You are here

Tinerii antreprenori africani în centrul dezvoltării economice și sociale

Rețeaua actorilor economici și sociali Africa-UE consideră că tinerii din Africa sunt actori-cheie ai dezvoltării economice și sociale a Africii. Reuniunea sa anuală s-a axat pe tineretul african, în măsura în care acesta este forța motrice a dezvoltării economice și totodată categoria de vârstă cea mai vizată de fenomenul migrației.

Participanții au subliniat în declarația finală„rolul societății civile în relațiile Africa-UE este de a contribui în mod structurat și sistematic la strategia UE-Africa și de a sublinia necesitatea participării acestora la platformele care să le ofere posibilitatea de a-și prezenta recomandările organismelor politice, în scopul asigurării bunei guvernanțe și a participării cetățenilor”.

Tineri antreprenori africani din Burkina Faso, Kenya, Swaziland și Madagascar, reprezentând diversitatea geografică a Africii, și-au prezentat poveștile de succes. Ei au demonstrat astfel spiritul dinamic și antreprenorial al tinerilor din Africa, constituind o sursă de curaj și de inspirație pentru cetățenii Africii și ai Europei.  „Dezvoltarea economică este acolo. Avem nevoie de instrumente, nu de fonduri europene. Trebuie să facem ca lucrurile să meargă mai bine în Africa, altfel vom veni cu toții în Europa”, a declarat Fahiz Diallo, un tânăr antreprenor din Burkina Faso, care conduce o întreprindere de construcții din prefabricate.

Concluziile reuniunii vor fi transmise instituțiilor și autorităților politice din UE și din Africa, ca o contribuție a actorilor nestatali la relațiile UE-Africa.