Copyright: Camille Le Coz

Noul Pact al UE privind migrația și azilul, considerat o etapă istorică în momentul adoptării sale, în mai 2024, nu și-a demonstrat încă utilitatea. Provocările cu care se va confrunta în 2025 vor fi însă considerabile: dat fiind contextul geopolitic extrem de incert, complexitatea inerentă a pactului și termenul scurt prevăzut pentru a-l implementa vor necesita prudență și un adevărat exercițiu de echilibristică – o analiză de Camille Le Coz, de la Migration Policy Institute Europe (MPI Europe)

Noul Pact al UE privind migrația și azilul, considerat o etapă istorică în momentul adoptării sale, în mai 2024, nu și-a demonstrat încă utilitatea. Provocările cu care se va confrunta în 2025 vor fi însă considerabile: dat fiind contextul geopolitic extrem de incert, complexitatea inerentă a pactului și termenul scurt prevăzut pentru a-l implementa vor necesita prudență și un adevărat exercițiu de echilibristică – o analiză de Camille Le Coz, de la Migration Policy Institute Europe (MPI Europe)

Începutul anului 2025 aduce întrebări presante cu privire la viitorul politicilor în domeniul migrației în Uniunea Europeană (UE). Noua Comisie Europeană a stabilit o direcție clară în planul său de punere în aplicare a noului Pact privind migrația și azilul, însă schimbarea circumstanțelor amenință să devieze atenția politică și resursele către alte obiective. Viitoarele alegeri din Germania adaugă un nou element de incertitudine, alături de consecințele prăbușirii regimului Assad și de traiectoria imprevizibilă a războiului din Ucraina. Discuțiile privind modelele de externalizare continuă, însă aceste eforturi se desfășoară adesea mai curând ca manevre politice izolate, decât ca parte a unei strategii europene coerente. Între timp, migrația este utilizată în continuare ca o armă la frontiera poloneză cu Belarus, iar această instrumentalizare suscită tot mai multe abateri de la legislația UE. Anul acesta va fi esențial pentru a afla dacă Uniunea Europeană poate urma o abordare care să promoveze încrederea și să asigure acțiunea colectivă atât de necesară, sau dacă se va confrunta cu o fragmentare suplimentară.

În mai 2024, mulți factori de decizie europeni au salutat adoptarea pactului ca pe o etapă istorică, după ani de negocieri dificile. La acel moment, cu puțin timp înainte de alegerile europene, acordul a demonstrat capacitatea blocului european de a se uni și de a aborda unele dintre cele mai dificile probleme. În centrul obiectivelor pactului se află abordarea tensiunilor legate de responsabilitate și solidaritate, evitarea percepției că criza migrației nu se va încheia niciodată și armonizarea discrepanțelor dintre procedurile de azil din statele membre. Deși noul cadru se bazează în mare măsură pe sistemul existent, el introduce măsuri mai stricte, cum ar fi procedura sistematică de screening, procedurile consolidate de azil la frontieră și de returnare, precum și excepții de la normele comune în timpul unei crize. Pactul susține, de asemenea, o mai mare europenizare, caracterizată de solidaritatea obligatorie, de roluri consolidate pentru instituțiile și agențiile UE și de creșterea finanțării și a supravegherii la nivel european.

Această creștere a credibilității UE în ceea ce privește gestionarea în comun a migrației ar putea fi însă de scurtă durată dacă europenii nu reușesc să pună în aplicare noile norme până în mai 2026. Termenul foarte scurt creează mari probleme, deoarece pactul impune instituirea unui sistem complex, mobilizarea de resurse, precum și recrutarea și formarea personalului, în special pentru statele membre din prima linie. Deși statele membre au elaborat planuri naționale de acțiune, o mare parte a lucrărilor s-a desfășurat în spatele ușilor închise, fără mesaje politice. Lipsa acestor mesaje generează un risc tot mai mare, deoarece, pentru a menține echilibrul fragil la nivelul UE, este esențial să se asigure o orientare politică.

În plus, punerea în aplicare a noului sistem necesită formarea unor coaliții de părți interesate. Agențiile naționale pentru azil joacă un rol central în transpunerea textelor legislative complexe în cadre practice, iar agențiile UE, în special Agenția UE pentru Azil, au deja un rol esențial în acest proces. La fel de importantă este și implicarea organizațiilor neguvernamentale pentru a le valorifica expertiza și pentru a asigura, printre altele, accesul la consiliere juridică și la supravegherea noilor proceduri. Pentru a sprijini aceste eforturi, sunt necesare mai multe abordări bazate pe colaborare, inclusiv consultări periodice, mecanisme solide de schimb de informații și grupuri operative operaționale care să se reunească periodic.

Între timp, s-a acordat o atenție deosebită strategiilor de externalizare, un număr tot mai mare de capitale europene considerându-le soluția rapidă la provocările cu care se confruntă UE în materie de migrație. Acordul Italia-Albania a stârnit numeroase dezbateri cu privire la capacitatea sa de a gestiona mai bine migrația mixtă, poziționând-o pe Giorgia Meloni ca figură marcantă în acest domeniu în întreaga Europă. Cu toate acestea, el nu a avut încă niciun rezultat și rămâne un acord bilateral, excluzând contribuțiile din partea altor parteneri europeni. Între timp, alte guverne propun diverse modele alternative, cum ar fi centrele de returnare, și modalități de a le integra într-o abordare la nivelul UE.

