale și, cum nemulțumirea este tot mai mare în țară, perspectivele nu sunt rele. Un vot de protest împotriva politicilor guvernului va însemna, de asemenea, un vot pro-european.

Mihály Hardy este jurnalist maghiar, redactor-șef al Klubrádió

Știrile CESE

Viitoarea piață unică europeană necesită o nouă orientare geopolitică

Regândirea strategică a pieței unice a UE a devenit o necesitate. Lumea s-a schimbat în ultimii 30 de ani, iar piața unică trebuie adaptată la noua situație internațională, a declarat fostul șef al guvernului italian, Enrico Letta, în dezbaterea din sesiunea plenară a CESE din 20 martie 2024.

Read more in all languages

Regândirea strategică a pieței unice a UE a devenit o necesitate. Lumea s-a schimbat în ultimii 30 de ani, iar piața unică trebuie adaptată la noua situație internațională, a declarat fostul șef al guvernului italian, Enrico Letta, în dezbaterea din sesiunea plenară a CESE din 20 martie 2024.

Prezentând ideea esențială care stă la baza raportului său la nivel înalt privind viitorul pieței unice, dl Letta, actualul președinte al Institutului Jacques Delors, a subliniat că viitoarea piață unică trebuie să aibă o abordare geopolitică și să se concentreze pe autonomia strategică a Europei și pe piloni precum apărarea, telecomunicațiile, energia și finanțele.

„Situația geopolitică este în prezent complet diferită față de acum 30 de ani. Astăzi avem misiunea de a analiza consecințele pe care noul scenariu mondial le are asupra pieței unice și a viitorului său. Trebuie să avem o nouă abordare și să includem aspecte precum apărarea și extinderea”, a afirmat el.

Președintele CESE, dl Oliver Röpke, a subliniat că succesul pieței unice nu poate fi măsurat doar din punct de vedere economic, ci trebuie să reflecte și speranțele și bunăstarea cetățenilor europeni: „La CESE, considerăm că piața unică se referă în mod fundamental la oameni, iar dreptul la libera circulație înseamnă, de asemenea, libertatea de stabilire.”

Dl Letta a subliniat că piața unică este despre oameni dar și pentru oameni. Competitivitatea economică trebuie să meargă mână în mână cu protecția socială, iar libertatea de circulație și dreptul de ședere fac parte din aceeași libertate: „Exodul creierelor are un impact devastator în unele țări. Trebuie să abordăm libertatea de ședere și libertatea de a reveni în țara de origine. Astăzi, această libertate constă doar în a pleca, nu și în a reveni, ceea ce afectează competitivitatea și creează o problemă majoră în Europa.” (mp)

Criza locuințelor – CESE îndeamnă UE să acționeze

Din ce în ce mai mulți europeni sunt îngrijorați că nu își pot găsi o locuință decentă la un preț accesibil. Riscurile sunt locuințele improprii, presiunea financiară, insecuritatea locativă și chiar lipsa de adăpost. Prețurile inabordabile ale locuințelor pot afecta sănătatea și bunăstarea oamenilor, pot duce la condiții de viață și oportunități inegale și la cheltuieli cu asistența medicală, la o productivitate mai scăzută și la daune ale mediului.

Read more in all languages

Din ce în ce mai mulți europeni sunt îngrijorați că nu își pot găsi o locuință decentă la un preț accesibil. Riscurile sunt locuințele improprii, presiunea financiară, insecuritatea locativă și chiar lipsa de adăpost. Prețurile inabordabile ale locuințelor pot afecta sănătatea și bunăstarea oamenilor, pot duce la condiții de viață și oportunități inegale și la cheltuieli cu asistența medicală, la o productivitate mai scăzută și la daune ale mediului.

Conferința organizată recent de Comitetul Economic și Social European (CESE) la Bruxelles a transmis un avertisment clar: criza locuințelor din Europa se agravează, ceea ce produce o serie de efecte secundare.

Potrivit unui studiu recent al Eurofound, criza locuințelor îi afectează în special pe tineri, împiedicându-i să se mute din locuința părinților lor. Vârsta la care cel puțin 50 % dintre persoanele din UE locuiau în afara casei lor parentale a crescut de la 26 la 28 de ani între 2007 și 2019. Între 2010 și 2019, Spania, Croația, Italia, Cipru, Belgia, Grecia și Irlanda s-au confruntat cu cele mai mari creșteri ale numărului de persoane cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani care locuiesc cu părinții lor.

De-a lungul anilor, CESE a făcut eforturi să semnaleze problemele legate de locuințe în întreaga UE. În 2020, Comitetul a adoptat un aviz privind accesul universal la locuințe decente, durabile și accesibile pe termen lung, elaborat de membrii săi Raymond Hencks și András Edelényi și a solicitat un plan de acțiune european privind locuințele.

Prin recomandările formulate la această conferință, CESE intenționează să dea un impuls politic dezbaterii și să se asigure că criza locuințelor din UE apare pe agenda 2024-2029 a noului Parlament European și a noii Comisii. Uniunea Europeană trebuie să mobilizeze resursele pentru a combate penuria de locuințe decente și la prețuri accesibile. (mp)

Trei instituții europene solicită Comisiei să nu întârzie lansarea Inițiativei pentru reziliență la stresul hidric

Ca răspuns la amânarea de către Comisia Europeană a Inițiativei pentru reziliență la stresul hidric, reprezentanții Comitetului Economic și Social European (CESE), ai Grupului de lucru privind apa al Parlamentului European (PE) și ai Comitetului European al Regiunilor (CoR) au adresat, în comun, o scrisoare deschisă vicepreședintelui executiv Maroš Šefčovič, în care solicită Comisiei să adopte o abordare cuprinzătoare pentru a întâmpina provocările legate de apă și își reiterează apelul în favoarea unui Pact albastru al UE.

