Reunite la Roma la 13 și 14 iunie, pentru a discuta despre rolul lor în dezvoltarea durabilă a Europei și în cadrul Pilonului european al drepturilor sociale, consiliile economice și sociale naționale și Comitetul Economic și Social European au transmis un mesaj liderilor UE.

Dezbaterea a avut loc cu ocazia reuniunii anuale a președinților și secretarilor-generali ai CESE și ai consiliilor economice și sociale din statele membre ale UE, organizată de CESE împreună cu Consiliul Economic și Social din Italia (CNEL).

Principalii vorbitori în sesiunea de deschidere – la care a participat președintele italian, Sergio Mattarella – au fost ministrul italian de externe, Enzo Moavero Milanesi și președintele CNEL, Tiziano Treu.

Președintele CESE Luca Jahier a cerut noului Parlament European și viitoarei Comisii Europene să preia cu fermitate și hotărâre conducerea politică, pentru ca Europa să poată deveni campioană mondială a dezvoltării durabile.

Principalele concluzii ale dezbaterii, transmise principalelor instituții ale UE, au fost:

  • Agenda 2030 a ONU trebuie să fie prioritatea generală a UE în următorul deceniu, pentru a face față celor cinci tranziții fundamentale:
    • o transformare economică,
    • o transformare energetică și ecologică,
    • o transformare socială amplă,
    • o transformare democratică și participativă și
    • o tranziție geopolitică în relațiile internaționale.
  • Agenda 2030 este o strategie de pe urma căreia toate părțile au de câștigat:
    • angajatorii, fiindcă lupta pentru competitivitate va fi purtată la nivel mondial în sectoarele legate de Agenda pentru dezvoltare durabilă;
    • lucrătorii, fiindcă mai multe ODD sunt legate de dimensiunea socială a Europei;
    • societatea civilă, care, implicată pe deplin în guvernanță, ar putea avea un rol decisiv în monitorizarea corespunzătoare a punerii în aplicare a ODD.
  • Trebuie elaborată o foaie de parcurs, în vederea stimulării punerii în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale, multe părți ale acestuia fiind încă în mare parte neabordate.
  • Și procesul semestrului european ar trebui adaptat la Agenda 2030.
  • 40 % din bugetul total al UE pentru perioada 2021-2027 ar trebui dedicat dezvoltării durabile.
  • Viitoarea Comisie ar trebui să numească un vicepreședinte responsabil cu integrarea ODD în toate politicile UE.
  • Acesta este un proiect de speranță și reziliență, care are potențialul de a consolida unitatea și solidaritatea în interiorul UE, mobilizând societatea civilă și în special pe tineri.
  • Consiliile economice și sociale ar putea avea rolul de consilii pentru participare civică, însărcinate cu organizarea de consultări publice pe tema noilor modele de dezvoltare durabilă.
  • UE, în calitatea sa de cea mai mare economie mondială, trebuie – prin intermediul politicii sale comerciale – să își asume un rol fundamental în promovarea agendei pentru dezvoltare durabilă la nivel mondial.

Concluziile reuniunii sunt disponibile în întregime aici. (dm)