CESE salută primul împrumut acordat economiei sociale în cadrul Planului Juncker

Banca Europeană de Investiții (BEI) a acordat întreprinderii sociale spaniole ILUNION un împrumut de 35 de milioane de euro. Împrumutul este o recunoaștere a potențialului economiei sociale, pe care CESE îl afirmă de mult timp. Se preconizează că prin acest împrumut vor fi create 725 de noi locuri de muncă.

ILUNION, o entitate aparținând grupului social spaniol ONCE, a semnat, la 25 septembrie, la Bruxelles, un contract privind împrumutul a 35 de milioane de euro de la BEI, finanțat de Fondul european pentru investiții strategice, cunoscut sub numele de Planul Juncker. Împrumutul va acoperi jumătate din planul de investiții de 70 de milioane de euro, destinat consolidării departamentelor pentru hoteluri și spălătorie din cadrul grupului, acesta fiind cel mai mare angajator din Spania pentru persoane cu handicap.

El marchează un punct de cotitură către așa-numita „socializare” a Planului Juncker. Planul s-a dovedit a fi o modalitate inovatoare de capacitare a investitorilor europeni, astfel încât aceștia să se implice în proiecte de investiții pe care băncile tradiționale ar ezita să le accepte.

„De peste două decenii, CESE a subliniat importanța promovării sistematice a economiei sociale ca motor al investițiilor, al creșterii și, mai ales, al creării de locuri de muncă. În ultimul deceniu, Comisia a atras atenția prin diverse documente, asupra dificultăților cu care se confruntă sectorul social în ceea ce privește finanțarea investițiilor sale și asupra necesității ca UE să acorde sprijin acestui sector. Împrumutul BEI reprezintă un răspuns la aceste apeluri”, a declarat dl Miguel Angel Cabra de Luna, membru CESE, reprezentant al Confederației întreprinderilor din sectorul economiei sociale din Spania (CEPES).

Împrumutul recunoaște în același timp și potențialul economiei sociale (care reprezintă aproximativ 10% din PIB-ul UE) pentru crearea de locuri de muncă dedicate persoanelor cu handicap (15% din populația UE). CESE speră că această poveste de succes va stimula noi investiții sociale în Europa. (dm)

În fotografie: președintele ILUNION, Alberto Durán, vicepreședinta Băncii Europene de Investiții, Emma Navarro, președintele grupului ONCE, Miguel Carballeda, și vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen.