Toate practicile comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente trebuie interzise și toți operatorii trebuie protejați

Practicile comerciale neloiale au efecte economice, sociale și de mediu negative. Lanțul de aprovizionare cu alimente este deosebit de vulnerabil în fața practicilor comerciale neloiale, după cum a recunoscut Comisia. Cu toate acestea, propunerea sa de directivă privind practicile comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente nu merge suficient de departe.

„Concentrarea de putere în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente este în creștere, iar fermierii, lucrătorii, IMM-urile și consumatorii sunt cei au de suferit cel mai mult. Nu este suficient să se adopte o abordare de armonizare minimă. Avem nevoie de un cadru juridic al UE care să interzică toate practicile abuzive”, reafirmă Peter Schmidt. Mai mult, legislația trebuie să acopere și produsele agricole nealimentare și hrana pentru animale.

O altă propunere a CESE se referă la mecanismele de asigurare a respectării legii, care trebuie să fie mai ferme și să asigure că este protejat anonimatul reclamantului. Asigurarea respectării legii ar putea lua forma unei proceduri specifice în fața ombudsmanului, a acțiunilor colective și a asigurării conformității de către autorități. Pentru a facilita procesul de gestionare a plângerilor, contractele scrise ar trebui să fie obligatorii; ele ar aduce mai multă echitate în cadrul negocierilor.

În ceea ce priveşte sfera de aplicare a protecției, CESE consideră că ea trebuie extinsă la toți operatorii din și din afara UE, deoarece – chiar și atunci când marii operatori sunt victimele practicilor comerciale neloiale – presiunea va apăsa inevitabil asupra actorilor cei mai slabi din cadrul lanțului.

Mai mult, este inacceptabil faptul că alimentele sunt vândute sub prețul de cost. „Vrem o interdicție eficientă asupra vânzării de bunuri sub costul de producție în comerțul cu alimente”, a subliniat dl Schmidt. „Producătorii și fermierii trebuie fie plătiți la un preț echitabil și corect. Ei trebuie să aibă un venit adecvat pentru investiții, inovare și producție durabilă.” (sma)