Este de așteptat ca returnarea să ocupe un loc central în dezbaterea politică din lunile următoare. Într-adevăr, o parte a pactului depinde de accelerarea returnărilor, în special în cazul persoanelor care fac obiectul procedurilor la frontieră în statele din prima linie. Comisia și statele membre încearcă să abordeze această urgență, lăsând în același timp o marjă pentru proiecte-pilot de centre de returnare, în timp ce propunerile de revizuire a Directivei privind returnarea sunt așteptate în luna martie. Având în vedere termenele scurte, există riscul ca europenii să nu reflecteze pe deplin asupra învățămintelor desprinse de pe teren, în pofida progreselor înregistrate în ultimul deceniu în domenii precum informarea, consilierea, sprijinul pentru reintegrare și învățarea reciprocă la nivelul UE. În plus, Europa trebuie să dea dovadă de prudență, astfel încât experimentele cu modele de externalizare să nu îi afecteze relațiile cu țările de origine și nici statutul de care se bucură, în general.

Acest exercițiu delicat de echilibristică se desfășoară într-un mediu extrem de incert, ceea ce face ca punerea în aplicare a pactului să devină un test nu numai pentru gestionarea migrației, ci și pentru proiectul european, în general. Situația de la frontiera poloneză, în special, evidențiază provocări specifice în ceea ce privește respectarea normelor obligatorii sub presiunea unui vecin ostil. În ceea ce privește Siria și Ucraina, capitalele europene trebuie să fie pregătite pentru evoluții neprevăzute. În anul următor, va fi esențial ca UE să se dovedească un lider puternic pentru a pune în aplicare noi norme și pentru a continua explorarea inovațiilor care se aliniază la o abordare comună și, totodată, o consolidează. Aceasta implică concentrarea eforturilor pe construirea de parteneriate reziliente cu țările prioritare și evitarea deturnării resurselor prin manevre politice.

Camille Le Coz este directoare asociată la Migration Policy Institute Europe, un institut de cercetare cu sediul la Bruxelles, care urmărește o gestionare mai eficace a sistemelor de imigrație, de integrare a imigranților și de azil, precum și obținerea unor rezultate pozitive pentru nou-veniți, familiile de imigranți și comunitățile-gazdă.

În acest număr:

  • Asigurarea unui sprijin financiar echitabil pentru entitățile din economia socială în cadrul normelor UE, de Guiseppe Guerini
  • Proiecția filmului belarus Under the Grey Sky („Sub cerul gri”) la CESE – interviu cu regizoarea Mara Tamkovich
  • Noul pact privind migrația și azilul ar putea pune la încercare proiectul european, de Camille le Coz, Institutul pentru politici în domeniul migrației Europa
  • Morminte anonime la granițele externe ale Europei, de Barbara Matejčić
  • Refugiații sirieni:

    Abordarea UE cu privire la returnările în Siria – un punct de cotitură al politicii în domeniul migrației, de Alberto-Horst Neidhardt, Centrul European de Politici (EPC)

    Țările UE nu trebuie să oblige refugiații sirieni să se întoarcă în actualul context de stabilitate, de Jean-Nicolas Beuze, UNHCR

În acest număr:

  • Asigurarea unui sprijin financiar echitabil pentru entitățile din economia socială în cadrul normelor UE, de Guiseppe Guerini
  • Proiecția filmului belarus Under the Grey Sky („Sub cerul gri”) la CESE – interviu cu regizoarea Mara Tamkovich
  • Noul pact privind migrația și azilul ar putea pune la încercare proiectul european, de Camille le Coz, Institutul pentru politici în domeniul migrației Europa
  • Morminte anonime la granițele externe ale Europei, de Barbara Matejčić
  • Refugiații sirieni:

    Abordarea UE cu privire la returnările în Siria – un punct de cotitură al politicii în domeniul migrației, de Alberto-Horst Neidhardt, Centrul European de Politici (EPC)

    Țările UE nu trebuie să oblige refugiații sirieni să se întoarcă în actualul context de stabilitate, de Jean-Nicolas Beuze, UNHCR

Copyright: Almir Hoxhaj

Almir Hoxhaj, imigrant albanez în Grecia, vorbește acum greaca de parcă ar fi limba sa maternă. După mai bine de 30 de ani petrecuți în Grecia, el se simte parte a țării, însă adaptarea la societatea elenă, unde cuvântul „albanez” este folosit chiar ca o insultă, nu a fost ușoară. Aceasta este povestea vieții sale.

Almir Hoxhaj, imigrant albanez în Grecia, vorbește acum greaca de parcă ar fi limba sa maternă. După mai bine de 30 de ani petrecuți în Grecia, el se simte parte a țării, însă adaptarea la societatea elenă, unde cuvântul „albanez” este folosit chiar ca o insultă, nu a fost ușoară. Aceasta este povestea vieții sale.

M-am născut într-un mic sat din regiunea Vlorë, unde am locuit până la vârsta de 12 ani. Familia mea s-a mutat la Tirana, dar în 1997, am luat decizia dificilă de a căuta un viitor mai bun în Grecia. La acea vreme, după deschiderea granițelor, era ceva obișnuit ca albanezii să caute siguranță în Grecia; granițele terestre făceau ca traversarea să fie, cel puțin în teorie, mai ușoară. Am trecut granița pe jos de optsprezece ori. Mi-era frică de mare. Îmi amintesc chiar și ultimul meu drum pe jos până la Veroia, care a durat cinci zile și în timpul căruia, în ciuda ploii neîntrerupte, îmi era incredibil de sete. Când am ținut, în sfârșit, un pahar plin cu apă în mână, acesta nu a fost suficient pentru a-mi stinge setea. Așa a început viața mea în Grecia. Cu un pahar plin de apă în mână.

