Reglementările UE privind utilizarea produselor de protecție a plantelor (PPP sau pesticide) în agricultură sunt printre cale mai stricte din lume. Se poate face însă mult mai mult pentru a îmbunătăți convergența în materie de reglementare care să reducă riscurile utilizării PPP și să garanteze o aprovizionare cu alimente sănătoase și sigure pentru populația lumii, aflată în continuă creștere.

CESE a contribuit la evaluarea Comisiei privind Directiva 2009/128/CE privind utilizarea durabilă a pesticidelor prin adoptarea unui raport de informare pe această temă.

La mai bine de 10 ani de la punerea sa în aplicare, este esențial să se evalueze dacă Directiva este adecvată scopului.

Deși s-au înregistrat progrese semnificative în gestionarea și tratarea pesticidelor, lipsa cunoștințelor adecvate rămâne principalul obstacol în calea utilizării optime a pesticidelor.

Monitorizarea și asigurarea respectării legii sunt, de asemenea, considerate deficiențe ale Directivei, alături de absența unor sancțiuni eficace pentru statele membre care nu respectă regulile.

În ciuda faptului că fermierii europeni sunt în continuare ferm angajați să treacă la practici agricole mai sustenabile, există, de asemenea, un larg consens în ce privește lipsa alternativelor și a unor tehnologii noi suficient de eficiente din punctul de vedere al costurilor pentru a garanta întreținerea optimă a culturilor.

„Avem nevoie de o abordare cuprinzătoare și ambițioasă pentru a elabora un cadru legislativ care să ne permită să gestionăm utilizarea pesticidelor în mod coerent, sistematic și științific”, a subliniat José Manuel Roche Ramo, raportorul CESE. (mr)