European Economic
and Social Committee
#COP27: Societatea civilă europeană îndeamnă instituțiile UE și statele membre să își intensifice ambițiile climatice
Cu câteva zile înainte de COP27 de la Sharm El-Sheikh, CESE a adoptat o rezoluție pe tema „Abordarea în comun a unei amenințări existențiale: partenerii sociali și societatea civilă pentru punerea în aplicare a unor acțiuni ambițioase în domeniul climei”. Mesajul societății civile organizate europene a fost clar: este nevoie ca instituțiile UE și statele membre să continue să joace un rol de lider și să își intensifice ambițiile climatice, indiferent de ceea ce fac alte regiuni din lume.
Conform unui sondaj al Eurobarometru, o majoritate clară a europenilor – 70 % – sunt îngrijorați de schimbările climatice, și aproape trei sferturi dintre aceștia cred că trebuie să facă mai mult în plan personal pentru a contribui la tranziția verde. Prin rezoluția sa și prin prezența delegației sale formate din șapte membri la Sharm El-Sheikh, CESE a solicitat tuturor părților interesate implicate să acționeze pentru a răspunde preocupărilor cetățenilor și să își intensifice ambițiile climatice, în conformitate cu cele mai recente recomandări științifice.
CESE a fost reprezentat de membrii săi Peter Schmidt, Isabel Caño Aguilar, Sandra Parthie, Josep Puxeu Rocamora, Neža Repanšek și Lutz Ribbe, raportorii rezoluției, și de Sophia Wiegand, activistă în domeniul climei și reprezentantă a tinerilor.
„Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru umanitate în acest secol. Impactul acestora se va simți nu doar începând cu generația copiilor noștri, ci deja cu generația noastră, schimbând radical modul în care trăim”, a spus Cillian Lohan, vicepreședinte al CESE pentru comunicare și activist în domeniul climei. „Desigur, știm că Uniunea Europeană face mai mult decât orice altă regiune din lume, așa cum demonstrează Pactul verde european și pachetul «Pregătiți pentru 55». Dar, în calitate de casă a societății civile europene, trebuie să apelăm ferm la Comisia European și la statele membre ale UE să își mențină rolul de lider și să convingem partenerii noștri mondiali să urmeze exemplul Europei.” (ks) (ks)