Adesea portrete unidimensionale sau compătimitoare ale persoanelor cu handicap, înconjurate de mituri și imagini eronate, și oferta în continuu insuficientă de știri și programe de divertisment care să îndeplinească criteriile de accesibilitate deplină – mass-media europeană au încă un drum lung de parcurs până la a comunica cu privire la handicap într-un mod exact și cuprinzător.

Subiectul principal pe ordinea de zi a audierii pe tema „Să comunicăm drepturile persoanelor cu handicap” – organizată de Comitetul Economic și Social European (CESE) la 28 iunie, la Bruxelles – a fost rolul central al mass-mediei în sensibilizarea cu privire la drepturile persoanelor cu handicap și la combaterea stigmatizării și a prejudecăților față de persoanele cu handicap, care străpung încă toate straturile societății europene.

„Comunicarea cu privire la drepturile persoanelor cu handicap ar trebui considerată o componentă importantă a unei chestiuni mai ample referitoare la modul în care redăm diversitatea societății noastre în totalitatea ei. Ea este epicentrul valorilor noastre democratice. Aceasta va fi una dintre chestiunile cele mai importante în următorii ani”, a declarat membrul CESE Ioannis Vardakastanis, în deschiderea evenimentului.

La audiere au participat membri ai CESE și reprezentanți ai diferitelor organizații neguvernamentale care sprijină persoanele cu handicap. Au fost prezenți și reprezentanți ai Uniunii Europene de Radio și Televiziune (UER) și ai Institutului pentru Diversitate Media, un organism de supraveghere a mass-mediei, care încurajează acoperirea mediatică responsabilă a diversității. (ll)