Ziua în care te trezești și țara ta este în război.
Lumea se prăbușește, iar tu încă încerci să-ți aduci rudele din Rusia la realitate. Dar propaganda și teama par să le fi lezat capacitatea de a gândi rațional. Îți dai seama că viața tuturor ucrainenilor se schimbă din temelii, inclusiv cea a noastră, a jurnaliștilor, pentru că ne vedem pe noi înșiși, cel puțin într-o anumită măsură, ca soldați.
Totul a început în urmă cu opt ani, când Rusia a invadat prima oară Ucraina. Între 2014 și 2018, întreaga țară și presa au trecut printr-o perioadă dificilă, întrucât Kremlinul și-a folosit propaganda pentru a-și justifica faptele în mai multe moduri, numindu-i pe ucraineni naziști și convingându-i pe ruși că oamenii din bazinul Donețului și Crimeea aveau nevoie de protecție.
Cu toate acestea, după aceea, situația s-a stabilizat într-o anumită măsură. După revoluția Euromaidan (2013-2014), jurnaliștii s-au bucurat de libertatea de exprimare. A devenit mult mai ușor să iei interviuri, politicienii nu mai fugeau de presă, iar mass-media nu și-ar mai imagina niciodată, de exemplu, că a filma un loc – fie că este vorba de o cale ferată, de o stație de metrou sau chiar de un pod – ar putea pune țara în pericol.
Cu toate acestea, societatea ucraineană se aștepta la o invazie pe scară largă din partea Rusiei, cel puțin din decembrie 2021. Semnele în acest sens se înmulțeau: se înrăutățiseră retorica și propaganda rusă, ambasadele străine din Kiev și Liov erau evacuate, iar cetățenii străini erau îndemnați ferm să părăsească Ucraina pe orice cale posibilă. Răspunsurile președintelui și guvernului ucrainean la întrebări cu privire la un posibil război erau evazive, astfel încât tot ceea ce puteam face era să ghicim când va surveni marea lovitură.
După discursul lui Putin adresat Rusiei la 22 februarie, multele avertismente adresate de Joe Biden americanilor și ucrainenilor și sosirea ajutoarelor militar, era clar că ea putea veni în orice zi. Când, însă, la 24 februarie a venit lovitura, am fost dezamăgiți. Pe măsură ce auzeam sunetul de explozii din întreaga țară și oamenii au început să fugă din Kiev și din alte orașe și sate, am înțeles că războiul este o tragedie pentru care nu poți fi niciodată pe deplin pregătit. În prima zi, mass-media a încercat să filmeze totul, crezând că războiul se va încheia în curând, dar existau și îndoieli că ne pregătim pentru un maraton de lungă durată.
Presa ucraineană are experiență în acoperirea operațiunilor antiteroriste. Un grup puternic de corespondenți au căpătat-o în prima linie din Donbas. La sfârșitul lui 2016, Ministerul Apărării a organizat cursuri de formare pentru jurnaliștii care doreau să fie acreditați în zona de război, furnizând informații despre forțele noastre militare și predând principiile medicinei tactice. Reporterii trebuiau să respecte reguli stricte, de exemplu să poarte echipamente de protecție, cum ar fi veste antiglonț și căști, și să știe ce trebuie făcut în cazul în care ajung în bătaia focului. Ei trebuiau să se coordoneze cu ofițerii de presă din Ministerul Apărării și să îi informeze zilnic cu privire la traseul lor în prima linie. Ei nu trebuiau să arate locațiile militarilor noștri. Unii luptători cereau ca fețele sau tatuajele lor să fie blurate în materialele video, pentru a nu fi identificați de inamic. Numărul morților între militari urma să fie luat doar din surse oficiale de încredere. Deveneam mult mai precauți când intervievam populația locală, dat fiind că mulți oameni din orașele și satele din prima linie aveau rude în teritoriile ocupate și se temeau de răzbunarea celor din așa-zisele republici Donețk (DNR) și Lugansk (LNR).
De la 24 februarie 2022, acestea au devenit regulile pentru toți jurnaliștii ucraineni. Trebuie să dăm mai multă atenție celor care își împărtășesc experiențele. Oamenii din teritoriile eliberate își strigă adesea păsul sau ne povestesc lucruri pe care nu le-ar fi împărtășit niciodată în viață înainte de război, astfel încât trebuie să știm cum să vorbim cu ei cu atenție, astfel încât să nu li se adâncească stresul.