Read more in all languages

Ca răspuns la amânarea de către Comisia Europeană a Inițiativei pentru reziliență la stresul hidric, reprezentanții Comitetului Economic și Social European (CESE), ai Grupului de lucru privind apa al Parlamentului European (PE) și ai Comitetului European al Regiunilor (CoR) au adresat, în comun, o scrisoare deschisă vicepreședintelui executiv Maroš Šefčovič, în care solicită Comisiei să adopte o abordare cuprinzătoare pentru a întâmpina provocările legate de apă și își reiterează apelul în favoarea unui Pact albastru al UE.

Scrisoarea reflectă preocupările comune ale acestor instituții cu privire la amânarea Inițiativei pentru reziliență la stresul hidric, pe care o consideră un semnal îngrijorător în ceea ce privește angajamentul UE de a aborda provocările tot mai mari cu care se confruntă Europa în materie de apă. Cele trei instituții aflate la originea acestei scrisori reprezintă societatea civilă, cetățenii și, respectiv, administrațiile locale din UE.

Ele propun o abordare holistică și bazată pe colaborare, care să integreze apa în toate politicile, pentru a asigura accesul echitabil la această resursă întregii societăți civile, fermierilor, industriilor și infrastructurilor, și care să țină seama de aspectele sociale, economice și de mediu ale apei.

Obiectivul urmărit constă în a depăși abordarea actuală, fragmentată, prin promovarea unei strategii independente în domeniul apei, mai cuprinzătoare și mai eficace. Cele trei instituții solicită Comisiei să își continue activitatea cu privire la Inițiativa pentru reziliență la stresul hidric și să considere apa o prioritate absolută a UE în viitorul său mandat (2024-2029).

Pentru a consulta scrisoarea în integralitate (în limba engleză), faceți clic aici. (gb)

Etapa următoare a luptei împotriva bolilor rare (#RareDiseases): integrarea rețelelor europene de referință în sistemele naționale de sănătate

La 8 martie 2024, Comitetul Economic și Social European și Comisia Europeană au organizat o conferință pe tema „Bolile rare în UE: Acțiune comună pentru conturarea viitorului RER” (reuniune inițială a proiectului JARDIN) la Bruxelles. Obiectivul a fost lansarea unei inițiative europene comune privind bolile rare pentru a integra rețelele europene de referință (RER) în sistemele naționale de sănătate, creând în același timp un front comun în rândul instituțiilor UE, al țărilor europene, al organizațiilor societății civile, al asociațiilor de pacienți, al oamenilor de știință, al practicienilor și al administratorilor spitalelor.

Read more in all languages

La 8 martie 2024, Comitetul Economic și Social European și Comisia Europeană au organizat o conferință pe tema „Bolile rare în UE: Acțiune comună pentru conturarea viitorului RER” (reuniune inițială a proiectului JARDIN) la Bruxelles. Obiectivul a fost lansarea unei inițiative europene comune privind bolile rare pentru a integra rețelele europene de referință (RER) în sistemele naționale de sănătate, creând în același timp un front comun în rândul instituțiilor UE, al țărilor europene, al organizațiilor societății civile, al asociațiilor de pacienți, al oamenilor de știință, al practicienilor și al administratorilor spitalelor.

Sistemele de sănătate din UE întâmpină dificultăți în a oferi asistență medicală de înaltă calitate și eficientă din punctul de vedere al costurilor în cazul bolilor complexe rare sau cu prevalență redusă, care afectează viața de zi cu zi a aproximativ 30 de milioane de europeni. De aceea este important să se valorifice potențialul rețelelor europene de referință (RER), rețelele virtuale ale furnizorilor de asistență medicală din întreaga Europă, care facilitează discuțiile privind bolile complexe sau rare și afecțiunile care necesită tratament foarte specializat și cunoștințe și resurse concentrate.

Acțiunea comună JARDIN este un proiect care integrează RER în sistemele naționale de sănătate și depune eforturi pentru a le face durabile. Aceasta dezvoltă parcursuri naționale pentru pacienți legate de RER, astfel încât rețelele naționale de referință să reflecte și completeze RER, precum și structuri pentru pacienții nediagnosticați.

Proiectul implică cele 27 de state membre ale UE, Norvegia și Ucraina. El este coordonat de Austria și dispune de o finanțare totală de 18,75 milioane EUR (15 milioane EUR din partea UE și 3,75 milioane EUR din partea statelor membre) pentru o perioadă de trei ani. Rezultatele așteptate de la JARDIN, inclusiv recomandările, planurile și rapoartele proiectelor-pilot concrete, ar trebui să ducă la planuri naționale mai bune pentru bolile rare în statele membre ale UE. (mp)

CESE formulează recomandări esențiale pentru unitatea socială și creșterea favorabilă incluziunii în Europa

La solicitarea Președinției belgiene a Consiliului UE, Comitetul Economic și Social European (CESE) a prezentat recomandări esențiale menite să consolideze coeziunea socială, să gestioneze datoria și să acorde prioritate investițiilor în îngrijirile de sănătate și ocuparea forței de muncă în întreaga Europă. CESE și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că bugetele limitate ar putea încetini progresul în combaterea sărăciei și a schimbărilor climatice.

Read more in all languages

La solicitarea Președinției belgiene a Consiliului UE, Comitetul Economic și Social European (CESE) a prezentat recomandări esențiale menite să consolideze coeziunea socială, să gestioneze datoria și să acorde prioritate investițiilor în îngrijirile de sănătate și ocuparea forței de muncă în întreaga Europă. CESE și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că bugetele limitate ar putea încetini progresul în combaterea sărăciei și a schimbărilor climatice.

CESE și-a prezentat recomandările în avizul pe tema „Stimularea creșterii favorabile incluziunii pe termen lung prin reforme și investiții”, care a fost dezbătut și adoptat în sesiunea sa plenară din martie, cu participarea comisarului pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, și a ministrului belgian al pensiilor și integrării sociale, Karine Lalieux.