Primul meu contact cu țara a avut loc la vârsta de 15 ani, când am trecut granița, în secret, pentru prima dată, împreună cu câțiva prieteni. Nici măcar nu ne-a trecut prin minte că făceam ceva ilegal. Dacă aș fi putut zbura spre Grecia, aș fi făcut-o. Grecia, limba sa, mitologia și istoria sa mă atrăgeau în mod deosebit. Vara munceam din greu, încercând să-mi întrețin familia. Mutarea mea definitivă în Grecia a fost plină de provocări: incertitudine juridică, rasism și probleme de integrare. Îmi amintesc clar un incident de la început. Eram acolo ilegal, fără asigurare, nu cunoșteam limba – și mi s-a rupt unul dintre dinți. Singura mea opțiune a fost să mi-l scot singur, în fața unei oglinzi, cu un clește pe care îl foloseam la muncă. Gura mea era plină de sânge.

Adaptarea la societatea greacă nu a fost ușoară. Ca migrant de primă generație, mă simțeam ca un străin – ca și cum aș fi avut constant sânge în gură. Eram acolo ilegal și îmi era teamă până și să ies la o plimbare sau la o cafea. Am avut parte de dovezi de rasism peste tot, în multe forme. Un tată și-a amenințat copilul mic că îi va pune pe albanezi să-l mănânce dacă nu tace. Mi s-a refuzat intrarea în cafenele, cluburi și alte locuri; unele dintre acestea, când am mers prima dată acolo, aveau chiar un semn pe care scria „Fără albanezi”. Ne considerau murdari pentru că eram de altă religie. Relațiile dintre greci și albanezi sunt mai bune acum, deși stereotipurile continuă să existe. În Grecia, cuvântul „albanez” este chiar folosit ca o insultă. Rasismul a existat și încă mai există, dar acum este mai blând. Vremurile s-au schimbat. Cu toate acestea, rasismul persistă, amplificat de dificultățile financiare și de lipsa de educație.

Prejudecățile și discriminarea sunt adânc înrădăcinate și adesea dau naștere la modele politice și sociale extreme care se extind și ajung chiar până în Parlamentul European. Acest lucru este trist! Deși situația s-a îmbunătățit, aceste reacții rămân o realitate. Cu toate acestea, există speranță pentru generațiile tinere. Copiii noștri vor avea o șansă mai mare de a fi acceptați pe deplin. Acest lucru este valabil și pentru fiica mea în vârstă de 12 ani.

Astăzi, lucrând ca antreprenor în construcții, privesc în urmă cu sentimente amestecate. Dificultățile de adaptare și lipsa de acceptare de care am avut parte au fost o realitate cotidiană. Cu toate acestea, prin intermediul acestor provocări, am dezvoltat o înțelegere mai profundă a vieții și a importanței integrării.

Albania rămâne pentru totdeauna o parte din mine. Îmi amintesc în mod clar de anii regimului comunist. A fost o perioadă de paranoia, frică, nesiguranță și sărăcie extremă. Căderea regimului a adus ușurare, dar și noi probleme, precum șomajul și criminalitatea. Aceste experiențe m-au format; m-au învățat să apreciez stabilitatea și libertatea pe care le-am găsit în Grecia.

Personal, mă simt conectat cu Grecia. Chiar dacă inima mea se află în satul meu din Albania, viața mea este aici. Vorbesc greaca la fel de bine ca limba mea maternă. Experiențele, luptele și realizările mele mă fac să mă simt parte a acestei țări. Sper că, cu timpul, poporul grec ne va accepta pe deplin, recunoscând contribuția noastră la societate.

Migrația este o încercare plină de provocări, dar și de oportunități și, ca migrant albanez în Grecia, nu aveam cum să le evit. Povestea mea este una plină de provocări, adaptare și speranță.

În anii următori, mă văd continuându-mi viața în Grecia, care este casa mea, și văd Albania ca devenind membru egal al Uniunii Europene. Aceasta este acum patria noastră, a tuturor.

Almir Hoxhaj are 47 de ani. Trăiește și lucrează în Tripoli, un orășel din peninsula greacă Peloponez. Are o fiică în vârstă de 12 ani. Orașul său preferat este Berlin. Vorbește și scrie fluent greacă și a tradus în greacă cartea „Saga stelelor din zori” [Το έπος των άστρων της Αυγής] a scriitorului albanez Rudi Erebara. Cartea, care descrie tragedia poporului albanez în secolul al XX-lea, a primit Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2017. Deși povestea se desfășoară în secolul trecut, esența totalitarismului, fascismului și iraționalismului rămâne, din păcate, relevantă și astăzi, în forme mai „moderne”.

În aprilie 2024, Enrico Letta și-a publicat mult așteptatul raport privind viitorul pieței unice a UE, intitulat Much More Than A Market („Mult mai mult decât o piață”). În cursul sesiunii plenare din ianuarie, CESE a adoptat un aviz intitulat „Cum pot fi sprijinite entitățile din economia socială în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat: câteva reflecții în urma sugestiilor cuprinse în raportul întocmit de Enrico Letta”. L-am întrebat pe raportorul avizului, Giuseppe Guerini, în ce măsură și de ce s-a inspirat din raportul Letta care, printre altele, solicită instituțiilor europene să îmbunătățească cadrul juridic pentru ajutoarele de stat și să permită întreprinderilor din economia socială să obțină mai ușor împrumuturi și finanțare. Pe baza concluziilor acestui raport, cum intenționează CESE să sprijine întreprinderile respective în vederea respectării normelor privind ajutoarele de stat?

