European Economic
and Social Committee
Importanța acordată politicii sociale și societății civile de viitoarea Președinție spaniolă a Consiliului UE
Redactat de Grupul „Lucrători” al CESE
Spania intenționează să plaseze dimensiunea socială în centrul celor șase luni în care deține președinția blocului european, ceea ce va însemna un număr record de consultări cu Comitetul Economic și Social European cu privire la chestiuni sociale majore de actualitate.
Spania va prelua președinția Consiliului UE în iulie anul acesta, într-un moment în care ne apropiem de ultima parte a mandatului președintei Von der Leyen, înainte de alegerile europene din 2024. Spania a subliniat ferm aspectele sociale pe care se așteaptă să le abordeze Europa, precum și dorința sa de a debloca și a progresa cu unele dintre cele mai controversate dosare de natură socială, pregătind astfel nu doar finalul actualului mandat, ci și prioritățile viitorului mandat.
Nu este surprinzător, așadar, că Spania a solicitat din partea CESE un număr extraordinar de mare de avize exploratorii – nici mai mult, nici mai puțin de 20. Acestea abordează teme care variază de la Protocolul privind progresul social, promovat de CESE în cadrul Conferinței privind viitorul Europei (și care, în cele din urmă, a fost inclus în recomandări), la aspecte precum democrația la locul de muncă, negocierile colective ecologice, sănătatea mintală și precaritatea, dar și propunerea referitoare la o procedură privind dezechilibrele sociale. CESE este deja în curs de finalizare a unora dintre acestea și, prin urmare, va fi pregătit să contribuie la procesul de elaborare a politicilor încă din etapa de început. (ppr)