Stefano Mallia, președintele Grupului „Angajatori” al Comitetului Economic și Social European 

Pe măsură ce lucrurile se așază în urma alegerilor europene, este clar că trăim vremuri tulburi. Numărul de locuri obținut de conservatori a împiedicat o victorie covârșitoare a partidelor de extremă dreaptă. Cu toate acestea, chiar dacă partidele de centru-dreapta au reușit să-și mențină poziția, nu putem ignora faptul că extrema dreaptă va fi mai puternică în noul Parlament European, votul cu privire la chestiuni fundamentale devenind astfel mai complicat. Anul trecut, când PPE era să nu poată reuni majoritatea necesară pentru a bloca dreapta, în scopul de a respinge un act legislativ privind refacerea naturii, ne-am făcut o idee în acest sens. De asemenea, trebuie să urmărim îndeaproape ceea ce se întâmplă în Franța. Este foarte probabil că o victorie a coaliției de extremă dreaptă la alegerile naționale ar zdruncina înseși temeliile UE.

Stefano Mallia, președintele Grupului „Angajatori” al Comitetului Economic și Social European 

Pe măsură ce lucrurile se așază în urma alegerilor europene, este clar că trăim vremuri tulburi. Numărul de locuri obținut de conservatori a împiedicat o victorie covârșitoare a partidelor de extremă dreaptă. Cu toate acestea, chiar dacă partidele de centru-dreapta au reușit să-și mențină poziția, nu putem ignora faptul că extrema dreaptă va fi mai puternică în noul Parlament European, votul cu privire la chestiuni fundamentale devenind astfel mai complicat. Anul trecut, când PPE era să nu poată reuni majoritatea necesară pentru a bloca dreapta, în scopul de a respinge un act legislativ privind refacerea naturii, ne-am făcut o idee în acest sens. 

Printre preocupările principale ale întreprinderilor se numără garantarea de progrese cu privire la politica industrială și securitatea economică, în special în ceea ce privește tehnologia, materiile prime critice, semiconductorii, vehiculele electrice, reziliența economică și competitivitatea globală. Consolidarea pieței unice și stimularea investițiilor private printr-o veritabilă uniune a piețelor de capital sunt esențiale. Acest nou Parlament va fi la înălțimea așteptărilor? 

Nu avem altă opțiune decât să concurăm cu puteri mondiale precum China și Statele Unite. 

În 2008, zona euro și SUA aveau produse interne brute (PIB) echivalente, la prețuri curente, de 14,2 mii miliarde USD și, respectiv, 14,8 mii miliarde USD (13,1 mii miliarde EUR și 13,6 mii miliarde EUR). Cincisprezece ani mai târziu, PIB-ul zonei euro este cu puțin peste 15 mii miliarde USD, în timp ce PIB-ul SUA a crescut vertiginos la 26,9 mii miliarde USD. Dacă cele mai mari cinci economii europene – Germania, Regatul Unit, Franța, Italia și Spania – ar fi corespuns ratei de creștere a productivității SUA între 1997 și 2022, PIB-ul lor pe cap de locuitor ar fi, în medie, cu aproape 13 000 USD (12 000 EUR) mai mare în termeni de paritate a puterii de cumpărare. Aceste valori nu sunt lipsite de sens. 

Timp de mulți ani, în condițiile în care UE prezenta o balanță comercială pozitivă, mulți nu și-au dat seama că competitivitatea noastră era în pericol. Am avut încredere în condițiile de concurență echitabile la nivel mondial și în ordinea internațională bazată pe norme, plecând de la premisa că și alții vor face același lucru. Însă, în prezent, lumea se schimbă rapid, iar UE trebuie să acționeze și să reacționeze rapid la toate aceste semnale de alarmă pe care le-a ignorat până în prezent. Sperăm că acest Parlament va fi la înălțimea așteptărilor și nu se va limita la politica de partid.