În aprilie 2024, Enrico Letta și-a publicat mult așteptatul raport privind viitorul pieței unice a UE, intitulat Much More Than A Market ("Mult mai mult decât o piață"). În cursul sesiunii plenare din ianuarie, CESE a adoptat un aviz intitulat „Cum pot fi sprijinite entitățile din economia socială în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat: câteva reflecții în urma sugestiilor cuprinse în raportul întocmit de Enrico Letta”. L-am întrebat pe raportorul avizului, Giuseppe Guerini, în ce măsură și de ce s-a inspirat din raportul Letta care, printre altele, solicită instituțiilor europene să îmbunătățească cadrul juridic pentru ajutoarele de stat și să permită întreprinderilor din economia socială să obțină mai ușor împrumuturi și finanțare. Pe baza concluziilor acestui raport, cum intenționează CESE să sprijine întreprinderile respective în vederea respectării normelor privind ajutoarele de stat?

Copyright: Schotstek

Originea și mediul social nu ar trebui să constituie niciodată obstacole în calea succesului, scrie Evgi Sadegie, directoare executivă a Schotstek, o organizație cu sediul la Hamburg și Berlin care promovează egalitatea de șanse și diversitatea culturală în mediul profesional. Programele de burse de studiu oferite de Schotstek, unice în categoria lor, urmăresc să sprijine tinerii inteligenți, ambițioși și motivați care provin dintr-un context de migrație în parcursul lor către poziții de conducere în cercetare, întreprinderi și societate. Schotstek le permite studenților talentați și tinerilor profesioniști să își atingă întregul potențial, ajutându-i să construiască rețele solide și să dobândească competențe adecvate.

Originea și mediul social nu ar trebui să constituie niciodată obstacole în calea succesului, scrie Evgi Sadegie, directoare executivă a Schotstek, o organizație cu sediul la Hamburg și Berlin, care promovează egalitatea de șanse și diversitatea culturală în mediul profesional. Programele de burse de studiu oferite de Schotstek, unice în categoria lor, urmăresc să sprijine tinerii inteligenți, ambițioși și motivați care provin dintr-un context de migrație în parcursul lor către poziții de conducere în cercetare, întreprinderi și societate. Schotstek le permite studenților talentați și tinerilor profesioniști să își atingă întregul potențial, ajutându-i să construiască rețele solide și să dobândească competențe adecvate.

Evgi Sadegie

Germania este o țară diversă din punct de vedere cultural, dar acest lucru nu se reflectă aproape deloc la nivel de funcții de conducere în sectoarele economic, științific, cultural și politic. Persoanele care provin dintr-un context de migrație se confruntă adesea cu obstacole care exacerbează inegalitățile sociale, lasă nevalorificat potențialul lor de inovare și subminează coeziunea socială. Prejudecățile, oportunitățile educaționale inegale și lipsa de modele pozitive și de rețele de contact împiedică avansarea în carieră a multor persoane talentate.

Schotstek a fost înființată în 2013 de către Sigrid Berenberg, o avocată care a dedicat ani întregi promovării justiției sociale și a diversității, și de prietenii săi, care împărtășesc viziunea sa. Organizația urmărește să deschidă calea către poziții de conducere pentru tineri inteligenți, ambițioși și motivați care provin dintr-un context de migrație. Ca atare, ea sprijină, prin acordarea de burse, tineri cu rezultate excelente, care vor deveni viitoare personalități influente și factori de decizie. Timp de mulți ani, Sigrid Berenberg s-a implicat pe deplin în gestionarea acestui program pe bază de voluntariat.

Schotstek este o societate fără scop lucrativ sprijinită prin donații și inițiative desfășurate în comun cu alte societăți. Programul său este puternic sprijinit de o rețea de parteneri, organisme consultative și simpatizanți – toți factori de decizie la nivel înalt proveniți dintr-o gamă largă de sectoare și culturi. Merită menționat că trei dintre cei șapte parteneri și actuala directoare executivă au fost, ei înșiși, bursieri ai programului. Acest lucru demonstrează că Schotstek oferă o responsabilitate tot mai mare talentelor pe care le sprijină, având astfel un impact de durată.

Schotstek oferă un sprijin unic de acest gen studenților și tinerilor profesioniști prin intermediul a două programe paralele: un program destinat tinerilor studenți, cu sediul la Berlin, cu un număr maxim de 25 de studenți pe an, și un program destinat tinerilor profesioniști, cu sediul la Hamburg și Berlin, cu un număr maxim de 20 de studenți pe an. În urma unui program de formare obligatoriu de doi ani, participanții devin membri permanenți ai rețelei și pot lua parte la evenimentele sale.

În centrul viziunii Schotstek se află construirea unor rețele solide: numeroși tineri proveniți dintr-un context de migrație nu au acces la contactele profesionale și sociale atât de importante pentru a avansa în carieră. Schotstek îi pune în contact cu foști bursieri ai programului, cu organisme consultative și cu experți din domeniul întreprinderilor, științei, politicii, culturii și societății. Evenimente periodice, cum ar fi seri tematice și discuții cu personalități importante, promovează schimburile și extind orizonturile tinerilor bursieri. Aceste legături generează oportunități de carieră și creează o comunitate care face posibile sprijinul pe termen lung și succesul reciproc al participanților. În prezent, absolvenții acestui program joacă un rol esențial, prin împărtășirea cunoștințelor și a rețelelor lor și prin extinderea continuă a sferei de influență a organizației.

