Din decembrie, am început să postăm opiniile invitaților noștri cu privire la alegerile europene în rubrica: „Eu votez. Dar tu?” De data aceasta, invitata noastră este Malgorzata Molęda-Zdziech, socioloagă și politoloagă poloneză și comentatoare activă a evenimentelor din Polonia.

Ea conduce Departamentul de studii politice al Școlii de Economie din Varșovia și este reprezentanta rectorului pentru cooperarea cu Uniunea Europeană. În articolul său, ea comentează rolul semnificativ al societății civile poloneze în influențarea rezultatului celor mai recente alegeri naționale din Polonia, din octombrie 2023. Dna Molęda-Zdziech face referire, de asemenea, la una dintre prioritățile viitoarei Președinții poloneze a Consiliului UE, în ceea ce privește rolul societății civile în protejarea statului de drept. (ehp)

Jacques Delors s-a stins din viață după ani mulți de implicare fructuoasă, cu rezultate de lungă durată. Piața unică, spațiul Schengen, Erasmus, euro, Fondul de coeziune: el a contribuit direct la construirea unor capitole întregi ale integrării europene așa cum o cunoaștem astăzi. În spatele realizărilor europene stă etica acțiunii.

Participarea publică îi datorează lui Jacques Delors întreaga sa noblețe. Activitățile sale în cadrul asociațiilor, sindicatelor și cele politice ale acestui activist –cum îi plăcea umil să se numească – s-au inspirat din gândurile despre personalism ale lui Emmanuel Mounier. Creștin discret, el vedea în fiecare persoană o ființă unică, integrată într-o rețea de relații sociale pe care știa cum s-o mobilizeze pentru a întreprinde acțiuni de anvergură.

Preocupat de răspândirea individualismului, acest social-democrat a mizat pe angajamentul societății, în care fiecare își asumă un rol pentru binele comun. Numele său rămâne indisolubil legat de concertare, de gestionarea în comun, de colegialitate și de alte forme de acțiune colectivă, pe care le-a promovat și le-a susținut. De aceea a acordat o importanță atât de mare Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor, contribuind la crearea sa. Respecta organismele intermediare și credea în dialogul social sincer, în spiritul compromisului.

L-a practicat la nivel european, unde l-a extins la dialogul cu religiile. Dl Delors nu a fost omul providențial. Autodidact, el nu s-a considerat un o persoană care s-a ridicat prin forțele proprii, ci o persoană formată de și împreună cu alții, prin acțiune. Modul său de gândire a evoluat permanent, alimentat de răspunsul obținut în urma acțiunilor sale, într-un cerc virtuos. Om cu principii și convingeri ancorate în credința sa puternică, el nu a fost prizonier al unei ideologii surde. Privind cu luciditate realitatea, înțelegând situațiile, respectând tradițiile naționale, a fost capabil să găsească calea de urmat.

Pentru el, realitatea a primat față de ideologie, știind să-și croiască drumul când circumstanțele impuneau acest lucru. Astfel, a știut să reia ideea unei monede unice, și să sprijine de la bun început reunificarea Germaniei, care era inevitabilă după căderea Zidului. Este adevărat că lumea și tumulturile sale actuale nu mai sunt cele ale Europei dlui Delors. Realizările sale, ca de exemplu piața internă, trebuie adaptate și completate pentru a face față unor puteri amenințătoare. Dar ele constituie baza acțiunilor pe care le întreprindem în prezent. Abordarea sa incluzivă și clarvăzătoare a realităților, ancorată ferm în principii și deschisă compromisurilor pentru a progresa împreună, trebuie adusă din nou pe masa de lucru a liderilor europeni.

Sébastien Maillard, consilier special în cadrul Institutului Jacques Delors și fost director al institutului (2017-2023)

Jacques Delors, decedat la 27 decembrie 2023, va rămâne în istorie ca fiind cel mai mare, cel mai eficient și cel mai vizionar președinte al Comisiei Europene, un „părinte fondator” al Europei unite, așa cum au fost, cu mult timp înaintea lui, Jean Monnet și Robert Schuman.

Înaintea lui, președintele Comisiei era ceva mai mult decât un birocrat european; datorită lui această funcție a căpătat statutul, recunoscut apoi în mod unanim, omolog celui de șef de stat sau de guvern. În cursul mandatului său de zece ani, din 1985 până în 1995, datorită, printre altele, sprijinului acordat de cancelarul german Helmut Kohl și de președintele Franței, François Mitterrand, a impulsionat cu forță și fermitate procesul de integrare europeană. Primul său obiectiv la relansarea acestuia, imediat după asumarea mandatului, a fost de a transforma piața comună, bazată pe uniunea vamală, într-o veritabilă piață unică până în 1992. Apoi, în timp ce piața unică era încă în curs de realizare, și-a lansat celălalt mare proiect, cel al uniunii monetare, lucrând concomitent la extinderea competențelor comunitare (odată cu înființarea Uniunii Europene prin Tratatul de la Maastricht).