Grupul „Organizații ale societății civile”

Profesioniștii din domeniul sănătății și reprezentanții societății civile solicită factorilor de decizie să introducă un „bilanț de sănătate” pentru toate politicile viitoare. Solicitarea lor: „dreptul la sănătate” trebuie să rămână în prim-planul agendelor UE și naționale în noua legislatură, ceea ce europenii au solicitat în cadrul Conferinței privind viitorul Europei.

Grupul „Organizații ale societății civile”

Profesioniștii din domeniul sănătății și reprezentanții societății civile solicită factorilor de decizie să introducă un „bilanț de sănătate” pentru toate politicile viitoare. Solicitarea lor: „dreptul la sănătate” trebuie să rămână în prim-planul agendelor UE și naționale în noua legislatură, ceea ce europenii au solicitat în cadrul Conferinței privind viitorul Europei. 

Măsurile naționale și europene în domeniul sănătății trebuie să fie mai bine coordonate și aliniate, astfel încât să se construiască un sector al sănătății mai durabil, rezistent la șocurile viitoare și care să garanteze accesul egal la asistență medicală de calitate pentru toți. 

Se preconizează că investițiile, prevenirea, inovațiile tehnologice și educația timpurie în domeniul sănătății vor juca un rol esențial în acest sens, după cum reiese din conferința pe tema „Starea sănătății în UE”, care a avut loc la 4 iunie, la Liège. Manifestarea a fost organizată de Grupul „Organizații ale societății civile” al CESE, împreună cu CHU Liège și Hôpital de la Citadelle, în contextul Președinției belgiene a Consiliului UE. 

„În următoarea legislatură 2024-2029, sănătatea trebuie să rămână o prioritate strategică esențială pentru noua Comisie Europeană, noul Parlament European și Consiliu”, a declarat Séamus Boland, președintele Grupului „Organizații ale societății civile”. Instituțiile europene ar trebui să adopte o abordare de tip „O singură sănătate” care să promoveze interconexiunile dintre politica în domeniul sănătății și schimbările demografice, tranziția digitală și cea de mediu, securitatea economică și politica industrială. 

Dl Boland subliniază că politica în domeniul sănătății poate funcționa eficient numai dacă este gestionată în paralel cu servicii sociale accesibile, adecvate și de înaltă calitate și politici sociale publice și dacă dispune de un număr suficient de cadre medicale bine instruite. Reiterând necesitatea implicării și responsabilității directe în domeniul asistenței medicale a organizațiilor societății civile (OSC), cum ar fi asociațiile de pacienți, el a declarat: „Adoptarea și succesul inițiativelor și programelor europene în domeniul sănătății depind de un dialog transparent, regulat și structurat cu organizațiile societății civile. Capacitatea lor de a realiza această activitate depinde, la rândul său, de obținerea unei finanțări durabile și previzibile.” 

Participanții la conferință au discutat mai multe aspecte fundamentale pentru consolidarea uniunii europene a sănătății: 

  • Angajamentul față de abordarea „O singură sănătate”; 
  • Inovațiile digitale și impactul lor asupra sănătății; 
  • Sustenabilitatea și adaptarea la exigențele viitorului a sistemelor de sănătate prin investiții sociale; și
  • Lupta globală împotriva inegalităților în materie de sănătate prin prisma solidarității europene: cazul bolilor rare. 

Concluziile și recomandările conferinței vor fi publicate pe pagina web a manifestării

Mai multe informații legate de conferință în comunicatul nostru de presă.

În cadrul sesiunii plenare a Comitetului Economic și Social European (CESE) din luna mai a avut loc o dezbatere cu privire la învățămintele desprinse în urma extinderii UE din 2004. Actuala situație geopolitică și în materie de securitate face ca o nouă extindere să devină o misiune și mai urgentă pentru Europa.

