Marți, 17 septembrie, CESE a găzduit proiecția filmului „Cancelaria profesorilor”, câștigător al Premiului LUX – Premiul european de film al publicului.

În regia lui İlker Çatak, regizor din Germania, filmul analizează provocările cu care se confruntă o profesoară, abordând, în același timp, aspecte mai ample ale sistemului educațional. După proiecție, cei prezenți au participat la o dezbatere moderată de vicepreședintele CESE pentru comunicare, dl Laurențiu Plosceanu. Discuția s-a bucurat de opiniile vorbitorilor Jan Wilker și Tatjana Babrauskienė, care au analizat tematica filmului și importanța acesteia în raport cu problemele sociale actuale.

Această proiecție face parte dintr-o serie organizată de CESE în colaborare cu Premiul LUX – Premiul european de film al publicului al Parlamentului European, subliniind implicarea și rolul CESE în promovarea și încurajarea dialogului pe teme sociale stringente. 

La 20 septembrie, Comitetul Economic și Social European (CESE) și Consiliul Economic, Social și Cultural al Uniunii Africane (ECOSOCC) au prezentat o declarație comună în cadrul Summitului ONU privind viitorul de la New York, subliniind rolul esențial al societății civile în abordarea provocărilor globale și în promovarea dezvoltării durabile.

Această declarație, în cadrul memorandumului de înțelegere dintre CESE și ECOSOCC, prezintă o viziune comună pentru o lume mai justă, mai favorabilă incluziunii și mai echitabilă. Parteneriatul dintre CESE și ECOSOCC urmărește să inspire noi alianțe și inițiative.

Președintele Röpke a afirmat: „Această declarație reprezintă mult mai mult decât simple cuvinte; este un angajament ferm față de valorile noastre comune, și anume democrația, incluziunea și durabilitatea. În fața provocărilor globale stringente, avem nevoie de un multilateralism mai solid, care pune cu adevărat accentul pe implicarea societății civile”.

Declarația comună subliniază necesitatea următoarelor acțiuni:

• accelerarea progreselor în ceea ce privește realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), solicitând o strategie cuprinzătoare pentru promovarea ODD;
• promovarea unei tranziții echitabile către neutralitatea climatică, subliniind importanța asigurării unor locuri de muncă decente și a eradicării sărăciei, în paralel cu tranziția către economii neutre din punct de vedere climatic;
• realizarea unei reforme a sistemului financiar mondial pentru a sprijini mai bine dezvoltarea durabilă, în special în țările vulnerabile;
• adoptarea de politici care iau în considerare dimensiunea de gen, care solicită inițiative favorabile incluziunii din punctul de vedere al genului în cadrul acțiunilor climatice și al programelor de dezvoltare;
• atribuirea unui rol central societății civile în reformarea guvernanței globale, inclusiv în reformarea organelor de decizie ale Organizației Națiunilor Unite;
• implicarea tinerilor și promovarea inovării digitale ca factori-cheie ai viitoarei guvernanțe globale.

Parteneriatul CESE - ECOSOCC a fost oficializat prin semnarea unui memorandum de înțelegere la 17 iulie 2024, la Accra, Ghana. Acest memorandum de înțelegere consolidează cooperarea în domenii esențiale, cum ar fi dezvoltarea durabilă, acțiunile climatice și implicarea societății civile. Acesta stabilește acțiuni, inclusiv reuniuni periodice, contribuții comune la summiturile UE-UA și crearea unui mecanism permanent de implicare a societății civile.

Colaborarea reflectă angajamentul ambelor instituții de a progresa în realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) ale ONU și de a promova guvernanța favorabilă incluziunii. Punând accentul pe consolidarea rolului societății civile în parteneriatul UE-Africa, memorandumul de înțelegere subliniază necesitatea unor soluții comune la provocările globale, printre care se numără schimbările climatice și reziliența democratică.

CESE și ECOSOCC își propun să capaciteze societatea civilă din Africa. (at)

În acest număr:

• Nu mai sunt invizibili: cum au intrat în istorie Jocurile Olimpice de la Seul și Londra
• Ce văd ca spectator al Jocurilor Olimpice, de Pyrros Dimas
• „Cei readuși la viață” – cea dintâi echipă olimpică digitală a Ucrainei
• Copiii cu handicap: putem face de toate, doar că s-ar putea să facem unele lucruri puțin altfel

Pietro Barbieri

Eforturile de reabilitare din perioada postbelică au fost la originea sportului pentru persoanele cu handicap, fiind o modalitate de a face fizioterapia mai interesantă și mai plăcută. Prin joc și divertisment, oamenii, în noua lor situație, având un handicap în urma unei traume sau cu un handicap congenital au reușit să redescopere bucuriile vieții.

