European Economic
and Social Committee
Evaluarea CESE evidențiază progresele înregistrate de statele membre în punerea în aplicare la jumătatea perioadei a Mecanismului de redresare și reziliență
CESE a adoptat un raport de evaluare privind Mecanismul de redresare și reziliență al UE (MRR), un instrument esențial, în valoare de 723,8 miliarde EUR, introdus în februarie 2021 pentru a ajuta statele membre să se redreseze în urma pandemiei de COVID-19. Prezentul raport include recomandări-cheie din partea partenerilor sociali și a organizațiilor societății civile din Germania, Italia, Letonia, Portugalia și România cu privire la implicarea societății civile în punerea în aplicare a MRR.
Evaluarea CESE identifică probleme legate de eficacitatea Mecanismului de redresare și reziliență și atrage atenția asupra unor întârzieri și preocupări legate de punerea în aplicare pe termen lung a absorbției fondurilor, de durata limitată a planurilor și de capacitatea administrativă redusă. Cerințele excesive împiedică accesul IMM-urilor. Societatea civilă consideră că obiectivele Mecanismului de redresare și reziliență sunt relevante, dar este de părere că alinierea la strategiile naționale presupune o mai bună coordonare.
„Societatea civilă organizată regretă lipsa de transparență în procesul de definire și punere în aplicare a planului și solicită un dialog structurat și transparent, bucle de feedback și o implicare proactivă prin intermediul unui comitet de monitorizare activ”, explică Elena Calistru, raportoare CESE.
Raportul recomandă îmbunătățirea accesului la informații actualizate și detaliate din cadrul planului de redresare și reziliență, raționalizarea punerii în aplicare a proiectelor, sporirea flexibilității în ceea ce privește selectarea proiectelor și alocarea finanțării, precum și instituirea unor mecanisme mai eficace și obligatorii de monitorizare și evaluare pentru evaluarea impactului MRR pe termen lung, cu participarea activă a societății civile.