În cadrul sesiunii plenare a Comitetului Economic și Social European (CESE) din luna mai a avut loc o dezbatere cu privire la învățămintele desprinse în urma extinderii UE din 2004. Actuala situație geopolitică și în materie de securitate face ca o nouă extindere să devină o misiune și mai urgentă pentru Europa. 

În cadrul dezbaterii sale în plen dedicate marii extinderi din 2004, CESE a găzduit vorbitori care au jucat un rol semnificativ în procesul de negociere, inclusiv fostul secretar de stat polonez responsabil cu aderarea la UE, Jarosław Pietras, secretarul general al Fundației pentru Studii Progresive Europene, László Andor, din Ungaria, și fostul comisar european pentru extindere, Štefan Füle, din Cehia. 

În cadrul discuției, participanții au subliniat că UE – care abia de curând și-a recâștigat interesul pentru o nouă extindere – trebuie să ofere țărilor candidate o foaie de parcurs clară pentru aderare. Dacă aceste țări sunt lăsate prea mult să aștepte, procesul de extindere și-ar putea pierde credibilitatea. 

Președintele CESE, Oliver Röpke, a declarat: „Cea de-a 20-a aniversare nu marchează doar o etapă importantă, ci și succesul constant al procesului de extindere a UE, cu un număr mai mare de țări care aspiră la aderare”. 

Dl Pietras a afirmat: „Extinderea este un proces de transformare bidirecțional, care aduce beneficii nu numai țărilor candidate, ci și statelor membre ale UE”. 

Dl Füle, care prezidează în prezent Grupul operativ privind extinderea UE al Centrului European de Politici, a subliniat că „trebuie să pregătim atât țările candidate, cât și statele membre ale UE pentru noul val de extinderi”. 

Vorbind despre forța motrice a extinderii din 2004, dr. Tinatin Akhvlediani, cercetător în cadrul Unității de politică externă a UE, Centrul de Studii Politice Europene, a subliniat aspectele economice ale extinderii, având în vedere că, la epoca respectivă, țările candidate se confruntau cu situații financiare precare. În prezent, principala motivație pentru viitoarea extindere o reprezintă securitatea. 

Potrivit dlui Andor, respectarea statului de drept a constituit unul dintre punctele slabe ale extinderii din 2004, UE nereușind să creeze instrumentele adecvate pentru a remedia această problemă. Acest lucru a condus la introducerea recentă a condiționalității bazate pe statul de drept. 

În septembrie, CESE va organiza un summit al societății civile privind extinderea, și va invita, pentru prima oară, să participe la sesiunea sa plenară toți membrii din țările candidate la aderare.

Având în vedere creșterea într-un ritm alarmant a numărului de cazuri de cancer și de decese cauzate de cancer în întreaga UE, Comitetul Economic și Social European (CESE) solicită măsuri, atât de necesare, de prevenire a cancerului, dat fiind că aproximativ 40 % din cazurile de cancer sunt considerate evitabile.

Având în vedere creșterea într-un ritm alarmant a numărului de cazuri de cancer și de decese cauzate de cancer în întreaga UE, Comitetul Economic și Social European (CESE) solicită măsuri, atât de necesare, de prevenire a cancerului, dat fiind că aproximativ 40 % din cazurile de cancer sunt considerate evitabile. 

În sesiunea sa plenară din mai, CESE a adoptat un aviz în care salută propunerea Comisiei Europene de recomandare a Consiliului privind formele de cancer care pot fi prevenite prin vaccinare – o inițiativă de monitorizare a Planului UE de combatere a cancerului („Planul de combatere a cancerului”). 

Avizul se concentrează pe vaccinarea împotriva papilomavirusurilor umane (HPV) și a hepatitei B (HBV), având în vedere că aceasta ar putea preveni mai multe tipuri de cancer cauzate de aceste virusuri. 

CESE subliniază că sunt necesare o informare, educație și comunicare adecvate, care să încurajeze vaccinarea grupurilor țintă. De asemenea, subliniază rolul important pe care medicii generaliști, medicii de familie, medicii școlari și organizațiile societății civile îl joacă în acest demers. 