Eforturile de reabilitare au avut două scopuri precise: să întărească autonomia fizică a oamenilor și să îi ajute să-și redobândească propria identitate autentică și solidă. Astăzi am putea spune că a avut loc o trecere de la jocul axat pe reabilitare la capacitare. Cu alte cuvinte, capacitarea celor care se simțeau neputincioși sau și-au pierdut orice putere asupra lor înșiși și asupra propriilor decizii. Nucleul drepturilor omului.

Modul firesc de a face acest lucru este prin imaginea socială a oamenilor – imaginea percepută de alții. Calea autorecuperării trece imediat în comunitatea în care trăiesc oamenii. Practicarea sportului devine un mijloc de a-și revendica propriile drepturi fundamentale și demnitatea.

Aceasta a fost o călătorie lungă în întuneric; pionierii anilor ’60 au fost eroi înainte de timpul lor, eroi ai acestei călătorii lungi între anii aceia și perioada contemporană. A fost o luptă pentru recunoașterea abilităților atletice ale paralimpicilor.

Un eveniment va rămâne marcat în istorie: Jocurile Olimpice de la Seul din 1988. A fost punctul culminant al luptei pentru a obține recunoașterea în lumea sportivă, în care stigmatizarea idealurilor fizice, senzoriale și mentale a fost atât de puternică încât a constituit un obstacol mai mare decât chiar incluziunea în lumea muncii, unde, în schimb, a prevalat prejudiciul legat de productivitate. Aceste Jocuri Olimpice au fost istorice, deoarece Comitetul Internațional Olimpic a dorit să introducă probe sportive pentru sportivii cu handicap, alternativ cu cei fără handicap. A fost un experiment care a avut loc o singură dată, deoarece problemele organizatorice – în special cele legate de accesibilitate – au îngreunat continuarea acestei căi. Deși discutabilă, acea alegere a dat naștere Jocurilor Paralimpice cum le cunoaștem astăzi, care recunosc în mod corespunzător eforturile atletice ale fiecărui paralimpic. În sfârșit, am ajuns într-o lume a sportului practicată de toți, pentru toți. O nouă eră.

De acolo, sportul paralimpic trebuia să devină atractiv pentru numărul mare de persoane care fie au practicat sportul, fie l-au urmărit la televizor. În 1988, la Seul, comentatorii de televiziune erau atât de rupți de realitate, încât nici măcar nu știau cine erau favoriții în fiecare concurs individual. După cum se poate imagina, rezultatele au fost dezastruoase. Cu timpul, jurnaliștii sportivi au învățat să urmărească activitățile sportivilor cu handicap. Acesta a fost un pas fundamental în direcția schimbării discursului.

Și astfel ajungem la un alt eveniment fundamental: Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, organizat în mod impecabil, cu o campanie de televiziune puternică, în special în Regatul Unit, care a condus la stadioane pline, la toate disciplinele sportive. A fost, de asemenea, momentul în care anumiți sportivi – datorită noului discurs jurnalistic – au devenit faimoși. La fel ca colegii lor olimpici.

Lumea s-a schimbat din anii ’50. Sentimentul de a nu mai fi complet invizibil a devenit un atu colectiv al lumii dizabilităților. Aici, sperăm ca acest discurs să fie o cale pe care o putem reproduce în toate domeniile vieții oamenilor, așa cum se afirmă în Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap: „este necesară ... o schimbare de paradigmă”. În sport, totuși, a avut loc cu siguranță o schimbare.

Care este valoarea Jocurilor Paralimpice și cum contribuie acestea și alte competiții sportive la depășirea obstacolelor pentru persoanele cu handicap? 

Pietro Barbieri, membru al CESE, scrie despre istoria competițiilor sportive dedicate persoanelor cu handicap și despre modul în care cele două Jocuri Olimpice – de la Seul din 1988 și de la Londra din 2012 – au adus schimbarea atât de necesară a percepției handicapului. În sfârșit, am ajuns într-o lume a sportului practicată de toți, pentru toți.