Trebuie să ne gândim nu de două ori, ci de trei, patru sau chiar de zece ori înainte de a arăta ceva, fără a deveni paranoizi sau a cădea în autocenzură. Trebuie să ne amintim că au trebuit mai multe revoluții ucrainene pentru a ne asigura libertatea de exprimare. Nu trebuie să o mai pierdem vreodată.
Libertatea de exprimare ar trebui să fie însoțită mereu de cea mai mare responsabilitate. Să vă dau un exemplu. În aceste zile de început, când Rusia bombarda fără oprire Ucraina, exista o tentație puternică de a arăta tragedia și durerea oamenilor nefiltrat – imaginile fiind transmise aproape în timp real, cu transmisii în direct obișnuite, pe care publicul nostru le aștepta. Cât de neplăcut am fost surprinși să auzim că dușmanul putea folosi filmul pentru a-și regla tirul! Acum evităm transmisiile de la fața locului timp de mai multe ore. Între alte îngrădiri se numără și interdicția de a filma mișcările de echipament militar sau de soldați în posturi de control.
Temele pe care le acoperim s-au schimbat drastic. Războiul și consecințele sale sunt prezente în fiecare narațiune. Informăm despre evacuare, distrugeri și sate din prefabricate care înlocuiesc casele – mai arătoase sau mai modeste – pe care Rusia le-a lăsat în ruine. Vorbim cu combatanți, eroi care, în ciuda ocupației, ne-au sprijinit armata, și cu vecinii lor. Îi ajutăm pe voluntari să strângă bani pentru forțele noastre armate și în scopuri de medicină tactică. Suntem experți în procese de deminare, dar de cele mai multe ori nu ne putem reaminti în ce zi a săptămânii sau a lunii ne aflăm. Calea de străbătut e lungă pentru noi.
Munca noastră a devenit o sursă de stres constant, o probă de forță fizică și mentală. Canalele noastre de televiziune (ICTV și STB) au instalat un studio într-un adăpost, pentru a transmite continuu șase ore pe zi. Acest slot l-am primit de la Ministerul Culturii și Informațiilor pentru maratonul de știri prezentat în comun de șase canale TV (atât publice, cât și private) pentru a asigura transmisii non-stop pe timp de război.
Ucraina încearcă de cel puțin opt ani să combată știrile false. Noi, jurnaliștii, ne putem da seama ușor de falsurile ce provin din Rusia, dat fiind că, după atâția ani, am devenit experți în propaganda rusă. Analizăm cele mai multe știri, comparându-le cu surse de încredere și verificându-le prin organisme competente provenind în principal din societatea civilă ucraineană. Vorbim, de asemenea, cu experți din multe domenii ale vieții ucrainene. Verificăm de două ori buletinele de știri cu site-uri web oficiale, cu platforme de comunicare socială și, bineînțeles, cu cei despre care vorbim.
Canalele rusești sau pro-ruse nu sunt difuzate în țara noastră. Site-urile lor web pot fi accesate doar prin conexiune VPN (cu excepția celor oficiale). Putem încă monitoriza canalele rusești Telegram – ele pot fi accesate ușor și, desigur, într-o anumită măsură, au un impact asupra populației ucrainene, dar guvernul nostru și Consiliul de securitate și apărare națională au făcut multe pentru a difuza informații veridice în rândul telespectatorilor și cititorilor.
Maratonul de știri prezentat în comun este difuzat pe cel puțin 10 canale și poate fi accesat pe smartphone prin aplicația DIYA. Statul trimite alerte prin intermediul mai multor canale și platforme de comunicare socială, deși există multe probleme în teritoriile ocupate, care sunt izolate de sursele noastre de informații online și mobile.
Există încă o problemă tipică tuturor statelor post-sovietice. Oamenii nu au încredere în știrile televizate. Ei își amintesc cum era cenzurată presa în epoca sovietică și spun adesea că știrile sunt manipulate. Pe de o parte, acest lucru este pozitiv, deoarece îi îndeamnă să caute și să compare informații din diferite surse pentru a-și forma propria opinie. Înțelegem și că vecinii noștri, rușii și bielorușii, au prea multă încredere în informațiile oficiale și și-au pierdut capacitatea de a gândi critic. De aceea, democrația și libertatea de gândire reprezintă unele dintre cele mai puternice atuuri ale telespectatorilor, cititorilor și jurnaliștilor ucraineni.
Olga Chaiko, jurnalistă ucraineană pentru programul de știri „Faktî” și pentru canalele ICTV și SLM News