Fotografia și filmul încheie activitățile culturale ale CESE din 2019

O expoziție de fotografie, care prezintă unul dintre siturile importante de patrimoniu industrial ale Croației, și un film care îndeamnă la reflecție, în care „diferența” devine noua normalitate, vor încheia programul cultural al CESE de anul acesta.

CESE este în prezent gazda unei expoziții de fotografie legate de activitatea sa în domeniul mutațiilor industriale. Expoziția intitulată Patrimoniul industrial al orașului Sisak – trecut și prezent, pregătită de muzeul orașului Sisak și de galeria foto „Siscia obscura”, prezintă o serie de fotografii din acest oraș croat, văzut prin prisma unora dintre cei mai cunoscuți fotografi din Croația. Expoziția, organizată de către Grupul „Angajatori” ai CESE, va fi deschisă oficial la 27 noiembrie de către președintele grupului și va rămâne în Atrium 6 până la sfârșitul acestui an.

Pentru a marca ediția 2019 a Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, CESE va găzdui la 19 decembrie proiecția filmului Downside Up!, un scurt metraj fără cuvinte, câștigător al mai multor premii internaționale, despre experiența de a fi „diferit”. Directorul artistic al Teatrului Stap, o companie de teatru belgiană care colaborează cu actori cu dizabilități, și actorul principal al filmului vor fi prezenți la vizionare și vor face schimb de opinii cu publicul, într-o dezbatere despre Pilonul european al drepturilor sociale, din cadrul Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap. Proiecția filmului va fi organizată de Departamentul Comunicare al CESE și de Comitetul pentru egalitatea de șanse (COPEC). (ck)