Grupul de studiu temporar „Integrarea romilor”

This page is also available in

Romii reprezintă cea mai mare minoritate etnică din UE, cu o populație estimată la aproximativ șase milioane. Multe persoane de etnie romă încă se confruntă cu prejudecăți, intoleranță, discriminare și excluziune socială în viața de zi cu zi, cu toate că romii sunt parte integrantă a civilizației europene de mai bine de o mie de ani. Cadrul UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor (SNIR) și recomandarea Consiliului cu privire la măsurile de integrare efectivă a romilor în statele membre promovează incluziunea lor activă și sprijină statele membre în acțiunile întreprinse în acest sens. Majoritatea statelor membre au adoptat până în prezent aceste strategii naționale.

Datele referitoare la situația romilor în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, educația, locuințele și sănătatea, furnizate de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene arată că progresele înregistrate cu privire la punerea în aplicare a SNIR au fost lente. Discriminarea și atitudinea negativă față de romi continuă să existe și segregarea de facto în materie de locuințe și educație încă îi afectează pe mulți cetățeni de etnie romă.

CESE a înființat un grup de studiu temporar privind integrarea romilor, alcătuit din membri ai diverselor sale secțiuni, care acoperă domenii variate de politică și reprezintă angajatorii, lucrătorii și activitățile diverse. Obiectivele acestui grup sunt următoarele:

  • colectarea punctelor de vedere ale societății civile privind punerea în aplicare a strategiilor naționale de integrare a romilor și promovarea implicării active a acestora,
  • oferirea unor oportunități pentru ascultarea punctelor de vedere ale societății civile, în special ale organizațiilor romilor, precum și identificarea și partajarea bunelor practici,
  • întocmirea unor rapoarte și formularea de recomandări pe această temă.