În acest aviz, Comitetul a subliniat nevoia de a alinia cadrele existente, cum ar fi semestrul european și Pilonul european al drepturilor sociale. Vorbitorii din cadrul dezbaterii la nivel înalt au subliniat necesitatea de a promova Europa socială și de a aborda chestiuni presante, cum ar fi decalajul de pensii între femei și bărbați și incluziunea digitală. Conferința la nivel înalt privind Pilonul european al drepturilor sociale, care va avea loc în curând în Belgia, demonstrează angajamentul de a continua punerea în aplicare a acestui instrument.

Propunerile Comitetului subliniază importanța utilizării eficiente a resurselor financiare, a implicării partenerilor sociali și a societății civile în procesele decizionale, și a asigurării unei tranziții verzi și digitale juste. Incluziunea este o temă centrală, la fel ca și maximizarea impactului investițiilor sociale, în paralel cu promovarea stabilității economice și a coeziunii sociale în UE. (tk)

©UN Women

CESE reprezintă pentru prima dată societatea civilă europeană în cadrul Comisiei ONU pentru statutul femeilor

În martie, CESE a participat la cea de-a 68-a sesiune a Comisiei Organizației Națiunilor Unite pentru statutul femeilor (CSW68), principalul organism internațional și interguvernamental care luptă pentru egalitatea de gen, care a avut loc la New York.

Read more in all languages

În martie, CESE a participat la cea de-a 68-a sesiune a Comisiei Organizației Națiunilor Unite pentru statutul femeilor (CSW68), principalul organism internațional și interguvernamental care luptă pentru egalitatea de gen, care a avut loc la New York.

Aceasta a fost participarea inaugurală a CESE la cea mai mare reuniune anuală a ONU privind emanciparea femeilor, care, în acest an, s-a axat pe eradicarea sărăciei în rândul femeilor. Făcând auzită vocea societății civile europene în lupta sa pentru egalitatea de gen, CESE a contribuit la această temă printr-o declarație care cuprinde zece puncte de acțiune pentru emanciparea economică și protecția socială a femeilor.

Delegația CESE a fost condusă de președintele Oliver Röpke, pentru care egalitatea de gen este o prioritate esențială a activității și președinției sale. Președintele Röpke a declarat: „CESE are o istorie lungă de susținere a politicilor europene și globale privind promovarea egalității de gen și abordarea inegalităților economice și sociale cu care se confruntă femeile și fetele în prezent. Dar este prima dată când prezentăm aceste eforturi, cu o singură voce a societății civile europene, la cel mai înalt nivel posibil al luptei colective pentru egalitate de gen la nivel mondial. Sărăcia nu este neutră din punctul de vedere al genului, deci nici răspunsul nostru nu poate fi”.

Punctele de acțiune enumerate în declarația CESE înglobează pozițiile CESE cu privire la tema CSW68. Acestea vizează promovarea egalității de gen, combaterea sărăciei și consolidarea instituțiilor dintr-o perspectivă de gen, în conformitate cu prioritățile UE. Printre altele, ele includ, de asemenea, protejarea femeilor împotriva tuturor tipurilor de violență, asigurarea unor servicii de sănătate accesibile, reprezentarea echitabilă a femeilor pe piața muncii, promovarea rolului de lider al femeilor și asigurarea egalității de șanse prin educație.

„Peste un an, sper să pot spune că prezența CESE în cadrul UNCSW a contribuit la conferirea unei voci mai puternice acestor solicitări. Putem și trebuie să adoptăm un spirit critic. Avem nevoie de vocile critice ale societății civile, părților interesate, ONG-urilor și instituțiilor care urmăresc realizarea acestui obiectiv colectiv și comun: o Europă mai echitabilă, o lume mai echitabilă. Putem și trebuie să arătăm calea de urmat”, a afirmat președintele Röpke. CESE a făcut parte dintr-o delegație a UE, reprezentată de Președinția UE. A avut rol de observator, împreună cu Parlamentul European. Alături de președinte, delegația CESE a fost formată din următoarele membre: Christa Schweng, Mariya Mincheva, Cinzia del Rio, Maria Nikolopoulou, Chiara Corazza și Sif Holst, președinta Grupului pentru egalitate al CESE. (ll)

Premiile europene pentru producția ecologică 2024

Cererea de candidaturi pentru a treia ediție a Premiilor europene pentru producția ecologică este deschisă până la 12 mai 2024.

Read more in all languages

Cererea de candidaturi pentru a treia ediție a Premiilor europene pentru producția ecologică este deschisă până la 12 mai 2024.

Premiile europene pentru producția ecologică recunosc diferitele părți interesate de-a lungul lanțului valoric ecologic care au creat proiecte inovatoare, durabile și inspiratoare, care au produs o valoare adăugată reală pentru producția și consumul de alimente ecologice.

Ceremonia de decernare a premiilor este programată pentru 23 septembrie 2024, Ziua Europeană a Produselor Ecologice.

Depuneți-vă candidatura online până la 12 mai 2024, ora 23:59:59 CEST.

Sărbătoriți Europa și democrația!

Participați la Ziua porților deschise la CESE pe 4 mai!

Notați-vă în agendă ziua de sâmbătă, 4 mai 2024: Comitetul Economic și Social European (CESE) își deschide porțile pentru a sărbători Ziua europeană a porților deschise, care are loc în fiecare an, în toate instituțiile UE. Sărbătorim democrația europeană și ne concentrăm asupra viitoarelor alegeri europene din iunie. Este o ocazie de a învăța despre UE, de a dialoga cu societatea civilă și de a descoperi cum puteți modela viitorul Europei prin votul dumneavoastră.

Read more in all languages

Participați la Ziua porților deschise la CESE pe 4 mai!