Milena Angelova, raportoare pentru avizul Cancerele care pot fi prevenite prin vaccinare, a afirmat: „Trebuie să combatem stigmatul și ideile greșite legate de vaccinuri. De exemplu, există această convingere greșită că vaccinările le vizează doar pe fetele tinere. Nu este adevărat acest lucru. Pentru a eradica aceste virusuri (HPV, HBV), trebuie, de asemenea, să colaborăm cu băieții și cu părinții lor”. Vaccinurile trebuie să fie accesibile tuturor. 

Este extrem de important „să se inverseze tendința către scepticism”, a adăugat Sára Felszeghi, coraportoare. Combaterea informării greșite și a dezinformării este o parte esențială în încurajarea vaccinării. 

CESE solicită o abordare cuprinzătoare a combaterii cancerului, cu un sistem funcțional și integrat pentru toate formele de prevenire, inclusiv prevenirea primară (vaccinare, stiluri de viață sănătoase), prevenirea secundară (screening) și prevenirea terțiară (îngrijire și reabilitare). 

Dna Angelova a reafirmat „necesitatea ca statele membre să se coordoneze mai mult și să facă schimb de bune practici” pentru a fi mult mai eficiente în lupta împotriva cancerului și pentru a extinde acoperirea vaccinării în întreaga UE. Este extrem de important ca prevenirea cancerului să fie considerată o prioritate politică. (sg)

Odată cu intensificarea discursurilor de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură, societatea civilă, cetățenii și instituțiile își unesc forțele și își intensifică acțiunile împotriva tuturor formelor de ură, pentru a transmite mesajul că nu există loc pentru ură în UE.

Odată cu intensificarea discursurilor de incitare la ură și a infracțiunilor motivate de ură, societatea civilă, cetățenii și instituțiile își unesc forțele și își intensifică acțiunile împotriva tuturor formelor de ură, pentru a transmite mesajul că nu există loc pentru ură în UE. 

CESE se alătură eforturilor UE de a combate ura în UE, care a cunoscut o creștere alarmantă; grupuri și cetățeni sunt vizați într-o măsură tot mai mare din cauza credinței, a originii rasiale sau etnice, a genului, a orientării sexuale sau a convingerilor lor politice. 

Într-o dezbatere la nivel înalt din sesiunea sa plenară din mai, CESE, împreună cu cetățenii și instituțiile, se angajează să depună mai multe eforturi pentru a combate ura, atât online, cât și offline; în cadrul acestei sesiuni a adoptat avizul „Ura nu își are locul aici: o Europă unită împotriva urii”, denunțând toate formele de ură și salutând Comunicarea Comisiei Europene pe aceeași temă. 

„Avem cu toții responsabilitatea de a combate ura”, a declarat președintele CESE, dl Oliver Röpke, care a deschis dezbaterea în cadrul sesiunii plenare a CESE. „Pentru a o combate în mod eficace, trebuie să colaborăm cu toții – politicieni, societatea civilă și cetățeni. Numai împreună și prin dialog putem să izbândim și să combatem ostilitatea crescândă în societatea noastră, care reprezintă o adevărată amenințare la adresa democrației noastre.”

Dezbaterea a reunit înalți funcționari ai Comisiei Europene și ai guvernului belgian și reprezentanți ai cetățenilor și ai organizațiilor societății civile [inclusiv ILGA-Europe și Rețeaua europeană împotriva rasismului (ENAR)], care au subliniat răspândirea discursurilor de incitare la ură și violență. 

Atacurile recente asupra politicienilor au scos la iveală disensiuni profunde în societatea europeană. Cifrele arată că mesajele islamofobe și antisemite s-au dublat în 2023. Ținte comune sunt LGBTQIA+, persoanele de origine africană și migranții. Și misoginia este tot mai răspândită. O analiză recentă a mesajelor online din UE arată că de la începutul anului 2023 s-a înregistrat o creștere cu 30 % a toxicității urii. 

