Știați că?

•    Laureatul ediției din 2021 a Premiului CESE pentru societatea civilă, asociația „Bunici pentru climă”, are numeroși ambasadori care-i sprijină activitatea. Mulți dintre aceștia sunt bine cunoscuți, dar cea mai celebră dintre ei este Jane Goodall, legendara cercetătoare care studiază cimpanzeii, fiind cea mai mare specialistă din lume în această specie. Dna Goodall a fost desemnată cel de-al 100-lea ambasador al asociației în octombrie 2020.


•    Fiecare calculator care este recondiționat în loc să devină deșeu face posibilă economisirea a 144 kg de CO2. În perioada 2008-2012, laureatul nostru român, asociația „Ateliere fără frontiere”, a recondiționat și donat aproape 25 000 de calculatoare. Încercați așadar să calculați câte kilograme de CO2 s-au putut economisi până în prezent grație activității sale!


•    Proiectul „Hot Spots” al laureatului nostru sloven abordează problema insulelor termice urbane din Ljubljana, oraș care va înregistra, conform unor previziuni recente, încălzirea cea mai rapidă din lume. Conform acestor previziuni, clima din Ljubljana va semăna, în 2050, cu cea din Virginia Beach, SUA. Conform previziunilor, Europa centrală și Balcanii vor avea aceeași soartă, urmând să înregistreze cele mai mari creșteri de temperatură, iar clima lor să semene cu cea din orașele din Texas, SUA.

•    Asociația spaniolă „Ingineri fără frontiere Catalonia” luptă împotriva sărăciei energetice, dând glas persoanelor afectate de această problemă, care reprezintă 11% din gospodăriile din Spania. Cifrele arată că mai mulți cetățeni spanioli mor prematur din cauza sărăciei energetice decât din cauza accidentelor rutiere. În 2019, se estima că numărul europenilor care mor în fiecare an din cauza faptului că trăiesc în locuințe neîncălzite este de 100 000, și că peste 50 de milioane de persoane trăiesc în locuințe cu scurgeri prin acoperiș, pereți sau podele umede. În același an, aproape 80 de milioane de persoane din UE nu au fost în măsură să-și plătească facturile la utilități sau le-au plătit cu întârziere.

•    Laureatul nostru, rețeaua de ONG-uri estone din domeniul protecției mediului, promovează tranziția către surse de energie regenerabile, organizând dialoguri productive între toate părțile interesate. Campionul UE în ceea ce privește producerea de energie electrică din surse regenerabile este Suedia, deși atât Norvegia, cât și Islanda au afișat, până în prezent, o pondere mai mare de energie din surse regenerabile în aprovizionarea lor cu energie primară. Malta prezintă rata cea mai scăzută de energie din surse regenerabile dintre toate statele membre ale UE.