Notați-vă în agendă ziua de sâmbătă, 4 mai 2024: Comitetul Economic și Social European (CESE) își deschide porțile pentru a sărbători Ziua europeană a porților deschise, care are loc în fiecare an, în toate instituțiile UE. Sărbătorim democrația europeană și ne concentrăm asupra viitoarelor alegeri europene din iunie. Este o ocazie de a învăța despre UE, de a dialoga cu societatea civilă și de a descoperi cum puteți modela viitorul Europei prin votul dumneavoastră.

De ce să vizitați CESE în Ziua porților deschise?

  • Clădirea Jacques Delors: Explorați emblematicul sediu al CESE de pe Rue Belliard, inima societății civile organizate din Europa. Fiți martori direcți ai modului în care reprezentanții angajatorilor, ai lucrătorilor, ai ecologiștilor, ai consumatorilor și ai altor categorii contribuie la elaborarea politicilor UE.
  • Învățare interactivă: Participați la dezbateri însuflețite cu membrii CESE pe teme care vă sunt de mare interes. Aflați cum dialogul social modelează legislația UE și cum vă puteți face auzită vocea. 
  • Activități pentru toate vârstele: Bucurați-vă de o atmosferă festivă cu cea mai bună muzică live, jocuri interactive pentru a vă demonstra cunoștințele despre UE și machiaj pentru cei mici. Luați acasă un suvenir sau o caricatură personală și păstrați o amintire a zilei cu o fotografie amuzantă făcută în cabina foto.
  • Dezbateri aprofundate: Observați din interior rolul CESE în construirea unei Europe durabile, prospere și favorabile incluziunii pentru toți. Profitați de ocazia de a participa la discuții rapide și țintite cu membrii CESE pe teme specifice care vă interesează. Este o ocazie unică de a obține informații valoroase din inima procesului european de elaborare a politicilor.
  • Puterea societății civile: Descoperiți cum intervine CESE pentru a depăși decalajul dintre cetățeni și UE, și cum diverși actori își unesc vocile pentru a susține justiția socială, protecția mediului și multe alte aspecte pentru o Uniune Europeană mai puternică.

O sărbătorire pe două roți!

Pe lângă toate aceste activități pasionante, un grup de bicicliști va sosi la CESE pe 4 mai! El va fi compus, printre alții, din membri ai CESE care vor pedala 500 km din Franța până la Bruxelles pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la alegerile europene. Veniți alături de noi pentru a-i întâmpina la sosirea la CESE și aflați mai multe despre misiunea lor inspiratoare, despre călătoria lor și despre provocările cu care s-au confruntat pe traseu.

Mai mult decât o vizită, este o experiență

Ziua porților deschise a CESE este o ocazie de a intra în contact cu Europa, de a sărbători democrația și de a descoperi puterea societății civile. Fie că sunteți un european entuziast, un eurosceptic sau un nou-venit curios, avem ceva de oferit tuturor. Veniți să explorați, să învățați și să dialogați în inima democrației europene!

Rămâneți conectat pentru mai multe detalii

Nu este necesară o înregistrare prealabilă. În săptămânile următoare vom publica mai multe informații cu privire la activitățile specifice și la momentele-cheie. Urmăriți-ne pe platformele de comunicare socială și vizitați site-ul nostru (www.eesc.europa.eu/openday) pentru actualizări.

Nu ratați această ocazie unică de a cunoaște UE fără intermediari! (cg)

#EuropeDay #UseYourVote

Știri despre grupuri

Stefano Mallia: „Tranziția verde trebuie realizată astfel încât să permită înființarea de întreprinderi și dezvoltarea lor”

Extras dintr-un interviu acordat de Stefano Mallia, președintele Grupului „Angajatori”, revistei Federației întreprinderilor finlandeze, Yrittäjä

Alegerile europene se apropie cu pași rapizi. În iunie, cetățenii statelor membre ale UE își vor alege reprezentanții în Parlamentul European, care se vor afla la putere în următorii cinci ani. Atunci când Stefano Mallia, președintele Grupului „Angajatori” al CESE, este întrebat despre cea mai mare provocare cu care se confruntă antreprenorii europeni în următorii cinci ani, răspunsul său este prompt.

Read more in all languages

Extras dintr-un interviu acordat de Stefano Mallia, președintele Grupului „Angajatori”, revistei Federației întreprinderilor finlandeze, Yrittäjä

Alegerile europene se apropie cu pași rapizi. În iunie, cetățenii statelor membre ale UE își vor alege reprezentanții în Parlamentul European, care se vor afla la putere în următorii cinci ani. Atunci când Stefano Mallia, președintele Grupului „Angajatori” al CESE, este întrebat despre cea mai mare provocare cu care se confruntă antreprenorii europeni în următorii cinci ani, răspunsul său este prompt.

– Tranziția verde, afirmă el.

În opinia dlui Mallia, este important să se garanteze că întreprinderile pot să prospere în cadrul tranziției către o economie și o creștere mai durabile din punctul de vedere al mediului.

– Tranziția verde trebuie realizată astfel încât să permită înființarea de întreprinderi și dezvoltarea lor. Atunci când întreprinderilor le merge bine, întregii societăți îi merge bine. Întreprinderile creează locuri de muncă și generează venituri fiscale utile societății.

Reducerea birocrației

Una dintre sarcinile principale ale Grupului „Angajatori” al CESE din ultimii ani a fost de a contribui la reducerea semnificativă a sarcinii administrative cu care se confruntă întreprinderile. Dl Mallia observă că este important ca Comisia să înțeleagă, printre altele, necesitatea de a suprima obligațiile de raportare pentru IMM-uri, care sunt considerabile.

Ori de câte ori se elaborează o nouă legislație, este esențial să se țină seama de competitivitatea întreprinderilor. Trebuie să se garanteze că întreprinderile se pot dezvolta.