Schotstek oferă ateliere și îndrumare menite să pregătească în mod specific participanții pentru posturi de conducere. Formarea oferită consolidează competențele-cheie, cum ar fi capacitatea de comunicare, încrederea în sine și competențele de lider. Participanții beneficiază, de asemenea, de sprijin personal printr-un program de mentorat. Aceștia sunt puși în legătură cu profesioniști și manageri experimentați, care le pot oferi informații valoroase cu privire la mediul profesional, îi pot sprijini în planificarea carierelor lor și îi pot ajuta să facă față provocărilor profesionale. Mentorii acționează ca modele de urmat, încurajând participanții să urmărească obiective profesionale și să depășească obstacolele.

O altă caracteristică specifică a programului Schotstek constă în promovarea participării la viața culturală. Participanții vizitează muzee, teatre, opere, galerii și alte instituții culturale. Acest lucru consolidează educația lor culturală, dezvoltarea lor personală și identificarea cu orașele lor de origine. Astfel de experiențe le extind orizontul și promovează un sentiment de apartenență.

Schotstek urmărește să încurajeze diversitatea la nivel de posturi de conducere. Originea și mediul social nu ar trebui să mai reprezinte obstacole în calea succesului. De la înființarea sa, Schotstek a sprijinit deja sute de tineri, peste 240 de participanți și absolvenți fiind activi în cadrul său. Mulți dintre ei sunt implicați în Consiliul consultativ al absolvenților sau joacă rolul de ambasadori, sprijină activitatea platformelor de comunicare socială sau își împărtășesc experiențele în calitate de prieteni sau mentori. Orice persoană care a beneficiat de o bursă Schotstek rămâne membru permanent al rețelei; acest model permite succesul pe termen lung. Extinderea programului la Berlin în 2023 arată că acest concept poate fi pus în aplicare cu succes și în alte orașe.

Schotstek este mai mult decât un program de sprijin – este o mișcare care arată în mod admirabil cum poate fi promovată și evidențiată diversitatea în posturi de înaltă răspundere. Schotstek creează oportunități care merg dincolo de succesul individual și oferă un exemplu al modului în care Germania își poate valorifica pe deplin potențialul ca țară de imigrație. Prin promovarea talentelor remarcabile și prin eliminarea barierelor, programul joacă un rol esențial în modelarea unei societăți mai echitabile și mai adaptate la exigențele viitorului, element esențial într-o lume globalizată.

Evgi Sadegie, titulară a unui master de studii turce, este directoarea executivă a Schotstek gGmbH și a fost ea însăși bursieră a acestei organizații în 2014. Înainte de a ocupa funcția sa actuală, a condus proiectul de mentorat „Yoldaș” din cadrul Fundației Civic din Hamburg, care sprijină copiii din familii defavorizate din punct de vedere socioeconomic vorbitoare de limba turcă. Astfel, ea a promovat egalitatea de șanse dintr-o altă perspectivă importantă. Prin vasta sa experiență în gestionarea proiectelor, în special în domeniul mentoratului și al cooperării interculturale, ea se implică activ în promovarea diversității și a integrării în societate.

Copyright: UNHCR

UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, este pregătită să sprijine sirienii care consideră că se pot întoarce acasă în siguranță. Dar, pentru toți ceilalți, recomandă să nu se întoarcă forțat într-o țară marcată de incertitudine politică, care se confruntă cu una dintre cele mai grave crize umanitare din lume, în care 90 % din populație trăiește sub pragul sărăciei, declară Jean-Nicolas Beuze de la UNHCR

UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, este pregătită să sprijine sirienii care consideră că se pot întoarce acasă în siguranță. Dar, pentru toți ceilalți, recomandă să nu se întoarcă forțat într-o țară marcată de incertitudine politică, care se confruntă cu una dintre cele mai grave crize umanitare din lume, în care 90 % din populație trăiește sub pragul sărăciei, declară Jean-Nicolas Beuze de la UNHCR

Jean-Nicolas Beuze

Evoluția rapidă a peisajului politic din Siria în urma căderii regimului Bashar al-Assad a făcut ca tema privind cea mai mare populație de refugiați din lume să ocupe un loc central în întreaga Europă.

Un număr tot mai mare de țări din UE întrerup deciziile privind cererile de azil pentru sirieni, unele anunțând inițiative care includ zboruri charter și stimulente financiare sau „prime de returnare” pentru a-i încuraja pe refugiați să se întoarcă acasă. Se pare că alții chiar intenționează să deporteze sirieni aflați în prezent pe teritoriul lor, indiferent de statutul lor în materie de azil.

Pentru ca statele UE să ia decizii în cunoștință de cauză în materie de azil, ele trebuie să evalueze dacă Siria este sigură pentru ca sirienii care locuiesc în prezent în Europa să se întoarcă. Având în vedere evoluția rapidă a situației de pe teren, orice apreciere definitivă cu privire la siguranță este imposibilă în acest moment. Peisajul de securitate din Siria rămâne incert, deoarece țara pendulează între posibilitatea păcii și reconcilierii și riscul unor noi violențe.

Milioane de refugiați sirieni care locuiesc în afara țării încearcă să cuprindă ce înseamnă evoluția situației din țara lor de origine pentru propriul lor viitor, punându-și întrebarea: voi fi, oare, în siguranță dacă mă întorc în Siria? Îmi vor fi respectate drepturile? Pentru unii, perspectiva întoarcerii poate părea mai fezabilă, dar pentru alții persistă preocupări profunde.

