European Economic
and Social Committee
Alegerile europene: 6-9 iunie 2024. Eu votez. Dar tu?
CESE info vă propune o nouă rubrică: „Eu votez. Dar tu?”, care va prezenta, în perioada decembrie 2023-iunie 2024, opiniile invitaților noștri despre cum și de ce să participăm la alegerile europene. Primul nostru invitat este Robert Sermek, șeful Biroului de legătură al Parlamentului European din Slovacia.
În fruntea unei echipe de șapte persoane, Robert Sermek este responsabil cu punerea în aplicare a strategiilor de comunicare ale Parlamentului la nivel național și cu strategiile de apropiere a activității Parlamentului și a membrilor săi de cetățenii slovaci. El lucrează la Parlamentul European din 2007. A fost șef de proiect pentru produse audiovizuale în campaniile de comunicare de la nivelul UE înainte de alegerile europene din 2014 și 2019, și coordonator editorial pentru serviciile audiovizuale ale Parlamentului. Înainte de a se angaja în administrația UE, a lucrat ca jurnalist și a fost corespondent al Agenției slovace de știri TASR și, ulterior, al postului slovac de radio din Bruxelles, relatând despre o perioadă crucială a negocierilor de aderare a Slovaciei cu UE și NATO.