Importanța de a vota la alegerile europene

Deși recunoaște că Uniunea Europeană se confruntă cu provocări și probleme specifice, dl Mallia consideră că, în ansamblu, UE a obținut multe rezultate pozitive.

– Antreprenorii ar trebui să voteze, astfel încât în Parlament să ajungă persoane care se preocupă de situația lor și de cea a întreprinderilor. A nu vota înseamnă a lăsa altora puterea de a decide. Votul la alegerile europene poate, de asemenea, să împiedice ajungerea extremiștilor la putere.

Interviul în integralitate este disponibil aici: https://www.yrittajat.fi/uutiset/eu-vaikuttaja-stefano-mallia-vihrea-siirtyma-toteutettava-niin-etta-samaan-aikaan-yrityksia-voidaan-perustaa-ja-ne-voivat-kasvaa/

Comunitățile energetice în voia vântului: nicio producție de energie fără reprezentare

redactat de Grupul „Lucrători” al CESE

Cooperativele și comunitățile energetice sunt esențiale pentru succesul tranziției verzi. Cu toate acestea, Comisia nu le acordă importanța cuvenită în planul său de acțiune privind energia eoliană în Europa, în care pare să ignore opoziția crescândă față de noile parcuri eoliene.

Read more in all languages

redactat de Grupul „Lucrători” al CESE

Cooperativele și comunitățile energetice sunt esențiale pentru succesul tranziției verzi. Cu toate acestea, Comisia nu le acordă importanța cuvenită în planul său de acțiune privind energia eoliană în Europa, în care pare să ignore opoziția crescândă față de noile parcuri eoliene.

În octombrie, Comisia Europeană a prezentat Planul de acțiune european pentru sectorul energiei eoliene, menit să garanteze că tranziția către o energie curată merge mână în mână cu competitivitatea industrială și că energia eoliană continuă să fie o poveste de succes europeană.

Energia eoliană, care generează peste o treime din energia electrică din surse regenerabile a Europei – și peste 17 % din producția sa totală de energie electrică – reprezintă o componentă fundamentală a producției de energie electrică cu zero emisii nete pe viitor.

Cu toate acestea, în planul său de acțiune, Comisia pare să ignore opoziția crescândă față de crearea de noi parcuri eoliene, exprimată prin protestele diverselor grupuri, de la apărătorii peisajului la ecologiști, cu reacții de tipul „Oriunde, dar nu lângă casa mea!” (Not in My Backyard - NIMBY).

Cooperativele și comunitățile energetice, care impulsionează un proces local - ghidat de către cetățeni - în măsură să-și asume tranziția, sunt fundamentale pentru a depăși această opoziție și pentru a garanta că beneficiile acestei tranziții sunt partajate pe scară largă. În plus, ele sunt, de asemenea, importante dacă se dorește ca producția de energie din surse regenerabile să ducă la un nou sistem mai descentralizat de producție de energie electrică.

Planul de acțiune european pentru sectorul energiei eoliene al Comisiei se concentrează, în schimb, doar asupra întreprinderilor mari, ceea ce va dăuna procesului de difuzare a energiei eoliene, reducând gradul de acceptare și periclitând tranziția. Comisia ar trebui să reexamineze domeniul de aplicare al planului său de acțiune și să includă participarea cetățenilor în pilonul 7 al acestui plan.

Comisia ar trebui să garanteze că ofertele nu sunt axate exclusiv pe prețuri și că iau în considerare preocupările legate de mediu, de sănătatea și siguranța la locul de muncă, precum și de negocierile colective, astfel cum CESE a recomandat recent în avizul său pe această temă.

Conferința privind sprijinul profesioniștilor pentru Pactul albastru european – a 8-a ediție a Zilei europene a profesiilor liberale

redactat de Grupul „Organizații ale societății civile” al CESE

Categoria „Profesii liberale” a Comitetului Economic și Social European va organiza cea de-a 8-a ediție a Zilei europene a profesiilor liberale pe 7 mai 2024, între orele 10:30 și 16:00, la Bruxelles.

Read more in all languages

redactat de Grupul „Organizații ale societății civile” al CESE

Categoria „Profesii liberale” a Comitetului Economic și Social European va organiza cea de-a 8-a ediție a Zilei europene a profesiilor liberale pe 7 mai 2024, între orele 10:30 și 16:00, la Bruxelles.

Alăturați-vă dezbaterii din acest an pe tema „Sprijinul profesioniștilor pentru Pactul albastru al UE”. Împreună cu principalii factori de decizie din Comisia Europeană, Parlamentul European și din statele membre, vom căuta soluții pentru a aborda provocările tot mai mari legate de apă.

Apa este o resursă vitală, dar din ce în ce mai limitată. Pe măsură ce populația mondială crește, crește și cererea de apă. Aproape două treimi dintre cetățenii europeni consideră calitatea apei și/sau cantitatea de apă din țara lor o problemă. Schimbările climatice vor afecta și mai mult disponibilitatea, calitatea și cantitatea apei. Dacă nu se iau măsuri, penuria de apă și sărăcia în domeniul apei ar putea afecta părți din ce în ce mai mari ale societății civile din întreaga lume, cu implicații profunde pentru securitatea alimentară, mediu, sănătatea umană și stabilitatea economică, socială și politică.

În cadrul acestei conferințe, care s-a poziționat deja ca o platformă interesantă și relevantă pentru principalii profesioniști din Europa, vom discuta despre modul în care profesiile liberale pot contribui la găsirea unor soluții inovatoare pentru a pune în aplicare un Pact albastru al UE și pentru a atenua provocările legate de apă cu care se vor confrunta Europa și întreaga lume în anii și în deceniile următoare.

Se va asigura interpretare simultană în limbile engleză, germană și italiană. Conferința este deschisă publicului. Puteți participa fie în persoană, fie online. În ambele cazuri, este necesară înscrierea prealabilă.