A fost, totodată, primul care a abordat și „deficitul democratic” al Comunității, propunând și obținând competențe sporite pentru Parlamentul European, mai întâi prin procedura de cooperare (prevăzută în Actul Unic) și apoi (începând de la reforma de la Maastricht) prin codecizie, care a atribuit în cele din urmă un adevărat rol de colegiuitor Adunării de la Strasbourg în domeniile care fac obiectul deciziilor adoptate cu majoritate calificată în Consiliu.

Calea către obiectivul strategic al pieței unice a început cu două documente: raportul privind costul „non-Europei”, care a demonstrat avantajele economice ale eliminării barierelor de reglementare interne rămase, și o primă „Carte albă”, în care au fost identificate toate măsurile legislative (aproximativ 200) necesare pentru eliminarea acestor bariere.

Încă de la început, Delors a indicat consolidarea mecanismelor decizionale și a instituțiilor europene ca fiind instrumentul esențial pentru finalizarea proiectului. Prin urmare, a propus, prin Actul Unic European, o primă reformă reală a Tratatelor de la Roma din 1957 - prin care se instituiseră Comunitățile Europene (piața comună și Euratom) - și a convins statele membre să îl aprobe în 1987.

În continuare, Jacques Delors a jucat un rol esențial în redefinirea cadrului financiar comunitar, cu o creștere semnificativă a resurselor bugetare de până la 1,20 % din PIB-ul total al statelor membre prin „Pachetul Delors I” (1988-1992) și până la 1,27 % cu „Pachetul Delors II” (1993-1999), pe lângă creșterea considerabilă a fondurilor destinate „coeziunii economice și sociale” (politicile regionale și structurale), considerată ca fiind o contrapartidă necesară pentru unificarea pieței interne. Dar și mai importantă a fost modificarea sistemică a cadrului bugetar al Uniunii, care, de la o periodicitate anuală, a trecut la una pe termen mediu (șapte ani), începând cu cele două „pachete Delors”.

Se evita astfel repetarea anuală a negocierilor financiare extenuante dintre statele membre, care încetinea activitatea instituțiilor europene timp de mai multe luni pe an. Un alt element-cheie introdus de Delors în politicile europene a fost atenția acordată dimensiunii sociale (el a fost cel care, printre altele, a lansat „dialogul social” între întreprinderi, sindicate și instituțiile europene). Cu toate acestea, programul său social, care prevedea și armonizarea instrumentelor de protecție a lucrătorilor în caz de criză și de contracarare a presiunilor de delocalizare a activităților productive, este una dintre operele sale rămase neterminate.

Însă cea mai grea înfrângere a sa a fost cea legată de a doua „Carte albă”, privind „creșterea economică, ocuparea forței de muncă și competitivitatea”, lansată cu pompă în 1993 ca fiind ultimul proiect major al mandatului său. Era o propunere de revitalizare și stimulare a economiei (care urma să fie finanțată cu 20 de miliarde de EUR pe o perioadă de 20 de ani), bazată, printre altele, pe o emisiune de titluri de datorie comună (8 miliarde de EUR pe an), precum și pe contribuții de la bugetul comunitar și împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții, pentru a sprijini construirea infrastructurii de transport și telecomunicații și o serie de alte inițiative economice și sociale (prefigurând astfel ceea ce, cu 20 de ani mai târziu, urma să fie „NextGenerationEU”, instrumentul instituit ca răspuns la criza provocată de pandemie).

Planul, salutat inițial de Consiliul European, a fost ulterior criticat și abandonat de miniștrii de finanțe ai UE. Parabola descendentă a deceniului lui Jacques Delors s-a încheiat cu un val de reflux în care era acuzat de ambiții exagerate, de iacobinism centralizator și de o reglementare excesivă. Ironia sorții, mai târziu s-au reluat unele dintre ideile sale, cum ar fi „rețelele transeuropene” sau programul „SURE” de sprijinire a sistemelor în cazul suspendării temporare a contractelor de muncă ale lucrătorilor în timpul crizei provocate de COVID-19.

14-15 februarie 2024

Sesiunea plenară a CESE

4-7 martie 2024

Săptămâna europeană a societății civile

Sub titlul „În prim plan”, Sandra Parthie, membră a CESE, președinta Secțiunii pentru piața unică, producție și consum și raportoare a avizului, evidențiază propunerile Comitetului privind noua strategie europeană pentru piața internă, care urmează să fie adoptate în sesiunea plenară din ianuarie.

Jacques Delors a decedat la 27 decembrie 2023. A fost președinte al Comisiei Europene în perioada 1985-1995 și ministru de finanțe în guvernul condus de François Mitterrand, în perioada 1981-1985.

Sébastien Maillard, fost director și actual consilier special în cadrul Institutului Delors din Paris și fost corespondent UE la Bruxelles, îi aduce un omagiu.

Și Lorenzo Consoli, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din Europa, le scrie cititorilor CESE Info despre președintele Jacques Delors.

Lorenzo Consoli, jurnalist italian și corespondent european din 1991, este unul dintre specialiștii cei mai experimentați în domeniul politicii europene; el lucrează, în principal, pentru agenția de presă italiană Askanews. A fost președinte al Asociației Internaționale de Presă din Bruxelles (API) în perioada 2006-2010 și profesor invitat în cadrul programului de Executive Master in European Journalism and Communication, la IHECS din Bruxelles. (ehp)