Comunicarea Comisiei „Ura nu își are locul aici: o Europă unită împotriva urii” reprezintă un apel la acțiune de a lupta împotriva urii și de a pleda pentru toleranță și respect. 

„Valorile stipulate în Tratatul UE interzic în mod clar infracțiunile motivate de ură și discursurile de incitare la ură. Din păcate, constatăm amplificarea amândurora în ultimul timp”, a declarat Dubravka Šuica, vicepreședintă a Comisiei Europene pentru democrație și demografie.

În avizul său, CESE a solicitat UE să adopte o abordare cuprinzătoare în ceea ce privește combaterea urii, bazată pe orice caracteristici umane protejate, și să utilizeze aceeași abordare pentru „a combate toate tipurile de ură”. (ll)

În acest număr: 

  • Combaterea exploatării stagiarilor, de Nicoletta Merlo 
  • Tineretul UE în prim-plan: inițiativa inovatoare a Comitetului privind testul din perspectiva tinerilor privind politicile UE capătă elan 
  • Cum valorifică Rassemblement national votul tinerilor din Franța, de Christophe Préault, Touteleurope.eu
  • Cum putem păstra legătura cu generația TikTok?, de Rieke Smit, Social News Daily/ #UseTheNews 
     

UE trebuie să își reducă dependențele strategice în sectoare sensibile, cum ar fi sănătatea și tehnologiile critice, pentru a permite unui număr tot mai mare de pacienți din întreaga Europă să utilizeze medicina nucleară pentru diagnosticarea și tratarea cancerului.

Obiectivul climatic al UE pentru 2040

Document Type
AC

La doar o lună înainte de alegerile europene, Comitetul Economic și Social European (CESE) avertizează autoritățile europene cu privire la nevoia urgentă de a combate dezinformarea pentru a proteja democrația. Jurnalismul de calitate și independent într-un sistem pluralist prosper rămâne prima baricadă împotriva campaniilor răuvoitoare și a știrilor false.

La 26 mai, Comitetul Economic și Social European a participat la cea de-a 44-a ediție a cursei de 20km de Bruxelles, eveniment care a înregistrat anul acesta un nou record de 45 330 de participanți prezenți la linia de start. CESE a făcut parte din Comitetul interinstituțional de organizare al evenimentului „Running for Europe”, care a avut ca scop să-i încurajeze pe cetățeni să voteze la alegerile europene, sub sloganul „Folosește-ți votul!” Startul cursei a fost dat de vicepreședintele CESE pentru comunicare, Laurențiu Plosceanu, alături de reprezentanții Comisiei Europene și ai Parlamentului European. Alex Kibet din Kenya a terminat primul, cu un timp de 59 minute și 57 de secunde, iar Sophie Hardy din Belgia, cea mai rapidă femeie, a finalizat cursa într-o oră, 10 minute și 56 de secunde.

La 26 mai, Comitetul Economic și Social European a participat la cea de-a 44-a ediție a cursei de 20km de Bruxelles, eveniment care a înregistrat anul acesta un nou record de 45 330 de participanți prezenți la linia de start. CESE a făcut parte din Comitetul interinstituțional de organizare al evenimentului „Running for Europe”, care a avut ca scop să-i încurajeze pe cetățeni să voteze la alegerile europene, sub sloganul „Folosește-ți votul!” Startul cursei a fost dat de vicepreședintele CESE pentru comunicare, Laurențiu Plosceanu, alături de reprezentanții Comisiei Europene și ai Parlamentului European. Alex Kibet din Kenya a terminat primul, cu un timp de 59 minute și 57 de secunde, iar Sophie Hardy din Belgia, cea mai rapidă femeie, a finalizat cursa într-o oră, 10 minute și 56 de secunde.