CESE Info: Sunteți o jurnalistă și o realizatoare de film premiată, care se ocupă adesea de probleme dificile, cum ar fi războaiele și oamenii. De data aceasta, tema filmului dumneavoastră este apa. De ce?
Ewa Ewart: Filmul „Până la ultima picătură” spune povestea unui alt război – cel mai irațional dintre toate. Este o poveste despre războiul pe care oamenii l-au declarat apei – o sursă de viață – în numele progresului. General vorbind, este vorba despre un război împotriva naturii înseși. Acum multă vreme, oamenii au decis că viața pe pământ ar trebui să se desfășoare în termenii lor și că mediul natural este menit să servească omului și intereselor sale. Această convingere a dus la starea dezastruoasă în care se află planeta noastră.
Cu ce provocări v-ați confruntat în producerea filmul?
M-am instruit în realizarea de filme documentare la BBC, în Londra. Anii 1990 au fost o eră de glorie pentru documentare. Existau resurse financiare și s-a călătorit peste tot lume pentru realizarea de filme pe diverse subiecte fascinante și importante. Acum sunt liber-profesionistă și ma bucur de libertatea pe care mi-o oferă acest statut. Cu toate acestea, strângerea de fonduri pentru un proiect poate fi uneori dificilă și poate cere mult timp. Aș spune că aceasta este în prezent principala mea provocare, și anume obținerea de finanțare pentru un film. Dacă nu ar fi vorba despre asta, toate ar merge ca pe roate! Odată ce obținut bugetul, totul este pentru mine o experiență promițătoare și interesantă. Producerea unui documentar poate presupune dificultăți la care nu te aștepți, așa încât am întotdeauna la dispoziție un plan B. Mai mult decât orice, am întotdeauna convingerea că voi face un film excelent! Cea mai mare provocare cu care m-am confruntat la realizarea documentarului „Până la ultima picătură” a fost starea vremii! Aproape 100 % din filmări s-au desfășurat în aer liber și am avut un program foarte strict de deplasare în șase țări. Prin urmare, orice surprize neplăcute (sub aspect meteorologic) ne-ar fi putut costa bani și ar fi putut provoca disfuncții grave în programul nostru de filmare. Dar am fost norocoși.
Ce rol credeți că poate juca industria cinematografică în sensibilizarea publicului și în promovarea acțiunilor în domeniul apei?
Documentarele pot juca un rol foarte important în educarea și sensibilizarea publicului. Am dobândit experiență jurnalistică prin prezentarea de știri la TV, dar am constatat că pasiunea mea constă în crearea de formate mai lungi de știri. Îmi plac filmele documentare din mai multe motive, dar unul dintre ele prezintă o importanță crucială: acestea oferă suficient spațiu de manevră pentru a descrie ce anume s-a întâmplat și din ce motive. Ai astfel la dispoziție destul timp și spațiu pentru a descrie aprofundat contextul unor pentru evenimente complexe și probleme importante și pentru a facilita înțelegerea lor de către un public mai larg. Când am început să lucrez la „Până la ultima picătură”, mi-am dat seama că puțini cineaști au ales problemele legate de apă ca temă a filmelor lor. Pe de o parte, acesta fost un lucru încurajator, care mi-a oferit totodată șansa de a veni cu o idee nouă și neluată suficient în considerare. Filmele bine realizate pe teme importante pot nu numai să educe, ci și să le dea oamenilor ocazia de a acționa. Filmul nostru a fost deja vizionat de multe ori, iar unii vin după aceea să ne întrebe ce pot face, ceea ce ne dă o mare satisfacție.
Ce v-a îndemnat să puneți accentul pe apă?
În 2017, lucram la un film despre modul în care industria petrolieră distruge pădurea tropicală Filmam în partea ecuadoriană a pădurii tropicale amazoniene, când un lider al comunității locale m-a dus pe râul lor. Când a șters cu mănușa albă de latex pe care o purta suprafața râului, ea s-a făcut neagră. Un strat gros și uleios se așternuse pe toată mănușa. Acest lucru m-a afectat foarte mult. Cred că întâlnirea respectivă a fost prima inspirație pentru documentarul despre apă.
De ce discuția despre apă nu face parte din dezbaterea publică?
Unul dintre motive este foarte simplu. Apa este încă disponibilă pe scară largă și o luăm ca atare. Da, apa acoperă cea mai mare parte a suprafeței planetei noastre, dar râurile – principala sursă de apă curată și dulce – reprezintă mai puțin de un procent din totalul resurselor acvatice. Știrile despre milioanele de persoane care se confruntă cu lipsa apei circulă mai ales la nivel local. Într-o oarecare măsură, tindem să credem că problemele legate de apă afectează țări îndepărtate și nu prezintă o preocupare pentru noi. Sper că filmul nostru va fi o trezire la realitatea șocantă că o asemenea convingere este absolut greșită. Celălalt motiv este că lobby-urile puternice din spatele poluării apei și exploatării nechibzuite a resurselor de apă dispun de putere și exercită o influență extinsă asupra opțiunilor politice.