Ce se va întâmpla în viitor cu persoanele care aparțin minorităților etnice sau religioase, care au opinii politice diferite sau care se identifică ca parte a comunității LGBTQ+ în Siria de astăzi? Răspunsul este încă neclar.

Dar în legătură cu cei care simt că o întoarcere este sigură, suntem obligați să le respectăm judecata – și, eventual, să îi sprijinim în procesul de întoarcere și reintegrare în comunitățile lor de origine. Cu toate acestea, pentru toate celelalte țări, UNHCR recomandă să nu se recurgă la returnări forțate din cauza instabilității actuale și a incertitudinii politice din țară.

Repatrierea forțată din Uniunea Europeană ar încălca drepturile sirienilor în calitate de refugiați, expunându-i la pericole grave și ireparabile la întoarcere.

Violența armată continuă în diferite părți ale Siriei, combinată cu incertitudinea cu privire la modul în care noile autorități vor răspunde nevoilor populației, în special ale grupurilor vulnerabile, face prematură luarea în considerare a returnării. Este important să se respecte hotărârea acestora în această privință. Prin urmare, statele membre ale UE, împreună cu țările învecinate cu Siria, care au găzduit în mod generos majoritatea refugiaților sirieni de peste un deceniu, trebuie să își mențină în continuare angajamentul de a oferi protecție sirienilor pe teritoriul lor.

Din cele 1,1 milioane de persoane strămutate intern din cauza escaladării ostilităților la sfârșitul lunii noiembrie, aproximativ 627 000 de persoane sunt în continuare strămutate recent, printre care 75 % sunt femei și copii.

Returnările premature prezintă riscuri semnificative, alimentând, nu în ultimul rând, un ciclu de strămutare – atât în interiorul Siriei, cât și la nivel transfrontalier – și, în cele din urmă, adâncirea crizei.

Pe lângă strămutările în masă, Siria se confruntă cu una dintre cele mai grave crize umanitare din lume. O mare parte din infrastructura Siriei a fost distrusă în timpul conflictului, inclusiv spitale, școli și locuințe. Majoritatea refugiaților nu au locuințe în care să se întoarcă. Multe regiuni se confruntă în continuare cu deficite de alimente, apă curată și asistență medicală. Lipsa serviciilor de bază, a oportunităților economice și a siguranței face dificilă pentru persoanele returnate să își reconstruiască viața într-un mod durabil și demn. Un număr izbitor, de 90 %, din populația Siriei trăiește sub pragul sărăciei.

În ultimele săptămâni, returnările voluntare ale sirienilor din Liban, Turcia și Iordania au crescut considerabil, estimările preliminare indicând un număr de 125 000, însemnând aproximativ 7 000 de persoane pe zi. Deși aceste întoarceri sunt determinate de alegeri individuale, UNHCR se angajează să îi sprijine pe cei care decid să se întoarcă acum.

Întrucât mulți sirieni din Europa și din țările învecinate analizează dacă o întoarcere este posibilă în condiții de siguranță și se întreabă care va fi situația referitoare la serviciile de bază și oportunitățile de a-și reconstrui viața, ei își doresc foarte mult să se revadă cu cei dragi. Din acest motiv, mulți doresc să se întoarcă acasă pentru vizite de scurtă durată pentru a evalua situația de pe teren. Ei trebuie să poată face acest lucru fără teama de a-și pierde statutul de refugiat în Europa. Aceste vizite sunt esențiale pentru ca oamenii să ia decizii în cunoștință de cauză, care vor conduce la rezultate mai bune, inclusiv la întoarceri sigure și durabile.

Răbdarea și prudența sunt esențiale, deoarece sirienii așteaptă condițiile adecvate pentru o returnare în siguranță și pentru reintegrarea cu succes în comunitățile lor. Întrucât mulți sirieni încep să se întoarcă acasă, UNHCR este pregătit să îi sprijine. După ani de strămutare, aceasta ar putea fi o ocazie îndelung așteptată pentru mulți dintre ei de a-și încheia călătoria de refugiați și de a opta pentru o soluție durabilă prin întoarcerea în Siria. La fel cum Uniunea Europeană și UNHCR i-au susținut pe tot parcursul exilului lor, vom continua să îi susținem pe măsură ce se întorc și reconstruiesc o nouă Sirie.

Jean-Nicolas Beuze este reprezentantul UNHCR pentru UE, Belgia, Irlanda, Luxemburg, Țările de Jos și Portugalia; anterior, a fost reprezentant în Irak, Yemen și Canada. Are peste 27 de ani de experiență în activitatea ONU pe teren și la sediul central în domeniul drepturilor omului, al menținerii păcii și al protecției copiilor.

Răspunsul UE la situația post-Assad din Siria se confruntă cu provocări care pun în balanță nevoile umanitare, politica în domeniul migrației și stabilizarea și reconstrucția țării. Politica internă și considerentele pe termen scurt riscă să dea prioritate și să grăbească returnările, în pofida faptului că abordările coordonate și echilibrate ar putea juca roluri esențiale în stabilizarea Siriei și în promovarea unei dezvoltări pe termen lung, scrie invitatul surpriză al CESE Info, Alberto-Horst Neidhardt, un expert de vârf în materie de migrație în cadrul Centrului European de Politici.

