La 12 decembrie 2023, Biroul Comitetului Economic și Social European (CESE) a decis numirea dnei Isabelle Le Galo Flores în funcția de secretară generală a CESE.

Dna Le Galo Flores are o diplomă de masterat în inginerie matematică, și a absolvit studii de comunicare, mass-media și relații internaționale. În cursul carierei sale, a deținut diverse funcții de conducere, cel mai recent fiind postul de directoare generală adjunctă pentru Spania la Fundația Daniel și Nina Carasso, unde s-a ocupat, printre altele, de sistemele alimentare durabile și cetățenia prin artă.

Poziția de secretar general al CESE este o funcție executivă, acesta oferind asistență și consiliere organelor statutare ale CESE și gestionând o forță de muncă de aproximativ 700 de angajați. Doamna Le Galo Flores și-a preluat mandatul la 16 ianuarie pentru o perioadă de cinci ani, urmându-l pe Gianluca Brunetti, care a părăsit postul la 31 decembrie 2023. (ehp)