European Economic
and Social Committee
Rolul de partener strategic al CESE, consolidat de un nou acord de cooperare cu Comisia Europeană
CESE și Comisia au semnat un nou protocol de cooperare care consolidează și intensifică și mai mult cooperarea politică și legislativă dintre cele două organizații precum și eforturile lor comune de a comunica despre Europa. Protocolul consolidează, de asemenea, funcția strategică a Comitetului față de instituțiile UE și rolul său în promovarea valorilor integrării europene și democrației participative.
Noul protocol, care a fost semnat la 27 octombrie, conferă CESE un rol mai important atât în punerea în aplicare a Inițiativei cetățenești europene, cât și în cadrul semestrului european, un instrument esențial de politică economică și fiscală.
„O noutate semnificativă a protocolului este angajamentul de a identifica în comun cinci subiecte pentru avize exploratorii în fiecare an, după ce Comisia își va fi adoptat programul de lucru. Acesta este un aspect foarte important pentru noi, care ne permite să lucrăm într-un mod mai orientat spre viitor”, a declarat președinta CESE, Christa Schweng. Avizele exploratorii se elaborează la solicitarea Parlamentului European, a Comisiei Europene sau a Consiliului UE pe teme de mare interes pentru societatea civilă.
Vicepreședintele Comisiei pentru relații interinstituționale și prospectivă, Maroš Šefčovič, a adăugat că „această revizuire a protocolului va garanta că modalitățile de cooperare sunt mai adaptate la vremurile în care trăim și la provocările cu care ne confruntăm. Ea reiterează, de asemenea, rolul important pe care îl joacă Comitetul în dezvoltarea politicilor noastre, sinergiile dintre noi contribuind la buna funcționare a UE”. (tk)