European Economic
and Social Committee
Pactul verde european: CESE găzduiește primul dialog verde al dlui Maroš Šefčovič
Redactat de Grupul „Organizații ale societății civile” al CESE
Dl Maroš Šefčovič, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, a ales conferința noastră pe tema Consolidarea rolului consumatorilor în ceea ce privește schimbările climatice drept cadru pentru primul dintr-o serie de „dialoguri verzi” pe care le-a anunțat în timpul audierii sale în fața Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a Parlamentului European, în luna octombrie, pentru postul de comisar pentru Pactul verde european.
La această conferință, organizată de Grupul „Organizații ale societății civile”, au participat în jur de 140 de persoane, inclusiv reprezentanți de la nivel național și european ai organizațiilor societății civile și responsabili pentru elaborarea politicilor de la nivel european. Cu această ocazie a fost lansat un studiu comandat de CESE pe tema „Costul schimbărilor climatice pentru gospodăriile și familiile din UE”. Totodată, s-a evidențiat rolul consumatorilor și nevoia unei tranziții verzi favorabile incluziunii și durabile din punct de vedere social, economic și al mediului, care necesită politici specifice și cooperare între toate părțile interesate.
În deschiderea conferinței, dl Séamus Boland, președintele Grupului „Organizații ale societății civile”, a afirmat că grupul salută anunțul făcut de dl Šefčovič cu privire la dialogurile verzi. „Este o onoare pentru noi faptul că ați ales conferința noastră drept cadru pentru primul dumneavoastră dialog verde”.
Dl Šefčovič a afirmat că intenționează să organizeze dialoguri verzi în mod regulat, pentru a cultiva și a consolida sprijinul public în favoarea Pactului verde european. „Dorim să demonstrăm că nu numai că oferim soluții juridice, ci și ascultăm cu atenție și ținem seama de ceea ce ni se comunică, și suntem întotdeauna dispuși să colaborăm cu părțile interesate pentru a găsi soluții echilibrate, care să ne ajute să combatem schimbările climatice, să fim responsabili din punct de vedere social și să contribuim la crearea de locuri de muncă de înaltă calitate în Europa. Comitetul dumneavoastră, cu grupul său, reprezintă un excelent forum pentru aceste dialoguri”.
Citiți în continuare pentru a afla mai multe despre dezbateri. Concluziile și recomandările conferinței pot fi consultate pe site-ul web al CESE.