Vă rugăm să vă înscrieți până la 2 mai 2024 pe pagina noastră dedicată înscrierilor.

Ediție specială: Alegeri europene

Exprimați-vă opțiunile de vot în iunie 2024: CESE îi îndeamnă pe europeni să voteze pentru o Europă unită și democratică

La 20 martie, CESE a adoptat o rezoluție prin care îi invită pe cetățenii europeni să își exercite dreptul democratic de a vota și să-și exprime opțiunile de vot la alegerile europene care se apropie rapid.

Read more in all languages

La 20 martie, Comitetul Economic și Social European (CESE) a adoptat o rezoluție prin care îi invită pe cetățenii europeni să își exercite dreptul democratic de vot și să-și exprime opțiunile de vot la alegerile europene care se apropie rapid.

„Am trecut prin perioade dificile, dar nimeni nu poate nega că Uniunea Europeană este garantul păcii, al democrației, al prosperității economice și progresului social pentru statele sale membre și cetățenii lor. Datorită Uniunii, avem libertatea de a lucra, de a studia și de a desfășura activități economice în toate țările UE”, a afirmat CESE în rezoluție.

„Naționalismul, populismul și soluțiile bazate pe perspectiva unui singur stat nu sunt răspunsul adecvat. Colaborarea, cooperarea și convergența sunt”, a afirmat CESE, subliniind că nicio țară din UE nu poate face față singură unor provocări precum creșterea inflației, războaiele, migrația sau urgența climatică.

Rezoluția a fost adoptată în sesiunea plenară a CESE din martie, în urma dezbaterii „Alegerile europene din 2024 prin prisma societății civile”, la care au participat activiști ai societății civile și consiliile economice și sociale naționale din Franța și Bulgaria.

CESE a declarat că dorește să își mobilizeze rețeaua de cel puțin 90 de milioane de persoane din întreaga UE și să se asigure că europenii se vor îndrepta către urne pentru a decide cine îi va reprezenta în Parlamentul European în următorii cinci ani.

Președintele CESE, Oliver Röpke, a menționat în sesiunea plenară că organizațiile reprezentate de membrii CESE își au rădăcinile profunde în societățile civile naționale: „Putem comunica cu toată lumea, putem motiva oamenii să voteze și chiar trebuie să facem acest lucru. Este datoria noastră morală.”

CESE și-a unit forțele cu Parlamentul European pentru a contribui la creșterea prezenței la vot, care este, de obicei, în special în unele state membre, mult mai scăzută decât la alegerile naționale.

Președintele CESE a subliniat că, în contextul declinului democrației în întreaga lume și în unele state membre, mizele alegerilor din 2024 par deosebit de mari.

„Aceste alegeri nu sunt soluția ideală care va pune capăt problemelor noastre, ne va înlătura temerile sau va liniști preocupările cetățenilor, însă reprezintă o modalitate legitimă de a ne exprima dorințele, de a solicita un viitor mai bun și de a-i face răspunzători pe cei aflați la putere”, a declarat dl Röpke.

Luând cuvântul în cadrul sesiunii plenare, cei trei raportori ai rezoluției, membri ai CESE, Christa Schweng, Cinzia del Rio și Ioannis Vardakastanis, care reprezintă grupurile „Angajatori”, „Lucrători” și, respectiv, „Organizații ale societății civile” din cadrul CESE, și-au unit vocile în apelul lor către europeni de a-și folosi votul și de a alege reprezentanți care vor pleda pentru o Europă unită, democratică, durabilă și socială.

CESE va adopta o altă rezoluție în iulie, axată pe așteptările societății civile de la Parlamentul European nou ales și de la Comisie.(ll)

CESE și Parlamentul European convin asupra unei cooperări strânse în perspectiva alegerilor europene din 2024

La 27 februarie, președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), Oliver Röpke, și președinta Parlamentului European (PE), Roberta Metsola, au semnat un memorandum de înțelegere privind cooperarea în vederea pregătirii alegerilor europene.

Read more in all languages

La 27 februarie, președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), Oliver Röpke, și președinta Parlamentului European (PE), Roberta Metsola, au semnat un memorandum de înțelegere privind cooperarea în vederea pregătirii alegerilor europene.

Parteneriatul urmărește să aprofundeze cooperarea dintre cele două instituții pentru a promova alegerile europene, să sporească prezența la vot – în special în rândul persoanelor care nu votează și al celor care votează pentru prima dată – și pentru a combate manipularea informațiilor.

Printre alte măsuri, instituțiile au convenit să își intensifice cooperarea în ceea ce privește comunicarea cu privire la alegeri, să coordoneze organizarea de evenimente, cum ar fi Ziua porților deschise sau Săptămâna societății civile, și să facă schimb de informații pe platformele „together.eu” și „Ce face Europa pentru mine”.

Președintele CESE, Oliver Röpke, a declarat: „Alegerile europene vor fi un test decisiv pentru democrația europeană. CESE poate fi o platformă pentru societatea civilă în susținerea acestei democrații. Salut memorandumul de înțelegere încheiat astăzi cu Parlamentul European, care ne permite să jucăm un rol mai activ în perioada premergătoare alegerilor și să fim alături de alegători pentru a crește prezența la vot. CESE și Parlamentul European sunt parteneri și aliați.”

Memorandumul prezintă domenii specifice în care cooperarea dintre CESE și Parlamentul European ar trebui continuată și consolidată în ajunul alegerilor europene din 2024. (kn/ll)

O întrebare adresată...