 

 

Răspunsul UE la situația post-Assad din Siria se confruntă cu provocări care pun în balanță nevoile umanitare, politica în domeniul migrației și stabilizarea și reconstrucția țării. Politica internă și considerentele pe termen scurt riscă să dea prioritate și să grăbească returnările, în pofida faptului că abordările coordonate și echilibrate ar putea juca roluri esențiale în stabilizarea Siriei și în promovarea unei dezvoltări pe termen lung, scrie invitatul surpriză al CESE Info, Alberto-Horst Neidhardt, un expert de vârf în materie de migrație în cadrul Centrului European de Politici.

Alberto-Horst Neidhardt este analist politic principal și șef al programului „Diversitate europeană și migrație” din cadrul Centrului European de Politici (EPC). Cercetările sale se concentrează asupra legislației și politicilor în materie de azil și migrație, a drepturilor cetățenilor UE, a dezinformării și asupra politicilor în domeniul migrației. A obținut un doctorat în drept european de la Institutul Universitar European. Predă la Universitatea Catolică din Lille pe tema politicilor în materie de migrație și mobilitate, a guvernanței UE și a eticii în domeniul elaborării de politici.

 

Alberto-Horst Neidhardt

La o lună de la încetarea regimului brutal al lui Bashar al-Assad, răspunsul oficial al UE rămâne în mare măsură limitat la anunțarea asistenței pentru dezvoltare și stabilizare economică. Nu este clar dacă și când vor fi ridicate sancțiunile împotriva Siriei. Sprijinul european va depinde de protecția minorităților și de alte garanții, care rămân incerte. Dinamica politică, de securitate și umanitară complexă a Siriei sugerează că o consolidare democratică va fi lungă și dificilă. 

Alberto-Horst Neidhardt

La o lună de la încetarea regimului brutal al lui Bashar al-Assad, răspunsul oficial al UE rămâne în mare măsură limitat la anunțarea asistenței pentru dezvoltare și stabilizare economică. Nu este clar dacă și când vor fi ridicate sancțiunile împotriva Siriei. Sprijinul european va depinde de protecția minorităților și de alte garanții, care rămân incerte. Dinamica politică, de securitate și umanitară complexă a Siriei sugerează că o consolidare democratică va fi lungă și dificilă. Este un test pentru capacitatea UE de a vorbi cu o singură voce și de a acționa împreună cu privire la viitorul țării. În schimb, unele țări europene nu au ezitat să pună accentul pe o prioritate imediată și comună: repatrierea sirienilor strămutați. În decembrie, la doar câteva zile după ce regimul Assad a pierdut orașul Damasc, Austria – unde liderul FPÖ, Herbert Kickl, a primit mandatul de a forma un nou guvern – a anunțat acordarea unui „bonus de returnare” și un program de deportare pentru persoanele cu cazier judiciar. În Țările de Jos, guvernul de coaliție condus de naționalistul de dreapta Geert Wilders intenționează să identifice zone sigure pentru returnări. Germania a anunțat, de asemenea, că protecția acordată sirienilor va fi „revizuită și revocată” în cazul în care țara se stabilizează. Alte țări europene au făcut declarații similare sau urmăresc îndeaproape situația. În acest context, chiar și decizia privind ridicarea sancțiunilor poate fi determinată mai degrabă de obiectivul de punere în aplicare a returnărilor decât de o schimbare a opiniilor cu privire la noua conducere a Siriei.

În situația în care sprijinul pentru partidele de extremă dreaptă și anti-migrație crește în întreaga Europă – iar alegerile federale din Germania se arată la orizont –, viziunea statelor membre cu privire la Siria riscă să fie dictată de priorități interne și de calcule electorale pe termen scurt. Între 2015 și 2024, peste un milion de sirieni au primit protecție din partea statelor membre ale UE, majoritatea în Germania. Prezența lor a devenit o problemă politică și societală controversată. În contextul unor incidente de securitate larg mediatizate, al inflației ridicate și al creșterii costurilor energiei, publicul din multe țări care găzduiesc refugiați este tot mai puțin primitor. În urma acestei schimbări a percepției, retorica și politicile ostile au devenit o normalitate. În ciuda solicitărilor Comisiei Europene și ale UNHCR de a adopta o abordare prudentă în ceea ce privește returnările, această dinamică ar putea determina guvernele europene să le accelereze, chiar și unilateral.

De la căderea regimului Assad în decembrie, peste 125 000 de refugiați s-au întors deja în Siria, în principal din țările învecinate. Totuși, perspectivele lor sunt sumbre. Chiar și înainte de evenimentele recente, peste jumătate din populația Siriei s-a confruntat cu insecuritate alimentară, trei milioane de persoane suferind de foamete gravă. Întrucât multe case au fost distruse în conflict, adăposturile sunt deja la capacitate maximă. Potrivit UNHCR, este nevoie de aproape 300 milioane EUR pentru cei care se întorc, pentru adăpost, hrană și apă. Deși UE și statele membre ar trebui să elaboreze abordări coordonate pentru a facilita repatrierea sigură și voluntară a sirienilor pe termen lung, în acest context, prioritatea imediată ar trebui să fie abordarea nevoilor umanitare ale țării. Presiunea exercitată asupra refugiaților pentru a se întoarce rapid într-o țară afectată de război și instabilă ar putea avea consecințe opuse celor scontate, limitând și mai mult accesul la alimente, energie și adăpost. Returnările la scară largă ar putea, de asemenea, să perturbe structura etnică și socioeconomică a regiunilor deja fragile. O abordare echilibrată și durabilă este justificată și de contribuția potențială a diasporei siriene la eforturile de reconstrucție. Țara va avea nevoie de ingineri, medici, administratori și profesori, și de muncitori cu diferite niveluri de competențe. Sirienii au dobândit competențe și experiență valoroase în Europa în toate sectoarele relevante, inclusiv în educație, construcții și asistență medicală, dar recrutarea profilurilor adecvate nu va fi ușoară. Nici întoarcerea permanentă nu ar fi o condiție prealabilă pentru a contribui la reconstrucție: transferul de bani din Europa ar putea juca un rol crucial în reducerea sărăciei și în dezvoltarea durabilă. Prin implicarea diasporei, sirienii cu reședința în Europa ar putea contribui și la consolidarea legăturilor diplomatice și culturale dintre UE și Siria post-Assad.

