CESE recomandă adoptarea unui „criteriu triplu care să țină cont de aspectele ecologice” pentru a evalua impactul viitoarelor intervenții asupra sistemului economic al UE.

Pe baza recomandărilor Băncii Centrale Europene (BCE), Comitetul subliniază că măsurile nespecifice privind prețurile nu ar face decât să prelungească, pe termen lung, inflația ridicată. Dacă nu sunt eliminate la timp, acestea ar putea compromite capacitatea BCE de a-și atinge obiectivele pe termen mediu și ar putea conduce la o înăsprire a măsurilor monetare pentru o perioadă mai îndelungată decât ar fi recomandat.

În conformitate cu avizul CESE pe tema Impactul crizei energetice asupra economiei europene, elaborat de Alena Mastantuono și adoptat în sesiunea plenară din iunie, Uniunea Europeană trebuie să meargă dincolo de răspunsurile fiscale de urgență și să se concentreze asupra schimbărilor structurale care îi vor permite să se decupleze mai rapid de combustibilii fosili.

„Credem cu tărie că lecțiile învățate în urma efectelor negative ale crizei energetice asupra performanțelor economice ale UE trebuie să se reflecte în următoarele etape de politică”, a afirmat dna Mastantuono.

Pentru a se asigura că rămâne competitivă, UE are nevoie de aprovizionări fiabile și sigure de energie la prețuri accesibile, bazate pe o piață a energiei integrată, cu o cotă ridicată de energie curată, care să fie rezilientă și să poată face față la perturbări și șocuri. (mp)