CESE a adoptat o rezoluție care îi invită pe cetățenii europeni să voteze la alegerile europene. Cei trei raportori ai rezoluției, dna Christa Schweng, dna Cinzia del Rio și dl Ioannis Vardakastanis, reprezentând grupurile „Angajatori”, „Lucrători” și „Organizații ale societății civile” ale CESE, au fost uniți în apelurile lor adresate europenilor de a-și exercita dreptul democratic la vot și de a alege reprezentanți care vor pleda pentru o Europă unită, democratică, durabilă și socială. În rubrica noastră „O întrebare adresată...”, am întrebat pe fiecare raportor care este miza acestor alegeri și de ce ar trebui să ne folosim cu toții dreptul de vot în luna iunie.

Read more in all languages

CESE a adoptat o rezoluție care îi invită pe cetățenii europenii să voteze la alegerile europene. Cei trei raportori ai rezoluției, dna Christa Schweng, dna Cinzia del Rio și dl Ioannis Vardakastanis, reprezentând grupurile „Angajatori”, „Lucrători” și „Organizații ale societății civile” ale CESE, au fost uniți în apelurile lor adresate europenilor de a-și exercita dreptul democratic la vot și de a alege reprezentanți care vor pleda pentru o Europă unită, democratică, durabilă și socială. În rubrica noastră „O întrebare adresată...”, am întrebat pe fiecare raportor care este miza acestor alegeri și de ce ar trebui să ne folosim cu toții dreptul de vot în luna iunie.

Christa Schweng, fostă președintă a CESE și membră a Grupului „Angajatori” al CESE

Alegerile europene reprezintă evenimentul în care europenii pot decide cine va conduce Uniunea Europeană în următorii cinci ani. De data aceasta, ele vor avea loc într-un context geopolitic care se schimbă dramatic, marcat de războiul nejustificat împotriva Ucrainei în imediata noastră vecinătate. Țări aflate în trecut într-o relație de dușmănie formează noi alianțe și fac front comun împotriva modului nostru de viață. Starea democrației este cel puțin îngrijorătoare, deoarece peste tot în lume se observă un regres al democrațiilor. Statul de drept și libertatea presei sunt în declin, pentru a numi doar doi dintre cei mai comuni indicatori. În întreaga Europă, asistăm la atacuri din ce în ce mai mari asupra democrațiilor liberale. În mai multe state membre, valorile europene fundamentale au fost subminate, spațiile civice au fost eliminate, iar libertățile mass-mediei au fost limitate.

Dezinformarea și știrile false provoacă diviziuni în societatea noastră și conduc la neîncredere și ură.

UE se întemeiază pe valori comune – democrație, protecția drepturilor omului, libertatea de exprimare, statul de drept, toleranță, justiție, nediscriminare, egalitate, solidaritate și participare democratică. Aceste valori nu ar trebui considerate niciodată de la sine înțelese; ele trebuie consolidate, apărate și ocrotite în permanență.

Alegerile europene reprezintă o ocazie de a demonstra că ne îngrijim de democrație și de valorile noastre fundamentale, motiv pentru care este important ca noi, europenii, să ne folosim dreptul la vot.

Cinzia del Rio, membră a Grupului „Lucrători” al CESE

Îi chemăm pe cetățeni să voteze pentru Europa, pentru proiectul european, pentru o Europă mai integrată și mai solidară. Uniunea Europeană se bazează pe valori, principii, statul de drept, drepturi și participare, toate nefiind negociabile, deoarece reprezintă fundamentele democrației noastre și elementele-cheie ale modelului nostru de creștere durabilă și favorabilă incluziunii. Suntem obligați să ne consolidăm fundamentele democratice.

Europa trebuie să abordeze astăzi noi provocări:

  • trebuie să facă față unui context geopolitic fragmentat și determinat de conflicte, cu noi actori economici și politici la nivel mondial și cu noi concurenți;
  • trebuie să sprijine tranziția verde, digitală și demografică, precum și schimbările tehnologice, inovarea și dezvoltarea IA printr-o abordare centrată pe factorul uman, implicând în același timp tinerii în aceste procese;
  • trebuie să construiască o politică industrială europeană comună reînnoită, cu noi instrumente financiare comune;
  • trebuie să asigure investiții sociale pentru a pune pe deplin în aplicare Pilonul european al drepturilor sociale, a îmbunătăți coeziunea socială, a crea locuri de muncă de calitate și a combate sărăcia, inegalitățile și excluziunea socială.

Nicio țară europeană nu poate realiza singură acest deziderat. Solicităm cetățenilor să își folosească votul pentru a asigura o integrare mai puternică a Uniunii Europene, pentru a putea construi și a se implica într-o pace durabilă și pentru a susține modelul nostru economic și social.

Ioannis Vardakastanis, membru al Grupului „Organizații ale societății civile” al CESE

Viitoarele alegeri pentru Parlamentul European sunt extrem de importante pentru viitorul Uniunii noastre și al continentului nostru în ansamblu. Miza este însăși esența UE – unitatea, democrația, competitivitatea, durabilitatea și justiția socială. Este esențial ca cetățenii UE să își exercite dreptul de vot, deoarece Parlamentul este cel care modelează nemijlocit Europa de mâine.

UE simbolizează cooperarea și oportunitățile, asigurând pacea, democrația, incluziunea și prosperitatea. Provocările cu care se confruntă cetățenii, cum ar fi creșterea costurilor vieții și ale energiei, schimbările climatice și conflictele, au dus, însă, la o creștere a sentimentului de insecuritate în rândul europenilor; aceste provocări necesită găsirea în comun a unor soluții paneuropene.

Naționalismul nu oferă niciun răspuns. Avem nevoie de colaborare, solidaritate și dialog civil eficace pentru a aborda aceste probleme și pentru a ne menține valorile democratice. De asemenea, UE trebuie să fie lider la nivel mondial, promovând pacea, multilateralismul și protecția mediului. Tranziția către o economie digitală și verde este imperativă. Incluziunea este esențială. Toți cetățenii trebuie să aibă posibilitatea de a participa la modelarea viitorului nostru. În calitate de membri ai Comitetului Economic și Social European, suntem dedicați acestor principii. Votul dumneavoastră este esențial pentru conturarea viitorului Uniunii noastre. Haideți să ne unim forțele pentru o Uniune democratică, competitivă, durabilă și socială. Votul dvs. contează – utilizați-l pentru un viitor european mai bun!