Cu toate acestea, statele membre pot să întâmpine dificultăți în a adopta o abordare echilibrată și să nu reușească să urmărească o agendă coordonată. Unele țări ar putea acorda prioritate stabilității pe termen lung și reconstrucției Siriei, permițând ca returnările să aibă loc în mod spontan. Altele se pot grăbi să ofere stimulente financiare pentru repatrierea voluntară sau chiar să revizuiască sistematic statutul sirienilor de îndată ce situația umanitară se îmbunătățește, chiar și numai ușor. Cu toate acestea, punerea în aplicare a unei revizuiri sistematice a statutului de refugiat se va confrunta cu obstacole juridice semnificative și va implica costuri financiare și administrative considerabile. Între timp, orice fel de stimulente pentru întoarcere vor trebui să țină seama de faptul că majoritatea sirienilor strămutați în Europa s-au stabilit deja aici, peste 300 000 dintre aceștia dobândind cetățenia UE. În același timp, perspectivele economice și de muncă sumbre ale țării îi pot descuraja chiar și pe cei mai motivați să se întoarcă. O chestiune fundamentală, în acest context, va fi dacă sirienilor li se vor permite așa-numite „mișcări pendulare” – întoarcere pentru perioade limitate, în timp ce țările-gazdă europene continuă să ofere oportunități durabile pentru o întoarcere mai permanentă. Aceste întrebări vor fi în mod inevitabil interconectate cu discuții mai ample privind politica UE în domeniul migrației. Viitoarele negocieri privind reforma Directivei UE privind returnările, pentru care se așteaptă în curând o propunere din partea Comisiei Europene, ar putea câștiga un impuls decisiv în funcție de evoluția discuțiilor cu privire la returnările sirienilor. Însă reforma directivei ar putea, în mod similar, să ducă la apariția unor noi diviziuni între statele membre ale UE. Având în vedere că politicile în domeniul migrației necesită o regândire fundamentală pentru a înfrunta în mod eficace provocările actuale, abordarea UE în ceea ce privește sirienii strămutați va constitui probabil un prim punct critic de cotitură în noul ciclu.

Copyright: Polish Presidency. Council of the European Union

La 1 ianuarie, Polonia a preluat ștafeta de la Ungaria la conducerea UE și va deține președinția Consiliului UE în primele șase luni ale anului. Președinția poloneză vine într-un moment de transformare pentru Europa, care coincide cu începutul noului mandat al Comisiei Europene. 

La 1 ianuarie, Polonia a preluat ștafeta de la Ungaria la conducerea UE și va deține președinția Consiliului UE în primele șase luni ale anului. Președinția poloneză vine într-un moment de transformare pentru Europa, care coincide cu începutul noului mandat al Comisiei Europene. 

Având în vedere că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei continuă cu aceeași intensitate, iar tensiunile geopolitice sunt fără precedent în istoria recentă a Europei, Polonia își concentrează prioritățile pe tema generală a securității. Aceasta include securitatea externă, internă, economică, energetică, alimentară și sanitară, precum și garantarea statului de drept.

Aceste priorități rezonează cu angajamentul Comitetului Economic și Social European de a promova coeziunea, de a proteja valorile democratice și de a asigura o prosperitate stabilă. „La CESE, suntem mândri să fim un partener de încredere și implicat pentru Președinția poloneză și ne angajăm să jucăm un rol activ în formularea priorităților politice care vor defini acest nou ciclu european”, afirmă președintele CESE, Oliver Röpke.

La solicitarea Președinției poloneze, Comitetul va elabora 14 avize exploratorii. Consultați noua noastră broșură și aflați mai multe despre acestea și despre alte activități ale CESE în prima jumătate a anului 2025. De asemenea, puteți descoperi cine sunt membrii polonezi ai CESE și ce organizații reprezintă ei. Broșura este disponibilă exclusiv online în limbile engleză, polonă, franceză și germană. (ll)

23 ianuarie 2025

Proiecția filmului „Flow”, candidat la Premiul LUX – Premiul european de film al publicului 2025

3 februarie 2025

Justiția socială în era digitală

18 februarie 2025

Către summitul mondial privind handicapul: pentru o dezvoltare și o acțiune umanitară incluzive în materie de handicap

26-27 februarie 2025

Sesiunea plenară a CESE

23 ianuarie 2025

Proiecția filmului „Flow”, candidat la Premiul LUX – Premiul european de film al publicului 2025

3 februarie 2025

Justiția socială în era digitală

18 februarie 2025

Către summitul mondial privind handicapul: pentru o dezvoltare și o acțiune umanitară incluzive în materie de handicap

26-27 februarie 2025

Sesiunea plenară a CESE