Din fericire, există și semne pozitive care arată că începem să realizăm că trebuie să schimbăm felul în care ne gestionăm resursele de apă. În luna martie a anului trecut, a avut loc prima conferință a ONU privind apa de pe parcursul unei generații. Ea a fost o recunoaștere clară a faptului că suntem alarmant de puțin preocupați de rezolvarea problemelor legate de apă și de atingerea obiectivelor în domeniu, fapt care ne pune în pericol existența însăși. În fiecare an, sărbătorim Ziua Mondială a Apei pentru a ne reaminti că trebuie să acționăm laolaltă pentru a depăși criza în materie de apă și, întrucât apa este un factor care ne privește pe toți, trebuie ca toată lumea să ia măsuri în consecință. Să sperăm că inițiativele de acest fel se vor înmulți.
Care credeți că este cel mai important lucru pe care oamenii trebuie să-l știe despre criza în domeniul apei?
Criza legată de apă există; este reală și continuă să se agraveze. Ar trebui să înțelegem cu toții că nu ne mai rămâne destul timp pentru a acționa. Dacă nu ne schimbăm radical modul în care gestionăm apa, ne-am putea trezi în fața unei situații dezastruoase. Acesta este unul dintre mesajele filmului nostru. Sper că cei aflați în măsură să atenueze criza înainte de a fi prea târziu vor ține seama de acest mesaj. Cineva care apare în filmul nostru pune întrebarea: „Va aștepta planeta să ne trezim la realitate?”
Ce mesaj transmiteți Uniunii Europene și statelor membre? Și ce aveți de spus în ce privește cetățenii, în special generația tânără?
Aceasta este o întrebare care așteaptă multe răspunsuri! În primul rând, mi-aș dori ca un număr cât mai mare de persoane din UE și din statele membre să vadă filmul „Până la ultima picătură”. Și nu este vorba aici de mândria mea! Observ impactul pe care acest film îl are de fiecare dată când are loc o vizionare publică. Doresc să cred că filmul va încuraja factorii de decizie să îi ajute pe toți activiștii care luptă pentru râuri curate și sănătoase. Este o rușine faptul că lăsăm Europa să aibă cel mai fragmentat sistem fluvial. Este păcat că prin Italia, țară care a contribuit atât de mult la civilizația europeană, curge râul cel mai poluat de pe continentul nostru. Râul Sarno, considerat altădată drept un dar de la Dumnezeu, ocupă inclusiv locul al treilea în topul celor mai poluate râuri din lume. Strădania noastră către progres și dezvoltare a transformat acest râu într-un cadavru rău mirositor.
Mai avem vreo speranță?
Speranță există și vorbim despre aceasta în film. Unii oamenii devin conștienți de faptul că nu ne rămâne mult timp înainte de a fi prea târziu pentru a ne schimba modul în care gestionăm apa. Ei sunt activiștii care fac tot ce le stă în putință pentru a contracara daunele pe care omul le-a cauzat deja apei. Îmi pun speranța în acești activiști care cunosc în mod direct gravitatea problemelor respective. Acești oameni își duc traiul pe lângă râuri și pe seama lor, fiind primii afectați de deciziile luate de politicieni. Factorii de decizie au ce învăța de la ei. Vrem să facem din acest documentar un instrument de învățare care să ofere educație cu privire la apă. Piotr Nieznański, coautor și prezentator al filmului, a pus la punct un program intitulat „CodeForBlue”, adresat profesorilor și tinerilor. Tineretul de astăzi va hotărî în curând cum trebuie gestionate resursele de apă. Sistemul actual de învățământ nu le spune tot ce e de știut despre criza apei. Dorim să eliminăm această lacună, motiv pentru care am început să ne implicăm în lansarea programului în Polonia.
Ce ne rămâne de făcut acum pentru a salva planeta?
Trebuie să ieșim cu toții din universul nostru individual și să ne unim forțele pentru a apăra și a gestiona cu înțelepciune cea mai valoroasă resursă comună a noastră: o apăproaspătă și curată, dătătoare de viață. Un politician din municipalitatea comitatului regional Minganie din Quebec, Canada, care a sprijinit eforturile locale menite să protejeze un râu și apare în filmul nostru, a declarat: „Oamenii vor să se îmbogățească, crezând că asta îi va face fericiți. Economia societăților occidentale se bazează pe un astfel de mod de gândire. Dacă nu ne schimbăm astăzi percepția asupra dezvoltării, în contextul schimbărilor la care suntem martori în regiunea noastră și în alte părți ale lumii, suntem cu toții meniți pieirii”.
Ewa Ewart este o jurnalistă și o realizatoare de filme premiată, specializată în documentare deschizătoare de drumuri și cu putere de convingere. Ea s-a născut și a crescut în Polonia, dar și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la televiziunea BBC din Londra. A călătorit și a lucrat în multe țări, producând și regizând o serie de programe, de la investigații la documentare de informare politică și socială. Filmele sale au dezvăluit noi informații despre aspecte precum corupția din Rusia lui Boris Ielțîn, lagărele secrete de prizonieri din Coreea de Nord, războiul civil din Columbia și programul secret și ilegal al CIA de extrădări extraordinare a persoanelor suspectate de terorism. Ea a prezentat unele dintre cele mai marcante evenimente în documentarele sale, cum ar fi cel al tragediei de la Beslan, realizat la un an după atacul terorist în care au fost uciși peste 170 de copii. Într-un al doilea film, ea a scos în evidență șocul pe care îl resimțeau încă, la cinci ani după această atrocitate, mulți dintre copiii care au supraviețuit.
