European Economic
and Social Committee
Breadcrumb
- Home
- Current: Invitatul surpriză
Invitatul surpriză
O dată pe lună, vă prezentăm un invitat surpriză – o personalitate care ne oferă viziunea sa asupra actualității și ne aduce un suflu proaspăt, lărgindu-ne orizonturile, inspirându-ne și făcându-ne atenți la lumea în care trăim. Pentru această ediție din februarie, avem plăcerea de a găzdui două personalități din sfere diferite – cultură și mass-media – care ne pot ajuta să înțelegem mai bine ce se întâmplă în jurul nostru și să căpătăm mai multă forță sufletească. Este vorba de Hélène Theunissen, activă în lumea teatrului și filmului din Belgia, și de Nicolas Gros-Verheyde, fin cunoscător și observator al politicii europene.
Actriță, regizoare, autoare de adaptări scenice, Hélène Theunissen a jucat, vreme de peste trei decenii, aproape o sută de roluri în cele mai multe dintre teatrele francofone din Belgia. Ea a interpretat roluri și în Franța. A regizat și adaptat în jur de zece spectacole, cele mai recente fiind „Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare (la Théâtre des Martyrs) și „Zidurile murmură” de și cu Babetida Sadjo (la Théâtre Le Public), în Bruxelles. Ea a jucat în mai multe lungmetraje, între care „Girl”, de Lukas Dhont, și în serialul „Unitatea 42», produs de radioteleviziunea belgiană RTBF.
Ziarist francez, corespondent la UE/NATO, Nicolas Gros-Verheyde este cunoscut și apreciat în Europa pentru marea sa expertiză în afaceri europene și politică externă. Corespondent pentru „Sud-Ouest” (înainte de aceasta, „Ouest France” și „France-Soir”), a înființat în 2008 platforma online B2-Bruxelles2, prima agenție de știri online în limba franceză referitoare la afaceri europene, chestiuni strategice și de apărare ale UE și la activitatea diplomației europene. Este, de asemenea, autorul manualului „La politique européenne de sécurité et de défense commune. Parce que l'Europe vaut bien une défense” („Politica de securitate și apărare comună. Pentru că Europa merită să fie apărată”). (ehp)