CESE este gata să sprijine acțiunile Președinției finlandeze în domeniul climei

Principalul obiectiv al Președinției finlandeze a Uniunii Europene, care a început la 1 iulie, este reducerea drastică a emisiilor, pentru realizarea neutralității climatice până în 2050. CESE va sprijini Președinția finlandeză în acțiunile sale pentru protecția climei și va continua să creeze un cadru european favorabil pentru inițiativele cetățenești și pentru cele plasate sub responsabilitatea comunității.

Alte priorități ale Președinției finlandeze sunt consolidarea valorilor comune și a statului de drept, încurajarea competitivității și incluziunii sociale a UE, consolidarea poziției UE ca lider mondial în domeniul acțiunilor climatice și deplina securitate a cetățenilor ei.

În cursul acestui semestru, Președinția finlandeză se va confrunta cu provocări majore, inclusiv supravegherea procesului implicat de Brexit și a negocierilor statelor membre privind următorul Cadru financiar multianual (CFM). CESE va încerca să exercite o influență pozitivă asupra negocierilor, în vederea încheierii lor la timp, bazându-se pe recomandările sale politice privind CFM post-2020 și în special pe propunerile legislative sectoriale privind programele de cheltuieli.

Așa cum reflectă și motto-ul său, „O Europă durabilă, un viitor durabil”, Finlanda se va concentra asupra promovării unei culturi ecologice a reuniunilor, organizând multe dintre ședințe la Helsinki, unde vor avea loc șase reuniuni informale ale miniștrilor, servind participanților apă potabilă finlandeză de la robinet, în carafe, și alimente din producția ecologică locală.

CESE va organiza, la rândul său, o serie de ședințe în țara Președinției UE. Biroul CESE a avut deja o ședință la Helsinki, la 6 iunie, iar cele trei Grupuri ale Comitetului au programate ședințe în Finlanda în următoarele luni („Angajatori”: 8 și 9 octombrie, „Lucrători”: 9 octombrie, „Diversitate Europa”: 16 și 17 septembrie). Din 1995, de când a aderat la UE, Finlanda deține pentru a treia oară președinția rotativă. Celelalte două mandate ale sale au fost în 1999 și 2006. Pentru informații suplimentare privind activitățile CESE în timpul Președinției finlandeze consultați broșura: https://bit.ly/2XHm6xb.(ml)