Grupul „Angajatori” (Grupul I)

Suntem purtătorii de cuvânt la nivel european ai întreprinderilor.

Grupul „Angajatori” (Grupul I) reunește peste 100 de antreprenori și reprezentanți ai asociațiilor de întreprinderi din fiecare stat membru al UE, reprezentând peste 20 de milioane de întreprinderi europene, mari și mici, și desfășurându-și activitatea într-o gamă largă de sectoare, de la industrie la comerțul cu amănuntul și de la agricultură la servicii. Membrii noștri sunt activi în mediul de afaceri și aduc la nivel european realitatea cotidiană a întreprinderilor din toate statele membre ale UE. Ei s-au angajat să-și valorifice propria experiență pentru a face să înainteze proiectul european.

Activitatea Grupului „Angajatori” este încadrată de priorități care reflectă principalele nevoi ale întreprinderilor europene. Aceste priorități sunt revizuite periodic, pentru a se alinia la dinamica în care își desfășoară activitatea întreprinderile europene.

În contextul provocărilor globale actuale, prioritățile noastre se axează asupra competitivității și asupra creării unui mediu favorabil întreprinderilor, obiective care trebuie să se afle în avangarda agendei politice, susținute de acțiuni politice concrete.

Acesta este motivul pentru care solicităm să se acorde o prioritate absolută măsurilor de politică favorabile întreprinderilor în următoarele zece domenii:

  1. Reformarea radicală a abordării în materie de reglementare

  2. Sisteme de inovare productivă axate pe investiții și inovare

  3. Capacitate tehnologică ridicată în materie de apărare, securitate și tranziție verde și sprijin pentru întreprinderile nou-înființate din domeniul tehnologiei
  4. O bază industrială solidă
  5. Piețe financiare integrate prin dezvoltarea uniunii piețelor de capital și a uniunii bancare
  6. Accesul adecvat la muncă
  7. Sisteme energetice și de transport eficace

  8. Condiții comerciale egale

  9. O tranziție verde orientată către întreprinderi

  10. Finanțe publice eficiente

Colaborăm îndeaproape cu principalele șase organizații de întreprinderi din Europa: BusinessEurope, Copa-Cogeca, EUROCHAMBRES, EuroCommerce, SGI Europe și SMEunited. Acestea sunt aliați importanți pentru schimbul de expertiză și pentru a ne face auzită vocea. În plus, cooperăm frecvent cu numeroase alte instituții și organizații de întreprinderi la nivel național și european.


 

Downloads

  • Employers' Group Internal Rules