European Economic
and Social Committee
Abordarea crizei energetice: societatea civilă organizată solicită o abordare realistă și pragmatică a tranziției energetice
CESE este hotărât și angajat în ce privește decarbonizarea sistemului energetic al UE și îndeamnă factorii de decizie din UE să soluționeze consecințele dependenței energetice de zeci de ani.
Cu aceste cuvinte, președinta CESE, Christa Schweng, a deschis o dezbatere pe marginea tranziției energetice a UE și a autonomiei strategice la sesiunea plenară din 26 octombrie 2022. CESE a primit vizita profesorului Leonardo Meeus de la Institutul Universitar European de la Florența.
„Trebuie să depunem eforturi pentru o tranziție verde într-un ritm pe care întreprinderile și societățile să îl poată menține și cu măsuri de însoțire care să permită competitivitatea și inovarea Europei la nivel mondial”, a afirmat dna Schweng. „UE are potențialul de a-și reduce dependența de energia importată prin dezvoltarea capacității sale locale de producție de energie din surse regenerabile, dar trebuie asigurate stimulente adecvate pentru investiții”.
Profesorul Meeus s-a referit la reformele pieței energiei electrice din UE propuse de Comisia Europeană, afirmând că piața energiei electrice, pe care am construit-o în ultimii 20 de ani, ar putea face parte din viitorul nostru, câtă vreme o completăm și o combinăm cu noi instrumente de implicare a consumatorilor și de modernizare a rețelelor.
Dezbaterea a fost legată de adoptarea avizului CESE „O viziune strategică privind tranziția energetică pentru a permite autonomia strategică a UE”, elaborat de Thomas Kattnig, Lutz Ribbe și Tomasz Andrzej Wróblewski.
Avizul prezintă viziunea CESE privind tranziția energetică și rolul său în realizarea autonomiei strategice a UE, concentrându-se pe accelerarea decarbonizării, reducerea dependenței de importurile de energie, creșterea gradului de asumare de către comunități și întreprinderi și sprijinirea gospodăriilor vulnerabile. (mp)