Textul rezoluției poate fi găsit pe pagina web specială a CESE privind alegerile europene.

Dezinformarea are efect la publicul vulnerabil

Am discutat cu jurnalistul georgiano-francez Régis Genté despre problemele care se numără printre principalele preocupări în contextul alegerilor europene: ascensiunea extremei drepte, lipsa de motivație a votanților tineri și dezinformarea. Expert politic pentru zona post-sovietică, Régis Genté relatează pentru mass-media clasică, la Radio France Internationale, France 24 TV și în Le Figaro.

Read more in all languages

Am discutat cu jurnalistul georgiano-francez Régis Genté despre problemele care se numără printre principalele preocupări în contextul alegerilor europene: ascensiunea extremei drepte, lipsa de motivație a votanților tineriși dezinformarea. Expert politic pentru zona post-sovietică, Régis Genté relatează pentru mass-media clasică, la Radio France Internationale, France 24 TV și în Le Figaro.

CESEinfo: Credeți că ascensiunea partidelor de extremă dreaptă în întreaga Europă va avea un impact asupra rezultatului alegerilor europene?

Nu sunt deloc expert în extrema dreaptă europeană, dar analizând sondajele realizate în prezent în țara mea (Franța), trebuie să recunoaștem că extrema dreaptă este în fruntea clasamentului. Alegerile europene reprezintă un mijloc politic prin care cetățenii europeni pot exprima sau transmite politicienilor lor un mesaj despre propria lor țară. Cetățenii europeni se gândesc mai întâi la situația politică din țara lor, și de abia apoi la situația din Europa. Prin urmare, partidele de extremă dreaptă vor avea probabil un impact asupra acestor alegeri, într-un context în care semnele de întrebare legate de suveranitate în raport cu integrarea europeană sunt tot mai numeroase.

Credeți că tinerii sunt motivați să meargă la urne la alegerile europene?

Voi răspunde în calitate de cetățean de rând care locuiește pe un teritoriu post-sovietic de 22 de ani și în calitate de persoană care, de asemenea, vorbește adesea cu tineri din Europa. Observ că tinerii nu sunt foarte motivați să meargă la urne. Observ același lucru în Georgia, unde locuiesc. Tinerii au opinii politice, dar nu în favoarea unui partid pro-guvernamental sau de opoziție. Ei doresc să se implice în viața politică a țării lor, dar refuză să voteze deoarece niciunul dintre partide și niciunul dintre liderii acestora nu îi reprezintă cu adevărat. Este o poziție interesantă pe care o respect, deoarece poate deschide calea spre o altfel de politică, care merge mai departe de democrația reprezentativă și de partide. Însă, între timp, ea lasă politica la latitudinea politicienilor și a diferitelor forțe politice... fără ca tinerii să fie implicați.

Cât de mult îi poate influența dezinformarea pe alegători la viitoarele alegeri europene?

Dezinformarea are efect dacă publicul său țintă – în cazul nostru europenii – este vulnerabil. Dezinformarea rusă nu inventează probleme, ci se folosește de problemele existente. Înțelegem cu toții că societățile noastre traversează în prezent o criză politică și morală profundă. Aceasta înseamnă că, din păcate, terenul este favorabil pentru ca dezinformarea să aibă efect. Dar cred că, fiind europeni și cetățeni ai lumii, acum suntem cu toții mai conștienți și avem mai multă experiență pentru a aborda știrile de pe platformele de comunicare socială. În ultimii zece ani am învățat mult. Știm puțin mai bine cum să filtrăm știrile de pe platformele de comunicare socială, deoarece știm că platformele sunt un teren al manipulării și știrilor false. Nu ar trebui să exagerăm cu pesimismul, deoarece acest lucru ne face deja victime ale dezinformării. Societățile nu mai sunt așa de naive, iar oamenii sunt conștienți că statele și alți actori politici pot utiliza rețelele sociale pentru a manipula opinia publică. Aș spune că, pe platformele de comunicare socială, doar o minoritate sunt utilizatori activi; marea majoritate a oamenilor, având educația necesară, rămân adesea rezervați. Aceștia, semnificativi ca număr, nu iau de bună orice prostie publicată pe platformele de comunicare socială.

Comitetul de redacție

Ewa Haczyk-Plumley (editor-in-chief)
Laura Lui (ll)

La realizarea acestui număr au contribuit

Daniela Vincenti (dv)
Ewa Haczyk-Plumley (ehp)
Agata Berdys (ab)
Giorgia Battiato (gb)
Jasmin Kloetzing (jk)
Katerina Serifi (ks)
Katharina Radler (kr)
Laura Lui (ll)
Marco Pezzani (mp)
Margarita Gavanas (mg)
Margarida Reis (mr)
Millie Tsoumani (mt)
Pablo Ribera Paya (prp)
Simran Grewal (sg)
Thomas Kersten (tk)

Coordonare

Agata Berdys (ab)
Giorgia Battiato (gb)

 

 

Adresa

European Economic and Social Committee
Jacques Delors Building,
99 Rue Belliard,
B-1040 Brussels, Belgium
Tel. (+32 2) 546.94.76
Email: eescinfo@eesc.europa.eu

EESC info is published nine times a year during EESC plenary sessions. EESC info is available in 24 languages
EESC info is not an official record of the EESC’s proceedings; for this, please refer to the Official Journal of the European Union or to the Committee’s other publications.
Reproduction permitted if EESC info is mentioned as the source and a link  is sent to the editor.
 

April 2024
04/2024

Follow us

  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIn
  • Instagram